Adio, România

Unde ne sunt poeții
 Pierduți printre păcate,
 Distrași de-amarul sorții,

 Atrași către etate.

 Unde ne sunt actorii
 Șăgalnici, mucaliți,
 Din ramurile florii

 Plecară veștejiți.

 Unde ai țării pictori
 Și-au lepădat pastelul,
 Iar bravii noștri ctitori

 Au lapidat tot țelul.

 Unde ne sunt studenții
 Și emeriții lor,
 Cine mai scrie cărți

 Din nesecat izvor?

 Unde ne e istoria,
 Ștefan, Cuza, Mihai,
 S-a golit vistieria,

 Carnagiu-l vezi din Rai.

 Unde o fi viitorul,
 Sub jug l-am înrobit,
 S-a disipat poporul,

 Apoi ne-am răzvrătit.

Cu tânga înainte,
Tângă e și-napoi,
Pierduți printre cuvinte,

Ne-am subjugat și noi.

Toți împărțim o culpă,
A ignoranței vină,
Iar veșnica ocultă

Ne-njunghie drept în splină.

 Aleg să fac rocada,
 Căci m-am pierdut cu firea,
 Unde ne e izbânda,

 Care ne e menirea?

 Unde ne e speranța
 Și unde-i omenia?
 Rams bun, libertate,

 Adio, România…

D.P.
Reclame

Ultima seară

E ultima seară din ultima vară,
Vântu-i tot mai rece, cafeaua e amară,
Trag ultimul fum din țigară,

Scufund pana în călimară.

În odaia ticsită de vreme
Privesc către mine din ramă
Spre timpul ce clipa o cerne;

Amintirile tainic mă cheamă.

Inerent în albumul cu poze,
Pierdut de orișice dramă,
Mă lepăd doar azi de psihoze;

Cortegiul în noapte aclamă.

Privesc infinitul în ochi –
Recunosc, simt o brumă de teamă…
Sper doar să nu îl deochi;

Mirajul subtil se destramă.

Scufund pana în călimară,
Trag ultimul fum din țigară,
Vântu-i tot mai rece, cafeaua e amară;

E ultima seară din ultima vară.

D.P.

Pierdut poet

Vreau să mă pierd, să mă pierd în tine,

În zâmbetul tău cald, în lacrimi și suspine,
Să înot, să zbor din valurile mării,
Mângâie-mi sufletul cu genele uitării.

Da, mă simt pierdut, pierdut de a mea vreme,
Atât de distras de timpul care cerne
Infinitul născut din incert absolut,

Mă pun mai abitir în răspăr, rezolut.

Pentru o clipă, cândva, ne-am pierdut împreună –
Un joc în doi, cu adevăr și minciună,
Și vise și taine cinașe, sublime,
Frumos…dar păcat, căci frumosul nu ține.

Singur rămas, mai am doar un ceas
Să mă pierd de tot, dar tot sunt distras;
Ce o fi după ce noi toți n-om mai fi?
Azi m-am născut și simt că tot azi voi muri.

Du-mă departe, departe în noapte,
Mângâie-mi trupul cu vorbe deșarte,
Șoapte, cuvinte, exortații în van,
Zbor departe, mă afund în noian.

Amintiri s-au pierdut, iubiri s-au pierdut,
Am rămas înghețat, surd, orb și mut,
Inert pe catafalc, cu floarea pe piept,
Nimic nu mai simt, nimic nu mai aștept.

Nu mai scriu, nu mai cuget, nu mai cred,
Postumitate, astăzi te transcend,
Un alt val trecut, un ultim concert,
Mă așteaptă în față un etern prea incert.

Privind înapoi, vor spune cei noi:
„Azi am mai pierdut
Un poet.”.

D.P.

Fericire, blestem vinovat

 

Fericire, blestem vinovat,
Odată ce ai apărut,
Din Iad o flacără-ai rupt,
Cu tumultul tău nesecat;

Fericire, blestem vinovat.

Fericire, blestem vinovat,
De ce eu te-oi fi întâlnit?
În ochii ei te-am zărit,
Nici astăzi tot n-am uitat;

Fericire, blestem vinovat.

Fericire, blestem vinovat,
Pe culmile vieții-am zburat,
Căci sus în abis m-ai săltat,
Degrabă ai venit și ai plecat,

Fericire, blestem vinovat.

Fericire, blestem vinovat,
Din patimi renaști prin mister,
Cu graiul tău cel efemer,
Ce veșnic zbiară turbat;

Fericire, blestem vinovat.

Fericire, blestem vinovat,
Mă faci să cad în păcat,
Să rup jugul din lanț,
Și-apoi mă prăvăli într-un șanț;

Fericire, blestem vinovat.

Fericire, blestem vinovat,
Și de te-oi mai regăsi,
Pe veci te-oi blestema,
Iluzia s-o pot suprima;

Fericire, blestem vinovat.

Fericire, blestem vinovat,
Tu mă lași să mor,
De foame, de sete, de dor,
Te-am găsit, te-am pierdut, s-a `ntâmplat;

Fericire, blestem vinovat.

 

D.P.