Dincolo de uitare

Toți uităm…și nu e oare timpul
Să ne desprindem astazi de trecut;
De ce a fost, ah, ce a fost,
De ce a fost, de ce n-a fost,
Ah, și câte-ar fi putut să fie,
Și cum ar fi oare…de-ar fi fost…
Precum Dinică…a lumii nebunie,
Mă regăsesc și în ce-a fost…

Și ce n-a fost.

Atâtea gânduri, vise, întâmplări,
Atâtea fapte, fanteziste sau chiar nu,
Realism și simbolism din taine triste,

Și romantismul ce le-ncheagă…dar și tu.

Și tu ești azi o tu, și mâine alta,
Din tu am făcut șirag de amintiri,
Iar când le pierd îmi spun iar „asta-i soarta”…

Ai fost o nestemată-ntre iubiri.

Uitarea se așterne precum neaua
După ce trei zile și trei nopți a nins,
Mai rămâne martoră doar Steaua

Ce sărutul de o clipă ne-a cuprins.

Fost-au multe graiuri și simțiri în lume,
Dar doar pentru mine tu ai fost
Cea ce în atâtea aiureli și glume

A dat existenței un blând rost.

Azi…mă las cuprins de amintiri,
Ca la o agapă le adun,
Șoapte, gânduri, taine și priviri,

Aș vorbi, dar nu știu ce să spun…

Azi mă trec, iar unii vor s-amâne,
Dar regret, e adevărat, ceva,
Că de mâine nu va mai rămâne

Niciun zvâc din amintirea ta.

Sau va rămâne? Ori am sfidat chiar Moartea
Și te-am închis eu veșnic în coperți…
Acolo exiști și sălășluiești,
Iar oameni or trece
Și gânduri s-or sfârși,
Ziua s-o face noapte,
Iară noaptea zi,
Și totuși…
Tot acolo vei fi,
Vei sălășlui
Până ce întreaga suflare
a Universului
va pieri…

Sfârșit.

D.P.

Dinu PopescuLasă un comentariu

Oda iubirii

Iubita mea, iubita mea,
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii…
Te aștept pe-un colț uitat de Stea

Să fim din nou copii.

Iubita mea cu părul blond
Și ochii precum marea,
Cu zâmbet cald, ten rubicond,

Nu mai auzi chemarea…

Iubita mea cu păr şaten
Şi ochi căprui, serafici,
Ca doi copii uitaţi în tren,

Cuminţi şi singuratici.

Iubita mea cu păr roşcat
Şi ochii verzi ca plopul,
Cu un surâs îngândurat,

Amoru-ţi fuse scopul.

Iubita mea cu plete negre
Şi ochi ca abanosul,
Tu eşti un somn de veghe,

În vis ţi-e albastrosul.

Iubita mea, chiar te-am pierdut,
Un vers cu tine am furat,
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii,

De ce s-a întâmplat?

Iubita mea, un val spumos,
Iubita mea ce nu mai eşti,
Ar fi sublim, ar fi frumos

Să credem în poveşti.

Iubita mea, când n-om mai fi
Un trup din carne pură,
În spirit ne-om uni,

Pierduţi de orice ură.

Iubita mea, iubitelor,
Ce clipe-n doi am împărţit,
Cândva, cumva, n-a fost uşor,

Nu ne-am mai regăsit.

Iubita mea, iubita mea,
Ar fi frumos, ar fi divin,
De-ai străluci precum o Stea,

M-aş închina…Amin.

Iubita mea, iubita mea,
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii…
Te aştept pe-un colţ uitat de Stea

Să fim din nou copii.

D.P.

Dinu PopescuLasă un comentariu

Nostalgii

Atâta vreme s-a trecut…
Încă mă văd în tine;
Sunt un străin pierdut

Pe-aleea cu suspine.

Atâta timp, atâţia ani,
Iubiri, iubiri, iubiri…
Căzute toamna din castani,

Rămase-n amintiri.

Amor pe lunci, amor pe văi,
Amor strigat, amor tăcut,
Vitriolaţi fiind de văpăi

Din focul cel pierdut.

Poate că mi-o fi dor,
Sau poate-o fi mai bine,
Când totu-i muritor,

Nici dragostea nu ţine…

Te caut în zadar,
Te regăsesc doar ieri,
Iar zambetu-ţi ştrengar

Mă umple de poveri.

Mă simt un nor pe cer,
Sunt ca un Soare-n noapte,
O Lună ce stingher

Se pierde în etate.

