Imperfecțiuni sublime

„Cel ce-i perfect s-arunce primul piatra,
 Chiar și divinu-i veșnic mâniat”;
 Grăi și-apoi sfârșise lapidat,

 Având un ultim gând amar-incert.

 În ochii reci ce judecă mișel
 Totu-i mândrie și prejudecată;
 Pe-a odioasei Inchiziție roată

 Se-`nvârte omenirea frumușel.

 Într-o sindrifie insipidă,
 Cu preconcepții arhaice și fade,
 Steaua se înalță și apoi cade,

 Pierind din calea lor sordidă.

 Cei ce grăiți verdicte dure,
 Privindu-vă ca Narcis luciul tern,
 Absorbiți de gloata din Infern,

 Pierduți în realități atât de sure,

 Priviți-vă voi beteșugul prima dată,
 Cu aceași diatribă-`nverşunată,
 Iar abominabila judecată infatuată,

 Hiba trecutului să fie adnotată.

 Când din al vinei icnet o-ți renaște
 Și veți fi izbăviți cu-o nouă taină,
 Tămăduiți de veşnica rană,

 Să conștientizați tenace

 Că însuși paradoxalul Univers,
 În impozanta-i mareție languroasă,
 Este rod al prodigioaselor

 Imperfecțiuni sublime.

D.P.
Reclame

Publicat de

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s