Reclame
Music&Hell
Steaua căzătoare
A căzut o stea în fața mea,
Gonind s-acceadă spre o altă lume,
Din sideralul turn de catifea,
S-a detașat de angoase și cutume.
A strălucit pe cerurile-nalte,
Răsfirându-și razele amorfe,
Se perindau în jur lumile toate,
Fiindu-i inspirație pentru strofe.
În zorii dimineții a răsarit,
Dansând cu inimile calde,
Și a apus la ceas de asfințit,
Lăsând în umbră alte stele fade.
Simțind mocnita veșnică văpaie,
Ce impregnează-al sorții infinit,
Aprinsă de seișele greoaie,
A licărit placid, necontenit.
S-a perindat pe sinoase poteci,
Sorbind din pocalul reveriei,
Sădindu-și farmecele intrinseci,
Absorbite de mrejele abuliei.
Și steaua plânge, cine oare-ar crede
Că stelele se-nalță și-apoi pier,
Printre mistere ce par a le transcende,
Lucesc placid spre absolutul efemer.
La o secundă înainte de plecare
Vă-‘mpărtășesc secretul meu,
Străfulgerat de-o adiere de răcoare,
Steaua aceea fost-am eu.
D.P.
Într-o zi nu voi mai fi…
Într-o zi nu voi mai fi
Primprejur ca să grăiesc,
Și nu m-oți mai auzi,
Iar eu n-am să mai privesc.
Într-o zi voi dispărea,
Va veni și acea zi
Când nu voi mai transpărea
Pe tărâmul pământesc.
Într-o zi voi fi pierdut
Într-o rază din vreo stea,
Detașat, plăpând și rupt
De ce-a fost în lumea mea.
Într-o zi eu voi pleca
Și în urmă va rămâne
Doar o carte, mantră grea,
Răsăritul va apune.
Într-o zi voi fi cenușă,
Răspândită-n patru zări,
Pe cărarea jucăușă
A altor placide mări.
Într-o zi voi fi amintire,
Povestită, sper, frumos,
Iar șăgalnica-mi privire
Va fi în albumul gros.
Într-o zi nu voi mai fi
Nici măcar o amintire,
Când totul se va sfârși,
Va rămâne doar neștire.
Într-o zi toți vom pleca –
Poate ne-om reîntâlni;
Iar de nu ne-om revedea,
Eu vă las această zi.
Într-o zi va fi o zi
În care ne vom trezi
Și va fi ultima zi,
Iar apoi vom putrezi.
Va fi o zi,
Într-o zi…
D.P.
Clipe
Vor fi câteva clipe,
Izvorâte din alte clipe,
Ce vor fi fost clipele
Unor viitoare clipe.
La fel cum au fost clipe
De incipit și clipe
De sfârșit.
Clipele se nasc,
Cresc, trăiesc,
Trec și se sfârșesc.
Clipele devin amintiri
Și amintirile la rândul lor
Se nasc, cresc și trăiesc,
Apoi se disipă în infinitul
Ceresc.
Noi am fost o clipă,
O clipă de sublim,
O clipă impregnată
Pe altar divin.
Și clipa aceea
A devenit amintire
Și amintirea s-a pierdut și ea
Într-o altă clipă
Devenită amintirea
Clipei de ieri;
Și m-am trezit brusc,
Răvășit și buimac,
Transpirat și detașat
Și oarecum pierdut,
Comemorând clipe de trecut
Și privind către clipele de viitor.
Apoi m-am trezit placid,
Iar clipele de viitor
Au devenit clipe
Din trecut.
Apoi am înțeles subit,
Într-o noapte geroasă,
Că am adunat clipe de trecut
Și nu vor mai fi alte clipe de viitor.
Mi-am încuiat clipele în cufăr,
Sub cheie cu lacăt abstract,
Și am târât cufărul sub Lună,
Pe un mal de lume uitat.
Apoi am privit răsăritul
Cum lumina cufărul meu,
Iar ultima rază a devenit ultima clipă
Ce reflecta norii lacătului greu.
Și-am îngropat colo în mare,
La mal sub nisip,
Clipele de trecut și din viitorul
Care atunci s-a sfârșit.
Apoi mi te-ai alăturat tu,
Și toată suflarea omenească cu tine,
În clipa izvorâtă parcă
Din alte clipe sublime.
…apoi nu a mai fost nimic,
Nici Soare, nici Lună,
Nici Eu și Tu,
Nici praf de stele;
A rămas doar
O absolută
Tăcere.
D.P.
Detașare
Ți-aș mai spune te iubesc,
Chiar pentru ultima dată,
Aș vrea să îți mai șoptesc
Cu privirea-mi detașată.
Te-aș mai dezmierda puțin
Când răsare blânda Lună,
Într-un cor stelesc, sublim,
Pe care-am dansa împreună.
Am mai râde doar în doi,
Așa cum făceam odată,
Și-ale tale coarde moi
Mi-ar șopti ca altădată.
Ți-aș spune că ne-am pierdut,
Dar asta-i tacit deja,
Totul e așa abrupt,
Se disipă taina mea.
Ar mai putea fi ceva,
Dar a fost și s-a sfârșit,
De azi nu te-oi mai vedea
Ca atunci când te-am iubit.
Amintirile se scurg,
Se afundă în trecut,
Devii doar o piesă-n vulg,
Căci sublimul s-a pierdut…
Cândva ai fost infinit,
Candelă-ți era privirea,
Erai totul și-am crezut
Că ne va salva iubirea.
Acum ești doar efemer,
Filă din trecut și-un tot,
Pierdut pe-o cărare în ger,
Încălzită de-un netot.
Astăzi nu-mi mai amintesc,
Te alung din gândul meu;
Ai fost glasul îngeresc…
Am uitat, eram ateu.
D.P.
Transcendent
Arta transcende mistere,
Reflexia mi-e oglindită de stele,
Luna răsare, îmi șoptesc în tăcere,
Sunt emulul viselor mele.
Te privesc cu un zâmbet placid,
Cu dorință ascunsă în vid,
Prin sute de gânduri cerești,
În care tu sălășluiești.
Încerc să m-ascund de-amintiri
Pierdute în glasul subtil
Al blândelor mele iubiri
Din vremuri trecute tiptil.
Copilul se joacă timid
În valul ce piere la mal,
Și crește și-i tot mai avid
Să treacă de-al vieții hotar.
Descoperă tainele lumii,
Se-afundă în ele abil,
Devine apoi nestatornic,
Pierdut de eternul futil.
Ca o lumânare grăbită
Ard anii trecuți spre aval;
Se-așterne tăcerea subită
Pe cercul măreț și oval.
Mă pierd ca să mă regăsesc,
Doar o clipă petrec eu cu mine,
Iar tot ce-i divin ori lumesc
Devine un tumult de sine.
Găsesc absolutul abstract,
Fericirea, o simplă iluzie,
Aleg să nu mă complac
Pierdut în această confuzie.
Trecut, prezent și viitor
Se unesc într-o Fata Morgana,
Miraj fad și înălțător,
Ce spulberă strașnic coroana.
Accept doar că nu vreau s-accept
Să fiu altă harpă comună,
Excedat de acest concept,
Mă lepăd de orice cutumă.
Mă văd în orice clipire
Sculptată de imaginea ta,
Ce acum schițează-o mijire,
Privindu-mă în fulgul de nea.
Transcend mistere ancestrale,
Oglindite în roiuri cerești;
Sunt emulul viselor mele,
Divine și atât de lumești.
D.P.
