București

 Printre blocurile gri
 Mă perind atât de des;
 Printre fețe mii și vii,

 Câte-un zâmbet am cules.

 Printre străzi ce prăfuite
 Reflectă lumina pură
 Și păcate ispășite

 Printre strigăte de ură.

 Printre poduri și pasaje,
 Deasupra ori dedesubt;
 Printre treceri și pavaje,

 Zumzăitul neîntrerupt.

 Printre bănci și semafoare,
 Verde, roșu ori bălai,
 Aud strigăte, claxonane;

 Mai fumez puțin din pai.

 Printre parcuri și pridvoare,
 Centrul vechi și ponosit;
 Pe sub beciuri și balcoane

 Zace șanțul oropsit.

 Printre case maiestoase
 Și celule tenebroase,
 Se perindă grațioase

 Visele primejdioase.

 Tot și printre toate trec,
 Prin stufosul București…
 Dâmbovița, vinul sec;

 Capitală, casă-mi ești…

D.P.

Tăcerea nopții

 

Urlă în hău tăcerea nopții,
Sub clarul de blândă Lună,
Amuțiră codrii toți,

Hai să dansăm împreună.

De lume chiar nu ne pasă,
Afundați în așternut,
Timpul trece, nu ne lasă

Să ne pierdem în trecut.

Cântec de sirene-n luncă,
Colo-n mare, peste ocean,
Sub o rază, pe o stâncă

Din abisul pamântean.

*
Ce tăcere grăitoare
S-a încins în lumea toată;
Rece și apăsătoare

E armura detașată.

Căci s-a spulberat iubirea,
Ca şi cum nici n-ar fi fost;
Cât de tristă-i amintirea,

Totul pare far’ de rost.

Urlă în hău tăcerea nopții
Şi îl cheamă pe Morfeu,
Să aline graiul sorții

Cu toiagul său de Zeu.

D.P.

De azi nu te mai iubesc…

 

De astăzi nu mai pot să te iubesc,
De astăzi încetezi să fii a mea,
De astăzi în prezent mă regăsesc,

De astăzi mă alung din lumea ta.

De astăzi nu mai ești nimic
În locul unde cândva ai fost tot,
Iar tot ce a contat și ai iubit

Se regăsește-n adjectivul „fost”.

De astăzi eu îmi caut drumul meu,
Pe o cărare-ndepărtată de a ta,
Iar cea pe care noi am fost cândva

Va fi pierduta rază dintr-o stea.

Căci astăzi am uitat și ce n-am vrut,
Iar numele-ți e o față în mulțime,
Din mintea mea definitiv pierdut,

Îl caut în lista de omonime.

D.P.