Life
Adio…dar rămâi
Când tumultul e de prisos,
Mă-ntorc la ziua cea dintâi,
Să îți șoptesc neputincios:
Adio…dar rămâi…
Când pe cărări cutreier trist
Și răni vechi tot hârâi,
Luna se-nalță cu dichis;
Adio…dar rămâi….
Când noaptea-ți face așternut,
Prin visul tău bâjbâi
Și îți șoptesc neîntrerupt:
Adio…dar rămâi…
Când răsăritul a apus
În marea de lămâi,
Răsună gândul nesupus:
Adio…dar rămâi…
Când însuși cerul s-a-ntristat
La al meu căpătâi,
O Stea mai cântă murmurat:
Adio…dar rămâi…
Angoasele s-au perimat,
Sufletul mi-l zgâlțâi,
Iar dragostea s-a spulberat;
Adio…dar rămâi…
Adio…dar rămâi,
Rămâi în gândul meu,
Și-ți voi șopti mereu:
Adio, dar rămâi…
D.P.
În fața morții
În fața morții zăbovesc,
Sătul de tot ce e lumesc,
Și o conjur să ne unim
Și împreună să murim.
Iar ea privește prin hotar,
Mișeală și tăcută,
Oi vrea să-ți fac și un altar
Să fii satisfăcută?
Te-aștept de-atâta amar de vreme
Să-mi ieși odată-n cale,
Am scris o sută de poeme
Cântându-ți osanale.
Nu vrei să vii, te înțeleg,
Atunci, hai, dă-mi voință
Să mă transform în sacrileg,
Să mor cu biruință.
E cu putință să-ndrăznești
Să mă sfidezi în față?
Când eu te chem și tu nu-mi vii,
Ești searbădă, ori hoață?
Te duci la oameni inocenți,
Le ieși subit în cale,
Adulmeci și intransigent
Îi iei cu tine-n zare.
Și imprecații îți rostesc,
Ei vor să te sugrume,
Dar știi tu oare, dragă Mors,
Câți vor să te cunune?
Peregrinări tot văd că faci
Și unde nu ți-e locul,
De ce insiști să te complaci,
Nu-ți mai găsești sorocul?
Te tot fălești că ești temută,
O spaimă blestemată,
Dar tu ești doar o biată ciută,
Haină, înverșunată.
Iar eu te aștept și tu nu-mi vii
Să-mi oferi alinare,
Ți-am pregătit romanțe mii
Ți-am pregătit romanțe mii
Ca ultimă suflare.
Hai, vino să te-mbrățișez,
De ce îmi ești timidă?
Ți-e frică? Ori ai vrea să cred
Că mantia ți-e sordidă?
Te-am așteptat atâta timp
Și mi-ai zâmbit placidă,
Și mi-ai zâmbit placidă,
A venit ceasul ca-n estimp
Să-ți spulber coroana silfidă.
Și n-ai voit să mă-nțelegi,
Știu că te temi, ți-e frică,
Iar de în ochi mă vei privi
O să-ți pierzi o aripă.
Să știi că nu mă păcălești,
Iar eu nu fug ca tine,
Vei vrea să mă îmbrățișezi
Și nu vei da de mine.
D.P.
O poveste
A fost o poveste ca orice poveste,
Cu incipit, punct culminant și sfârșit,
Petrecută pe meleaguri terestre
Unde cândva amândoi ne-am iubit.
A fost o poveste sublimă,
Un dans de iele abstract,
În cântec de harpă divină,
Șoptit subtil pe-nserat.
A fost un etern de o clipă,
În antract îl revăd zi de zi,
Agale-am zburat pe-o aripă,
Aflând ce înseamnă să cazi.
A fost o odă cerească,
Născută din vis pământesc,
Transpusă pe calea măiastră
De-al nostru murmur lumesc.
A fost o închisoare de îngeri,
Cu cheia pierdută-n abis.
Așteptam luminatele seri,
Căutam paradisul promis.
A fost o legendă parșivă,
Scrisă în toamna târzie
De inima mea cea captivă…
Rămasă acum mai pustie.
A fost sau n-a fost? Nu mai știu,
Dar oare la ce-o mai conta?
Când totul e mort, iar eu viu.
Măcar de-aș putea-o uita.
link > Leonard Cohen – Here It Is
D.P.
All I loved
„
„
„
Vis burlesc
Închid ochii, m-avânt în abis,
Oniris, de ce m-ai ucis?
Mă poartă un înger prin vis,
Privesc paradisul promis.
Sastisit de speranțe deșarte,
De-atâta rizibil lumesc,
Prin ceruri de stele abstracte
Revăd un spectacol burlesc.
Percep împrejur găunoase
Glasuri sordide ce pier,
Mai abitir mă zăresc în angoase,
Misterele morții mă cer.
Inefabile taine mă cheamă,
Delir și cât patos lumesc,
Prea multă tăcere și larmă,
Diavoli și îngeri vorbesc.
Ascunde-te, suflet candid,
Păstrează-ți și-acum inocența,
Rămâi detașat și placid,
Evită complet afluența.
Și nu te lăsa dus de val,
Dar nici nu-l sfida cu-ndârjire,
Curentul e atrabilar,
Te trage parșiv spre neștire.
Iubirile strigă destoinic,
Apoi se destrămă în van,
Eternul burlac nestatornic,
Copilul cu spirit hoinar.
Ataraxia îmi șade pe umeri,
Paseismul îl resimt tot mai greu,
Mă lepăd de-adâncile temeri
De-a pierde ce n-a fost al meu.
Mă lepăd de mantia cea grea,
Prin mine în mine privesc,
Deci trupul…deci trupul durea,
E timpul să îl părăsesc.
Când arta sublimă se naște,
În spasme de-amor pământesc,
Artistul și muza blestemă
Fortuitul divin ori lumesc.
Se spulberă visul deodată,
Devine din nou taciturn,
Pe calea ce a fost impregnată
De-al aștrilor susur nocturn.
Răsună reflexia din val,
Umbrită de stânca cea rece,
Mirajul se-îndreaptă spre mal
Când Luna pe cer se petrece.
Sună ceasul, răvășit
Părăsesc glasul stelesc,
Mă trezesc strigând şoptit:
Am trăit un vis burlesc.
D.P.
Dinu Popescu 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.