Timpul vieții ni-i scurt

giphy (1)

„Pe Pământ avem de toate,
Și mai bune, și mai rele…”
Prin orașe, pe la sate,
Vremuri dulci ori clipe grele.

Pe Pământ avem un timp,
Poate mult ori prea puțin,
Din condei îl mai înghimp,
Sastisit de-un veac hain.

Pe Pământ avem și sentimente,
Și iubire, ură și pustiu,
Ne-amăgim plini de resentimente,
Apoi plângem pentru omul ce-a fost viu.

Pe Pământ avem un ceas abstract,
Pe pământ avem o mare-nlăcrimată,
Avem valuri, avem graiul de satrap,
Și deasupra Steaua-ntunecată.

Pe Pământ avem nevoi eterne,
Chiar de noi trăim aici puțin,
Mai normale, uneori prea terne,
Mie dați-mi doar un strop de vin.

Pe Pământ avem destule clipe
Să iubim și să urâm nespus,
Ca-n acele vechi stereotipe
Întrupate-n sufletul supus.

Pe Pământ avem poeți și artă,
Muzicieni, ori pictori și actori,
Toți alcătuiesc a lumii cartă,
Imolați de-atâția detractori.

Pe Pământ avem tot ce dorim,
Dară niciodată nu-i destul,
Toate până-n ziua ce pierim,
Alungați de trupul prea sătul.

Pe Pământ avem un Univers,
Universul are un Pământ;
Eu închei lăsând un ultim vers
Care va pluti pe-aripi de vânt.

În memoria lui Adrian Păunescu.

maxresdefault

D.P.

Dualism abstract


Sunt la fel de mort precum toți viii
Ce se scaldă-n marea de păcate
Şi la fel de viu precum toți morții,
Cei ce bântuie cotloane-ntunecate.

Sunt la fel de mort precum e raza
Strălucindă-n ceruri la distanță,
Dar la fel de viu precum e groaza
Ce pătrunde bruma de speranţă.

Sunt la fel de mort precum e cerul,
Precum norii ce apar şi-apoi se trec,
Sunt la fel de viu precum misterul
Celor ce cortegiile petrec.

Sunt la fel de mort precum e marea,
Valuri, valuri, valuri…ce divin…
Și la fel de viu precum e zarea,
Amărâtă de duşmanul cel şovin.

Sunt la fel de viu precum un mort
Sau la fel de mort precum un viu,
Nu știu cum…și chiar nu mai suport

Să mă scald în marea de pustiu.

Sunt la fel de mort precum un Zeu
Şi la fel de viu precum Isus,
Toți sfârşesc, chiar însuşi Dumnezeu,

L-am creat şi într-o zi s-a dus.

Sunt un mort care e astăzi viu,
Sunt un viu ce astăzi este mort,
Timpul trece, iar eu nu mai știu

Ce-a lipsit să fiu un viu…avort.

D.P.- www.dinupopescu.com/category/poezii/

Poem anost

Mă văd în povești spulberate
   De veacul ce sâsâie mut,
  Cât trece pe ceruri abstracte

   Un vers și un gând am pierdut.

 Mă simt mai aproape de ieri,
   Decât de mâine ori azi,
   Iar roua ce scânteie seri

  Se scurge din mituri când cazi.

 În noapte lucesc licuricii,
 Ziua e surdă chemarea,
 Orbiți de elipsa tăcerii,

 Ne pierdem adesea și calea.

   Clipirea-i un zgomot amar,
   Periplul, un tunet stingher,
   Cu zvâcul din tremor tresar,

   Tăceri grăitoare mă cer.

   Alerg mai departe prin valuri,
   E numen în cerul prea lin,
 O viață ca un joc de zaruri,

 Născută etern din pelin.

 Nu sunt doar o dulce-aparență,
 Nici tu doar un zâmbet ștrengar,
 Iar minima noastră decență

 Se pierde plutind în aval.

 Iată cum sună uitarea,
 Privește stânca din larg
 Și simte sosind detașarea,

 Din zare zărim un stindard.

 Oferă-mi etern de o clipă,
 Fă-mi mantră din candela ta,
 Hai, zboară cu mine pe-aripă,

 Vreau rana s-o pot mângâia.

 Suflă-ți subtil păpădia,
 Din ea mai dezlegi un mister,
 Hai, leapădă-ți azi disforia,

 Departe, iele te cer.

 Tu ești și ego și spirit,
 Și tot ce a fost ori va fi,
 Pe tine te am, căci te merit,

 Cu tine de gât voi sfârși.

Un strigăt răsună pârdalnic,
 Ecoul se-așterne în vid,
 Destinu-i adesea șăgalnic,

 Atunci când nu-i mult prea acid.

 Așa se sfârși omenirea,
 Pierdută în șapte păcate,
 Dar fuse prea crudă pieirea,

 Odată, în timpuri uitate.

 Salvez doar o filă din flamă,
  E fila cu noi din trecut,
Stingă-se acum orice dramă,

 Iubirea nici azi n-am pierdut.

 Așa o fi fost ca să fie,
 Așa va fi din ce-a fost,
 Și tot ce nu va să mai fie,

 Era doar un alt vers anost.

Și tot ce nu va să mai fie,
A fost un poem făr` de rost.

D.P.