Despre Arta

 Arta nu se naște din fericire. Arta nu se naște din speranța. Arta nu se naște din logică.
Arta se naște din iubire. Nebunească, oarbă, neînțeleasă.
Arta se naște din pasiune. Chinuitoare, zdrobitoare, nefirească.
Arta se naște din suferință, din zbucium și durere, din dezamăgire și tortură sufletească, din lacrimi, din nebunie, din pustiu.
Acolo unde ignoranța umană se sfârșește, se naște arta.
Iar blestemul artistului este de a-și iubi creația, dar a-și blestema muza.
Sufletul unde moare chiar și ultimul licăr de dorință, de speranța, de hedonism, este incubatorul Artei.

Dedicat Artei, tuturor creatorilor de Artă precum și muzelor acestora.

D.P. 

Reclame

Poem Abstract

 Aș vrea, iubito, să-ți sărut buzele moi,
 Să fim îmbrățișați precum o carte,
 Să-mi petrec mâinile pe umerii tăi goi,

 Șoptindu-ți un poem de dragoste, în noapte.

 Și visători să fim, privind contemplativ spre Lună,
 Iar al plăcerii geamăt luminat de stele,
 Reverberând în codrii unei mări de ură,

 Eterul ce va succeda visele mele.

 Începutul, falnic precum o scânteie,
 Și curge-n valuri râul de iubire…
 Sfârșitul zace trist, tăcut în dans de iele,

 Stă mutilat, mimând un chip de fericire;

 Plătind la poarta destinului îndrăzneala

 de a iubi în promiscuitate.

D.P.