Când vine seara

 Când vine seara și, plăpând,
 Luna răsare din mare,
 Cu inima-mi tremurând,

 Privesc rătăcit în zare.

 Când la al nopții miez senin
 Mă afund lin în uitare,
 Golind cupele cu vin,

 Tânjesc spre detașare.

 Când în al clipei sideral
 Glas al sorții prigonește,
 Eu mă pierd către un aval

 De vise vechi dintr-o poveste.

 Printre aburi de pelin,
 Cuget limpede, în tăcere,
 La noțiunea de divin,

 Ascunsă sublim în stele.

D.P.

Pe barca vieții

 Ca o barcă este viața,
 Al ei Căpitan eu sunt;
 Ne rămâne doar speranța

 Atunci când totul e crunt;

 Și vâslind cu demnitate,
 În aval, către apus,
 Regăsindu-ți în etate

 Anii ce prea brusc s-au dus;

 Cu un zâmbet fad, dar dulce,
 Mulțumit de ești cu tine,
 Valul te ia și te duce,

 Navigând printre destine;

 Iar când cei ce te-înconjoară
 Te privesc doar la trecut,
 Precum un apus de vară

 Ce în mare s-a pierdut,

 Să nu ai niciun regret,
 Ăsta este rostul vieții;
 Tot ce-i nou ori desuet

 Piere în abisul nopții.

 Seara se lasă din nou,
 Mâine răsăritul vine;
 Graiul unui biet stilou

 Scrie ‘totul va fi bine’!

D.P.

O clipă

Mai oferă-mi doar o clipă,
De speranță, de etern,
Şi deschide-ți o aripă,

Alină-mi zâmbetul tern.

Mai oferă-mi doar o rază,
Să mă mângâie tăcut;
Așteaptă o clipă, piază,

Să contemplu ce-am avut.

Mai oferă-mi doar un zâmbet
La al nopții dulce ceas;
Sunt nostalgic și ascet,

Şi schițez un bun rămas.

Mai oferă-mi amintirea
Nopților sfinte de vis;
A trecut dezămgirea,

Ca regretele-n abis.

Mai oferă-mi glasul tău,
Să răsune încă-o dată,
Ca apoi să zbor în hău,

Către eternitatea vastă.

Mă desprind, mă detaşez,
Mulțumesc pentru acest rost;
Şi pios te-mbrațişez,

Rămas bun, asta a fost.

D.P.