Mă văd un vagabond,
Sau un boem artist,
Un punct pe mapamond,

În viaţă un turist.

Încă golesc paharul,
Mai pufăi din ţigară,
Privesc tăcut noianul,

Aşa mai trece-o seară.

A mai trecut o vară…

D.P.

Dinu PopescuLasă un comentariu

Vicii

Nu pot să fiu un artist,
Fără să fiu un om trist…
Am nevoie de-amintiri,

De povești și de iubiri.

Nu pot să fiu un actor,
Fără să fumez de zor…
Nu interpretez nimic

Dacă nu bag un cui, zic.

Nu pot să pictez tablou
Fără muză și erou…
Dar pot să pictez ceva,

Un ungher, inima ta.

Nu pot să scriu niciun vers
Fără zvâcul cel imers
Adânc în cupa de vin,

Tăvălit doar prin pelin.

Nu pot să cânt nicio strofă,
Mai concavă, mai amorfă,
Fără bis și fără sol

Și un mic strop de alcool.

Nu pot să fiu un artist,
Cât în viață sunt turist;
Dați-mi un pahar de vină,

Să mă-njunghie drept în splină.

D.P.

Dinu PopescuUn comentariu

Ultimele dorințe

Vreau să iubesc, vreau să fiu şi liber,
Vreau să fiu un colț uitat de stea,
Vreau să fiu poetul cel stingher,

Stihul vreau să-mi fie fulg de nea.

Vreau să fiu speranţă şi pasiune,
Vreau să fiu tăcere şi etern;
Nu e niciun pic de compasiune,

Niciun strop din eu nu mai discern.

Vreau să fiu cel ce am fost şi vreau
Să fiu cel ce ştiu că pot să fiu,
Daţi-mi o carafă, spun pe şleau,

Beau, fumez, iubesc…să pot să scriu.

Vreau să fiu un val de anvergură,
Vreau să fiu un licăr în noian,
Neatins de veac ori de uzură,

Să fiu breaz precum perenul cal troian.

Vreau să fiu acel ce voi rămâne,
Chiar și-atunci când Mortis m-o răpi,
Să păstrez doar gândurile bune,

Restul precum mine or pieri.

Vreau să fiu acela care-n noapte
Cântă ode doar la umbra Lunii,
Mă perturbă însă o etate,

Simt şi eu amarul slăbiciunii.

Vreau să fiu cel ce am fost odată,
Vreau să fiu cel ce în veci n-oi fi;
Din a existenţei hâtră soartă

Tot ce ştiu e că odată voi sfârşi.

Vreau să fiu un demn urmaş al sorţii
Pentru cei ce-au fost cândva model,
Să transcend departe graiul morţii,

Ăsta-l pot numi al vieţii ţel.

Vreau să m-odihnesc în fine-n pace
Doar când ştiu că-n voi oi dăinui;
Printre atâtea zvâcuri de torace,

Calea mea prin ele mi-oi croi.

Rămas bun e doar la revedere,
Rămas bun, adio, pe curând…
Timpul trece, timpul nu discerne

Că am fost poet, om crud sau blând.

D.P

Dinu PopescuLasă un comentariu

Universul paralel

Ma văd pe mine cel
Din Universul paralel,
Iată-mă, chiar acolo,
Beau un vin și sper,
Sper că undeva,
În alt Univers,
Iubesc multe dame,

Scriu vers după vers.

Mă văd pe mine cel
Din Universul paralel,
Poate sunt mai falnic,
Sau mai rotofel;
Mă întreb, dar, tainic,
Sunt tot menestrel?
Of, așa departe-i

Universul paralel.

Ma văd pe mine cel
Din Universul paralel,
Parcă sunt mai trist –
Tot posac de fel…
Cine oare acolo
M-o fi abătut,
Prin ce muze oare

M-oi mai fi pierdut?

Mă văd pe mine cel
Din Universul paralel,
Oare-oi fi doar unul,
Sau mai mulți, stingher
Mă las purtat de gânduri,
O fi tot efemer?
Cum o fi peisajul

În Universul paralel?

Mă văd pe mine cel
Din Univerul paralel,
Am mai scris o carte,
Sau un bilețel;
Dar…o fi tot noapte,
Sau doar zi, cum cel
Eu din Universul paralel

Oi fi?

Și când n-oi mai fi aici,
Voi rămâne doar acel
Ce dăiunuie încă
În Universul paralel;
Și de o fi bine,
Sau de-o fi mai greu,
Tot mai bine pare
În Universul unde
Ființez eu…
Paralel.

D.P.

Dinu PopescuLasă un comentariu