Zâmbet hoinar

 

 Și Luna îmi zâmbește,
 Și stelele-mi zâmbesc,
Pe marile speranțe

 Mă sui ca să privesc.

Și ramuri se cunună
 Sub o coroană vie
 Și se prelinge-o brumă,

 Un strop de veșnicie.

 Și marea-nvolburată
 Se clatină-n abis,
 Pe calea zbuciumată

A unui tainic vis.

 Și cerurile toate
 Mi se deschid în cale,
 Ce vremuri deșucheate

 Se întrevăd în zare.

 Până și eu mă tremur,
 Iar genele le plec,
 Căci mai mereu mahmur

 Tot beau din vinul sec.

 Ca-n prima zi iubesc
 O splendidă poveste,
 Și stelele-mi zâmbesc,

 Și Luna îmi zâmbește.

D.P.

Imperfecțiuni sublime

„Cel ce-i perfect s-arunce primul piatra,
 Chiar și divinu-i veșnic mâniat”;
 Grăi și-apoi sfârșise lapidat,

 Având un ultim gând amar-incert.

 În ochii reci ce judecă mișel
 Totu-i mândrie și prejudecată;
 Pe-a odioasei Inchiziție roată

 Se-`nvârte omenirea frumușel.

 Într-o sindrifie insipidă,
 Cu preconcepții arhaice și fade,
 Steaua se-nalță și-apoi cade,

 Pierind din calea lor sordidă.

 Cei ce grăiți verdicte dure,
 Privindu-vă ca Narcis luciul tern,
 Absorbiți de gloata din Infern,

 Pierduți în realități atât de sure,

 Priviți-vă voi beteșugul prima dată,
 Cu aceași diatribă-`nverşunată,
 Iar abominabila judecată infatuată,

 Hiba trecutului să fie adnotată.

 Când din al vinei icnet o-ți renaște
 Și veți fi izbăviți cu-o nouă taină,
 Tămăduiți de veşnica rană,

 Să conștientizați tenace

 Că însuși paradoxalul Univers,
 În impozanta-i mareție languroasă,
 Este rod al prodigioaselor

 Imperfecțiuni sublime.

D.P.