Ascult, privesc şi tac

 

 Ascult, privesc și tac…
 Lipsit de efuziune,
 Cu zvâc dionisiac,

 Spre-a lumii sciziune.

 Ascult, privesc și tac…
 Ascult de-o veșnicie,
 Căci a trecut un veac,

 Pierdut în abulie.

 Ascult, privesc și tac…
 Privesc spre blânda Lună,
 Și simt că mă complac

 În perena furtună.

 Ascult, privesc și tac…
 Și tac în timp ce strig,
 Căci glasul meu buimac

 Răsună doar în vid.

 Ascult, privesc și tac…
 Căci azi m-am regăsit;
 În zgomot de tic-tac

 Trupul l-am părăsit.

Ascult, privesc și tac…
Întru eternitate
Plutesc pe-aripi de noapte
Spre voi, posteritate;

Ascult, privesc și tac…

 

D.P.
Reclame

Pe Culmile Disperării

 Pe Culmile Disperării e tăcere,
Pe Culmile Disperării e pustiu,
Nimic nu naşte şi nimic nu piere,
Căci totul, niciodată, n-a fost viu.

Urc cu greu prin viscolul năprasnic,
Vin spre tine să-mi urmez chemarea,
Privesc în jur, e doar banal şi groaznic,
Şi mă întreb din nou „asta mi-e calea?”

Drumul este tot mai greu, înceţoşat,
Şi m-am pierdut de unde am venit,
Mă simt înduioşat şi înfricoşat,
Din spaima vieţii încă nu mi-am revenit.

Gata! Căci asta-i apogeul disperării,
De-aici încolo un pas nu mai fac,
Vreau să mă-nalț pe culmile uitării,
Şi greaua mantie a vieţii o desfac.

Deodată se opreşte brusc furtuna,
Şi Stânca de pe Culme o zăresc,
E mai înaltă chiar şi decât Luna,
Mi-o amintesc, n-am s-o mai părăsesc.

O urc târâş, cu ultima suflare,
Şi e tăcere…e aşa pustiu,
Dar totu-i lin, nimic nu mă mai doare,
Durerea este doar pentru cel viu.

De porţi după ce trec răsare-o placă,
Citesc adânc inscripţionat în ea
Cuvinte ce par scoase dintr-o teacă,
Să le-nţeleagă chiar eternitatea.

„Aici, Pe Culmile Disperării,
Aşteaptă în Vârful Pustietăţii,
Alinarea eternă a mirajului
Singurătăţii.”

D.P.