Of course…

Nu există genialitate fară nebunie. Banalul are totuşi limitarile lui. Normalul e cu mult supraapreciat.
Poți fi însă fericit complăcandu-te in normal.
Asta nu înseamna ca toți nebunii sunt geniali, dar categoric toți genialii au o doza semnificativă de nebunie.

D.P.

Dinu Popescu

Nestemate

Mii de nestemate se petrec în zare,
Pietre adunate pe a vieții cale;
Când privesc în zare, în liniştea serii,

Se aşterne blând lumina uitării.

Le cuprind deodată voios cu privirea,
Le culeg in gând, ele-mi simt menirea.
Voi să le vorbesc, nu-mi răspunde glasul,

Propria-mi conștiință, mi-am găsit şi naşul.

Mă aplec sporadic şi cuprind în palmă
Pietricica vie cu miros de damă,
Iute-o strâng în brațe, în taină-o dezmierd,

Doar pentru o clipă, știu ca am s-o pierd.

Pietricele multe le strivesc cu pasul,
Însă la acelea nu le aud glasul.
Doar o mână mică m-aplec să ridic,

Ca să-mi însoțească veşnicul meu dric.

Zboară pe cărare, sar de colo-colo,
Când privesc în urmă nu mai sunt acolo;
Şi privesc în față, alte pietricele,

Nestemate vii ale viselor mele.

D.P.

Dinu Popescu

Îmi amintesc…

 Îmi amintesc, iubito, îmi amintesc în noapte,
 Cu sufletul înecat de alcool și pustietate,
 Cu mintea îmbătată de al tău parfum,

 Cu speranțele și visele prefăcute-n scrum.

 Îmi amintesc absurd, îmi amintesc în tăcere,
 Regret fiece clipă din viața ce nu piere;
 Mă rog să am puterea de-a scrie un final,

 Într-o lume plină de haos, banal și bizar.

 Îmi amintesc de tine, îmi amintesc de noi,
 De clipa divizată tainic și sublim în doi,
 Dacă într-un moment timpul l-aș putea opri,

 Pentru veșnicie clipa aceea aș retrăi-o, știi…

 Îmi amintesc și tac, îmi amintesc și strig,
 Și rămân fără voce și mi se face frig,
 Îmi amintesc, mă zbat, îmi amintesc și plâng,

 Aștern un ultim vers cu mâna tremurând.

 Îmi amintesc, zâmbesc, în gând te-mbrățișez,
 Mă fulgeră durerea, apoi mă detașez,
 Cu lacrima uscată și privirea pierdută,

 Caută-mă, voi aștepta-n noaptea trecută.

 Pierdut de tine m-am pierdut pe mine;
Ziua trece, noaptea nu mai vine
 Să îmi aline amarul de pustiu.
 În zori vreau să nu mai fiu

 Viu.

D.P.

Dinu Popescu