Eu sunt străinul care te iubește,
Cu glas tăcut, pustiu și-ntunecat,
Din umbra unui câmp de flori albastre,
Grăiesc sincer, subtil și răspicat.
Eu sunt străinul care te adoră,
Precum adoră cititorul un poet
Ce-n orișicare-ncețoșată seară
Își cheamă muza-n ceasul desuet.
Eu sunt străinul care te privește
Cu patos, tumult și-o infinită dorință,
Precum privesc un șir de nestemate,
Mă las purtat de-a amintirilor tendință.
Eu sunt străinul ce l-ai cunoscut,
Atunci când poate nu mai vrei să știi,
Și din al tumultului urlet neîntrerupt,
Te chem sperând o oră să-mi mai vii.
D.P.
Dinu Popescu 