Life
Adio…dar rămâi
Când tumultul e de prisos,
Mă-ntorc la ziua cea dintâi
Și îți șoptesc făr-de folos,
Adio…dar rămâi…
Când pe cărări cutreier trist
Și răni vechi tot hârâi,
Luna se înalță cu dichis;
Adio…dar rămâi….
Când noaptea-ți face așternut,
Prin visul tău bâjbâi
Și îți șoptesc neîntrerupt,
Adio…dar rămâi…
Când rãsãritul a apus
În marea de lămâi,
Răsună gândul nesupus,
Adio…dar rămâi…
Când cerul este înstelat
La al meu căpătâi,
Îmi strigați înmurmurat,
Adio…dar rămâi….
Angoasele s-au perimat,
Sufletul mi-l zgâlțâi,
Iar dragostea s-a spulberat;
Adio…dar rămâi…
Adio…dar rămâi,
Rămâi în gândul meu,
Și-ți voi șopti mereu,
Adio, dar rămâi…
D.P.
În fața morții
În fața morții zăbovesc,
Pierdut de tot ce e lumesc,
Și o conjur ca să sosească,
Să nu îmi mai lipsească.
Iar ea privește prin hotar
Mișelă și tăcută,
Oi vrea să-ți fac și un altar
Din zvâcul gândului hoinar.
Te-aștept de atâta amar de vreme
Să-mi ieși odată-n cale,
Am scris o sută de poeme
Ca să te chem agale.
Nu vrei să vii, te înțeleg,
Atunci hai, dă-mi voință
Să săvârșesc un sacrileg
Cu-adâncă biruință.
E cu putință să-ndrăznești
Să mă sfidezi în față?
Când eu te chem și tu nu-mi vii,
Ești searbădă, ori hoață?
Te duci la oameni inocenți,
Le ieși subit în cale,
Adulmeci și intransigent
Îi iei cu tine-n zare.
Și imprecații îți rostesc,
Ei vor să te sugrume,
Dar știi tu oare, dragă Mors,
Câți vor să te cunune?
Peregrinări tot văd că faci
Și unde nu ți-e locul;
De ce insiști să te complaci,
Nu-ți mai găsești sorocul?
Te tot fălești că ești temută,
O spaimă blestemată,
Dar tu ești doar o biată ciută,
Haină, înverșunată.
Iar eu te aștept și tu nu-mi vii
Să-mi oferi alinare,
Ți-am pregătit romanțe mii
Și-eternă afinare.
Hai, vino să te-mbrățișez,
De ce îmi ești timidă?
Ți-e frică? Ori ai vrea să cred
Că manta ta-i sordidă?
Te-am așteptat atâta timp
Și mi-ai zâmbit placidă,
Și mi-ai zâmbit placidă,
A venit ceasul ca-n estimp
Să-ți spulber coroana silfidă.
Și n-ai voit să mă-nțelegi,
Știu că te temi, ți-e frică,
Iar de în ochi mă vei privi
O să-ți pierzi o aripă.
Să știi că nu mă păcălești,
Iar eu nu fug ca tine,
Vei vrea să mă îmbrățișezi
Și nu vei da de mine.
D.P.
O poveste
A fost o poveste ca orice poveste,
Cu incipit, punct culminant și sfârșit,
Petrecută pe meleaguri terestre
Unde cândva, în doi, ne-am iubit.
A fost o poveste sublimă,
Un dans de iele abstract,
În cântec de harpă divină,
Șoptit subtil pe-nserat.
A fost un etern de o clipă,
În antract îl revăd zi de zi,
Agale-am zburat pe-o aripă,
Aflând ce înseamnă să cazi.
A fost o odă cerească,
Născută din vis pământesc,
Transpusă pe calea măiastră
De-al nostru murmur lumesc.
A fost o închisoare de îngeri,
Cu cheia pierdută-n abis;
Așteptam luminatele seri,
Regăsind paradisul din vis.
A fost o legendă parșivă,
Scrisă în toamna târzie,
De inima mea cea captivă,
Rămasă acum mai pustie.
A fost sau n-a fost, nu mai știu,
Dar oare la ce-o mai conta,
Când totul e mort, iar eu viu;
Măcar de-aș putea-o uita.
link > Leonard Cohen – Here It Is
D.P.
All I loved
„
„
„
Vis burlesc
Închid ochii, m-avânt în abis,
Fără vreun fad compromis,
Genele le plec cu dichis,
Regăsind paradisul promis.
Sastisit de speranțe deșarte,
De-atâta rizibil lumesc,
Prin ceruri de stele abstracte
Revăd un spectacol burlesc.
Percep împrejur găunoase
Glasuri sordide ce pier,
Mai abitir mă zăresc în angoase,
Pierdut de-al lor tumult și zbier.
Inefabile taine mă cheamă,
Iar gandurile se năpustesc,
La ceasul târziu se destramă,
Când sper ca să le deslușesc.
Ascunde-te, suflet candid,
Păstrează-ți și-acum inocența,
Rămâi detașat și placid,
Evită complet afluența.
Și nu te lăsa dus de val,
Dar nici nu-l sfida cu-ndârjire,
Curentul e atrabilar,
Te-atrage subtil în neștire.
Iubirile strigă destoinic,
Apoi, se destrămă în van,
Hedonismul e nestatornic,
Se-nalță și piere-n aval.
Ataraxia îmi șade pe umeri,
Paseismul îl resimt tot mai greu,
Mă lepăd de-adâncile temeri
De-a pierde ce n-a fost al meu.
De-a pierde ce n-a fost al meu.
Mă lepăd de mantia cea grea,
O alung ca să mă regăsesc,
Zadarnic de ar fi, n-ar conta,
E timpul să o părăsesc.
Când arta se naște sublimă,
În spasme de-amor pământesc,
Artistul și muza blesteamă
Fortuitul divin ori lumesc.
Se spulberă visul deodată,
Devine din nou taciturn,
Pe calea ce a fost impregnată
Cu-al aștrilor susur nocturn.
Răsună reflexia din val,
Umbrită de stânca cea rece,
Mirajul se-îndreaptă spre mal
Când Luna pe cer se petrece.
Sună ceasul, răvășit
Părăsesc glasul stelesc,
Mă trezesc strigând şoptit,
Am trăit un vis burlesc.
D.P.
