În umbra ta

 În umbra ta se naște umbra mea,
 Răsare detașată și tăcută,
 Urmându-ți negrul voal de catifea

 Pe o potecă cenușie, neîntreruptă.

 În umbra ta răsare steaua mea,
 Arzând launtric marea de văpaie,
 Mângâiată de eternul fulg de nea

 Ce scânteie și astăzi în a ta odaie.

 În umbra ta se preling surele-amintiri
 Ce ne-au surprins atât de des, tiptil,
 Dulci-amărui gânduri, șoapte, priviri,

 Uitate în cotlonul unui vis subtil.

 În umbra ta se regăsește spleenul,
 Inefabil, intrinsec, așa tacit,
 E afon destinul…disonant refrenul

 Pe care am dansat când ne-am îndrăgostit.

 În umbra ta se-nalță noi angoase,
 Căci umbra mea n-o poate atinge pe a ta,
 Sunt două umbre de orgolii stoarse,

 Umbrite de-o dâră de-etcetera.

 În umbra ta se scurg zile ploaioase
 Și nopți blânde și reci de iarnă grea,
 Când toate anotimpurile sunt geroase,

 Umbra ta îmi încălzește umbra mea.

 În umbra ta încă se scriu în șoaptă
 Mementouri ce azi destăinuie povești,
 Cu graiul emergent de reverie fadă,

 Dacă-l asculți te întreabă unde ești.

 În umbra ta privesc șoptit,
 Mă regăsesc ca să mă pierd subit,
 Din clipa mocnită de infinit,

 Al timpului în care ne-am iubit.

 În umbra ta
 E umbra mea;
 În umbra mea

 Ești tu.

D.P.
Reclame

Dinu PopescuLasă un comentariu

Eu, Strainul

 

 Eu sunt străinul care te iubește,
 Cu glas tăcut, pustiu și-ntunecat;
 Din umbra unui câmp de flori albastre

 Grăiesc sincer, subtil și răspicat.

 Eu sunt străinul care te adoră,
 Precum adoră cititorul un poet,
 Ce-n orișicare-ncețoșată seară

 Își cheamă muza-n ceasul desuet.

 Eu sunt străinul care te privește
 Cu patos, tumult și-o infinită dorință,
 Precum privesc un șir de nestemate,

 Mă las purtat de-a amintirilor tendință.

 Eu sunt străinul ce l-ai cunoscut,
 Atunci când poate nu mai vrei să știi,
 Și din al tumultului urlet neîntrerupt,

 Te chem sperând o oră să-mi mai vii.

D.P.

Dinu PopescuLasă un comentariu

Slalom printre cuvinte

 Din paleta incomensurabilă de cuvinte felurite,
 Mă strădui se le-aleg pe acelea potrivite,
 Cu ajutorul cărora să pot să mă exprim

 Când voi să îți șoptesc un sincer aferim!

 Din paleta incomensurabilă de cuvinte felurite,
 Mă strădui să contez pe-acelea explicite,
 Ce licăre mocnit în marea de ignoranță,

 Găsind în ceață bruma de speranță.

 Din paleta incomensurabilă de cuvinte felurite,
 Mă strădui să evoc modele făurite
 De gândul ce se-afundă în abis,

 Să caute fărâmele de Paradis.

 Din paleta incomensurabilă de cuvinte felurite,
 Mă strădui să găsesc sintagme fericite,
 Fac slalom alegând atent cu un vătrai

 Alegorii destoinice de a intra în Rai.

 Din paleta incomensurabilă de cuvinte felurite,
 Mă strădui să creez stihuri deosebite;
 Având în călimară al tău chip sublim,

 Din flăcări născocesc un Iad Divin.

D.P.

Dinu PopescuLasă un comentariu

Străina mea

Noi suntem doi străini de altădată,
 Străini care cândva s-au cunoscut,
 Sub clar de Lună, într-o seară-ndepărtată,

 Îmi amintesc și când și cum s-a petrecut.

 Noi suntem doi străini în noapte,
 Care cândva au împărțit simple povești,
 Gânduri și taine, mii și mii de șoapte…

 Eu sunt aici…Tu oare unde ești?

 Noi suntem doi străini, iubito,
 Mai știi, așa-ndrăzneam să-ți spun cândva
 Când împărțeam săruturi incognito,

 Pe maluri și pe creste, undeva.

 Suntem doar doi străini și-atât,
 Străini ce au legat taine împreună,
 Povești și vise ce s-au petrecut,

 Al căror reverii azi mă sugrumă.

Noi suntem doi străini pierduți
 Pe calea amintirilor ce ne mai leagă,
 Și totuși încă-n vis tu mă săruți,

 Periplul taciturn se tot încheagă.

 Suntem străinii care s-au iubit,
 Mai știi tu oare cum era, străino,
 Când pe alei ne perindam necontenit,

 M-auzi dacă îți strig în taină „vino”?

 Eu și tu suntem străini, e aievea,
 Dar vreau să-ți mai transmit încă un gând,
 Ai grijă tu, străino, de-amintirea mea,

 Cât om mai viețui pe-acest ciudat Pământ;

 Unde am ajuns cândva să împărțim
 O părticică din a noastră plinătate
 Și-n doi am reușit să deslușim

 Cum a trecut o bucățică de etate.

 E absurd, ridicol, chiar grotesc,
 Aș vrea să-mi storc și ultimul meu neuron,
 Să uit că suntem doi străini, și e prostesc,

 Dansăm pe muzica unui destin afon.

Privește-mă, sunt un străin, străina mea,
 Dar ochii tăi îmi spun că mă cunoști,
 Sunt prea distanți și prea anoști;

 Mi-ești o străină…ești străina mea.

D.P.

Dinu PopescuLasă un comentariu