Toți uităm…și nu e oare timpul
Să ne desprindem astăzi de trecut?
De ce a fost, ah, ce a fost,
De ce a fost, de ce n-a fost,
Ah, și câte-ar fi putut să fie,
Și cum ar fi oare…de-ar fi fost…
Precum Dinică…a lumii nebunie,
Mă regăsesc și în ce-a fost
Și-n ce n-a fost.
Atâtea gânduri, vise, întâmplări,
Atâtea fapte, fantezii sau nu,
Realism și simbolism din taine triste,
Și romantismul ce le-ncheagă…dar și tu.
Și tu ești azi o tu, și mâine alta,
Din tu am făcut șirag de amintiri,
Iar când le pierd îmi spun iar „asta-i soarta”…
Ai fost o nestemată-ntre iubiri.
Uitarea se așterne precum neaua
După ce trei zile și trei nopți a nins,
Mai rămâne martoră doar Steaua
Ce sărutul de o clipă l-a surprins.
Fost-au multe graiuri și simțiri în lume,
Dar doar pentru mine tu ai fost
Cea ce în atâtea aiureli și glume
A dat existenței un blând rost.
Azi…mă las cuprins de amintiri,
Ca la o agapă le adun,
Șoapte, gânduri, taine și priviri,
Aș vorbi, dar nu știu ce să spun…
Azi mă trec, iar unii vor s-amâne,
Și regret, e adevărat, ceva,
Că de mâine nu va mai rămâne
Niciun strop din amintirea ta.
Sau va rămâne? Ori am sfidat chiar Moartea
Și te-am închis eu veșnic în coperți…
Acolo exiști și sălășluiești,
Iar oameni or trece
Și gânduri s-or sfârși,
Ziua s-o face noapte,
Iară noaptea zi,
Și totuși…
Tot acolo vei fi,
Vei sălășlui
Până ce întreaga suflare
a Universului
va pieri…
Sfârșit.
D.P.
Dinu Popescu 