We are here…

 

Reclame

Aceleași Gânduri

Astăzi zăresc aceeași stâncă,
Lovită de același val,
Pe cer răsar aceleași stele,

Nisipul e la fel spre mal.

 Aceleași gânduri se perindă
 Prin mintea mea ce ca atunci
 Spre tine zboară-ntr-o aripă;

 Și totuși știu că n-ai să ajungi.

 Aceleași vise spulberate
 Tot rătăcesc spre infinit,
 Când alte taine trec uitate,

 Dau împrejur necontenit.

 Aceeași Lună stă placidă
 Deasupra unui cerc banal,
 Aceiași nori ce tot furnică

 Se-aștern precum același șal.

 Aceleași degete scriu astăzi
 Alte cuvinte, noi povești,
 Cu aceleași litere ce deunăzi

 Se întrebau pe unde ești.

 Același eu, nu sunt același,
 Totu-i la fel dar e schimbat,
 Căci deși toate sunt aceleași,

 Ceva-ceva s-a disipat.

 Căci deși toate sunt aceleași,

 Tu nu mai ești; și e păcat.

D.P.  

Un Nomad

Sunt un nomad atât cât pot să fiu, 
Rătăcesc de ani prin ploaie și pustiu, 
Mă clatin fascinat cât încă mai sunt viu, 

În suflet car penița cu care-n noapte scriu.

Sunt un nomad atât cât pot să fiu,
Căci m-am pierdut complet de vremea mea,
Mă regăsesc mai rar și nu mai știu

Cât timp va străluci și a mea Stea.

Rătăcesc de ani prin ploaie și pustiu,
Iar gândurile grele mă-însoțesc,
Dar nu-s posac, și chiar deloc brudiu,

Aspir să scânteiez vidul ceresc.

Mă clatin fascinat cât încă mai sunt viu,
Cât încă mai cuget, etern întineresc,
Periplul se încheagă mai zurliu,

Căci alte taine astăzi deslușesc.

În suflet car penița cu care-n noapte scriu,
Luna răsare, atunci mă dezmorțesc;
Și tot ce-i efemer vreau să proscriu,

Atât cât voi alege să trăiesc.

În suflet car penița cu care-n noapte scriu, 
Mă clatin fascinat cât încă mai sunt viu, 
Rătăcesc de ani prin ploaie și pustiu, 

Sunt un nomad atât cât pot să fiu.  

D.P.