Steaua căzătoare
S-a detașat de angoase și cutume.
Fiindu-i inspirație pentru strofe.
Lăsând în umbră alte stele fade.
A licărit placid, necontenit.
Absorbite de mrejele-abuliei.
Lucesc placid spre absolutul efemer.
Steaua aceea fost-am eu.
Într-o zi nu voi mai fi…
Iar eu n-am să mai privesc.
Pe tărâmul pământesc.
De ce-a fost în lumea mea.
Răsăritul va apune.
A altor placide mări.
Va fi în albumul gros.
Va rămâne doar neștire.
Eu vă las această zi.
Iar apoi vom putrezi.
D.P.
Clipe
Unor viitoare clipe.
De sfârșit.
Trec și se sfârșesc.
Ceresc.
Pe altar divin.
Clipei de ieri;
Și oarecum pierdut,
Și privind către clipele de viitor.
Din trecut.
Și nu vor mai fi alte clipe de viitor.
Pe un mal de lume uitat.
Ce reflecta norii lacătului greu.
Care atunci s-a sfârșit.
Din alte clipe sublime.
Nici praf de stele;
Tăcere.
D.P.
Detașare
Cu privirea-mi detașată.
Pe care-am dansa împreună.
Mi-ar șopti ca altădată.
Mă despart de taina mea.
Ca atunci când te-am iubit.
Căci sublimul s-a pierdut.
Că ne va salva iubirea.
Încălzită de-un netot.
Am uitat, eram ateu.
D.P.
Transcendent
Sunt emulul viselor mele.
În care tu sălășluiești.
Din vremuri trecute tiptil.
Să treacă de-al vieții hotar.
Pierdut de eternul futil.
Pe cercul măreț și oval.
Devine un tumult de sine.
Pierdut în această confuzie.
Ce spulberă strașnic coroana.
Mă lepăd de orice cutumă.
Privindu-mă în fulgul de nea.
Divine și atât de lumești.