Nu sunt perfect

Nu pretind a fi perfect,
Sunt un om…și sunt defect,
M-am născut, trăiesc și mor
Precum toți, sunt trecător.

Nu pretind că vreau ceva
Ori să fiu altcineva,
Nici că n-aș dori nimic,
Nu sunt mare, nu sunt mic.

Nu pretind a fi zelos,
Nu-mi doresc să fiu faimos,
Nu mă zbat a căuta
Un loc în inima ta.

Nu pretind a fi etern,
Nici arhaic sau modern;
Când banal, când diferit,
Am iertat, am și greșit.

Nu pretind a fi mai bun,
Știu că înțelegi ce spun,
Îmi doresc să fiu doar eu,
Să fiu propriu-mi Dumnezeu.

Nu pretind a fi frumos
Și nici vorbă valoros,
Însă-n tot ce-am săvârșit
Am crezut…și am simțit.

Nu pretind a fi bogat,
Pauper ori deșucheat,
O avere îmi doresc,
Dar constă în ce iubesc.

Nu pretind a fi poet,
Nu pretind a fi scriitor,
Sunt un om, nu un actor,
Călător și visător.

Întrebarea zi de zi
E „a fi sau a nu fi?”,
Nu pretind a mă iubi
Și-am să-nvăț și a sfârși.

D.P.

Oda iubirii

Iubita mea, iubita mea,
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii…
Te aștept pe-un colț uitat de Stea

Să fim din nou copii.

Iubita mea cu părul blond
Și ochii precum marea,
Cu zâmbet cald, ten rubicond,

Nu mai auzi chemarea…

Iubita mea cu păr şaten
Şi ochi căprui, serafici,
Ca doi copii uitaţi în tren,

Cuminţi şi singuratici.

Iubita mea cu păr roşcat
Şi ochii verzi ca plopul,
Cu un surâs îngândurat,

Amoru-ţi fuse scopul.

Iubita mea cu plete negre
Şi ochi ca abanosul,
Erai un vis de veghe,
Înnobilai frumosul.

Iubita mea, chiar te-am pierdut,
Un vers cu tine am furat,
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii,

De ce s-a întâmplat?

Iubita mea, un val spumos,
Iubita mea ce nu mai eşti,
Ar fi sublim, ar fi frumos

Să credem în poveşti.

Iubita mea, când n-om mai fi
Un trup din carne pură,
În spirit ne-om uni,

Pierduţi de orice ură.

Iubita mea, iubitelor,
Ce clipe-n doi am împărţit,
Cândva, cumva, n-a fost uşor,

Nu ne-am mai regăsit.

Iubita mea, iubita mea,
Ar fi frumos, ar fi divin,
De-ai străluci precum o Stea,

M-aş închina…Amin.

Iubita mea, iubita mea,
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii…
Te aştept pe-un colţ uitat de Stea

Să fim din nou copii.

D.P.