Reclame
Life
Adio…dar rămâi
Când tumultul e de prisos,
Mă-ntorc la ziua cea dintâi
Și îți șoptesc făr-de folos,
Adio…dar rămâi…
Când pe cărări cutreier trist
Și răni vechi tot hârâi,
Luna se înalță cu dichis;
Adio…dar rămâi….
Când noaptea-ți face așternut,
Prin visul tău bâjbâi
Și îți șoptesc neîntrerupt,
Adio…dar rămâi…
Când rãsãritul a apus
În marea de lămâi,
Răsună gândul nesupus,
Adio…dar rămâi…
Când cerul este înstelat
La al meu căpătâi,
Îmi strigați înmurmurat,
Adio…dar rămâi….
Angoasele s-au perimat,
Sufletul mi-l zgâlțâi,
Iar dragostea s-a spulberat;
Adio…dar rămâi…
Adio…dar rămâi,
Rămâi în gândul meu,
Și-ți voi șopti mereu,
Adio, dar rămâi…
D.P.
În fața morții
În fața morții zăbovesc,
Pierdut de tot ce e lumesc,
Și o conjur ca să sosească,
Să nu îmi mai lipsească.
Iar ea privește prin hotar
Mișelă și tăcută,
Oi vrea să-ți fac și un altar
Din zvâcul gândului hoinar.
Te-aștept de atâta amar de vreme
Să-mi ieși odată-n cale,
Am scris o sută de poeme
Ca să te chem agale.
Nu vrei să vii, te înțeleg,
Atunci hai, dă-mi voință
Să săvârșesc un sacrileg
Cu-adâncă biruință.
E cu putință să-ndrăznești
Să mă sfidezi în față?
Când eu te chem și tu nu-mi vii,
Ești searbădă, ori hoață?
Te duci la oameni inocenți,
Le ieși subit în cale,
Adulmeci și intransigent
Îi iei cu tine în zare.
Și imprecații îți rostesc,
Ei vor să te sugrume,
Dar știi tu oare, dragă Mors,
Câți vor să te cunune?
Peregrinări tot văd că faci
Și unde nu ți-e locul;
De ce insiști să te complaci,
Nu-ți mai găsești sorocul?
Te tot fălești că ești temută,
O spaimă blestemată,
Dar tu ești doar o biată ciută,
Haină, înverșunată.
Iar eu te aștept, și tu nu-mi vii
Să-mi oferi alinare,
Ți-am pregătit romanțe mii
Și-eternă afinare.
Hai, vino să te-mbrățișez,
De ce îmi ești timidă?
Ți-e frică? Ori ai vrea să cred
Că manta ta-i sordidă?
Te-am așteptat atâta timp
Și mi-ai zâmbit placidă,
Și mi-ai zâmbit placidă,
A venit ceasul ca-n estimp
Să-ți spulber coroana silfidă.
Și n-ai voit să mă-înțelegi,
Știu că te temi, ți-e frică,
Iar de în ochi mă vei privi
O să-ți pierzi o aripă.
Să știi că nu mă păcălești,
Iar eu nu fug ca tine,
Vei vrea să mă îmbrățișezi
Și nu vei da de mine.
D.P.
O poveste
A fost o poveste ca orice poveste,
Cu incipit, punct culminant și sfârșit,
Petrecută pe meleaguri terestre
Unde cândva, în doi, ne-am iubit.
A fost o poveste sublimă,
Un dans de iele abstract,
În cântec de harpă divină,
Șoptit subtil pe-nserat.
A fost un etern de o clipă,
În antract îl revăd zi de zi,
Agale-am zburat pe-o aripă,
Aflând ce înseamnă să cazi.
A fost o odă cerească,
Născută din vis pământesc,
Transpusă pe calea măiastră
De-al nostru murmur lumesc.
A fost o închisoare de îngeri,
Cu cheia pierdută-n abis;
Așteptam luminatele seri,
Regăsind paradisul din vis.
A fost o legendă parșivă
Scrisă în toamna târzie
De inima mea cea captivă,
Rămasă acum mai pustie.
A fost sau n-a fost, nu mai știu,
Dar oare la ce-o mai conta,
Când totul e mort, iar eu viu;
Măcar de-aș putea-o uita.
link > Leonard Cohen – Here It Is
D.P.
All I loved
„
„
„
Vis burlesc
Închid ochii, m-avânt în abis,
Fără vreun fad compromis,
Genele le plec cu dichis,
Regăsind paradisul promis.
Sastisit de speranțe deșarte,
De-atâta rizibil lumesc,
Prin ceruri de stele abstracte
Revăd un spectacol burlesc.
Percep împrejur găunoase
Glasuri sordide ce pier,
Mai abitir mă zăresc în angoase,
Pierdut de-al lor tumult și zbier.
Inefabile taine mă cheamă,
Iar gandurile se năpustesc,
La ceasul târziu se destramă,
Când sper ca să le deslușesc.
Ascunde-te suflet candid,
Păstrează-ți și-acum inocența,
Rămâi detașat și placid,
Evită complet afluența.
Și nu te lăsa dus de val,
Dar nici nu-l sfida cu-`ndârjire,
Curentul e atrabilar,
Te-atrage subtil în neștire.
Iubirile strigă destoinic,
Apoi se destrămă în van,
Hedonismul e nestatornic,
Se-`nalță și piere-n aval.
Ataraxia îmi șade pe umeri,
Paseismul îl resimt tot mai greu,
Mă lepăd de-adâncile temeri
De-a pierde ce n-a fost al meu.
De-a pierde ce n-a fost al meu.
Mă lepăd de mantia cea grea,
O alung ca să mă regăsesc,
Zadarnic de ar fi n-ar conta,
E timpul să o părăsesc.
Când arta se naște sublimă,
În spasme de-amor pământesc,
Artistul și muza blesteamă
Fortuitul divin ori lumesc.
Se spulberă visul deodată,
Devine din nou taciturn,
Pe calea ce a fost impregnată
Cu-al aștrilor susur nocturn.
Răsună reflexia din val,
Umbrită de stânca cea rece,
Mirajul se-îndreaptă spre mal
Când Luna pe cer se petrece.
Sună ceasul, răvășit
Părăsesc glasul stelesc,
Mă trezesc strigând şoptit,
Am trăit un vis burlesc.
D.P.
