IUBIREA, DINCOLO DE TIMPURI

Iubita mea de dincolo de timpuri,
Iubita mea de dincolo de moarte,
Iubita mea pierdută în răstimpuri,
Iubita mea, cea care nu se poate,

Te-ai îmbrăcat în Univers și artă,
Te-am dezbrăcat sub zeități și stele,
Iubita mea, iubita mea ce poartă
Un leac la boala existenței mele;

Destinul ne sfidează, ne condamnă,
La viață, depărtare și iubire,
Prin lume e durere și e larmă,
În noi e doar tăcere. Nemurire.

Iubita mea, poem nescris vreodată,
Iubita mea ai fost întotdeauna,
Iubita mea, ești vie sau ești moartă?
Iubita mea, banala și nebuna…

Te caut – Energie și Materie,
Iubita mea cea care nu mai vine,
Lumină, întuneric și blesteme,
Ești oare tu, sunt oare eu sau cine?

Te-am scris prin așternuturi neumblate,
E cinic, dar te-am și urât odată,
La despărțire las această carte
Ce ‘ntre coperți durerea mi-o mai poartă.

Iubita mea ce naște și ucide,
Iubita mea, atee și divină,
Iubita mea ce timpul îl divide,
Iubita mea placidă și haină,

Mărturisesc cu ultima suflare
Tristețea ta, povara omenirii,
Acum, când tot ne-ndreaptă spre uitare,
Iubita mea, îți cânt Odă pieirii.

Iar la final când Universul însuși
Se va sfârși precum iubirea noastră,
Iubita mea, din nou vom fi dispuși
Să îl refacem – operă măiastră.

D.P.
Comandă volumul Pierduți în Poezie:

Pierduți în Poezie

ARTBUTIC.ro (stoc disponibil):
www.artbutic.ro/cumpara/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-370
LIBRIS.ro (stoc disponibil):
www.libris.ro/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-STD978-606-48-1179-0–p38419514.html?srsltid=AfmBOorm7hC8tLfgO7B46KE6a5yu2St-R0OQ9l0Z-U-FMnS4GdwcH3z1
LIBRĂRIE.net (stoc disponibil):
www.librarie.net/p/483906/pierduti-in-poezie?srsltid=AfmBOopItPAOCfjgQlXlSO_PZ2mVIIRSueckoTMAcLE6dYzZQ3_POYYQ

NE VEDEM?

Ne vedem într-o joi, pe la 5 sau la 6?
La localul din colț, îmbâcsit de tutun.
Ne vedem să-nviem amintiri printre vase;
Doi copii plini de riduri și sărutul de scrum.

Ne vedem într-o marți, ne vedem doar o oră?
O plimbare prin parc și sărutul frugal.
Ne vedem într-o luni, un poet te adoră,
Sta-vom îmbrățișați pe nisip, pe vreun mal.

Ne vedem într-o miercuri, la un film, știi locația,
Cinemaul ne-așteaptă în același complex,
Ne vedem și vom râde, ți-amintești, știi senzația,
Ne vom ține de mână într-un murmur perplex.

Ne vedem într-o vineri, sâmbătă dimineața?
Hai mai bine la noapte, hai mai bine acum.
Ne vedem, da, iubire? Fiindcă vreau să-mi văd fața,
E brăzdată de riduri și murdară de scrum.

Ne vedem poate ieri, ne vedem poate mâine,
Ne vedem, dar cu „dacă”, ne vedem, de-om putea,
Ne vedem, nu poimâine, ne vedem răspoimâine,
Ne vedem, ne-om vedea, oare ce-ar mai conta?

Ne vedem, hai în club, ne vedem să dansăm!
Ne vedem, este viscol, ne udăm, este ploaie…
Hai mai bine la mine, hai un joc să jucăm
Și să dormi în aceeași tremurândă odaie.

Ne vedem, eu în tine, simte, încă mă simți,
Ne vedem, tu pe tine, însă numai prin mine,
Ne vedem și-ncă asta te mai scoate din minți,
Ne vedem și e zgomot, ne vedem, sunt ruine.

Ne vedem printr-un geam care sfâșie timpul,
Ne vedem prin oglinda unor ani ce-au trecut,
Eu te văd, tu mă vezi și ne doare cuvântul
Cel din urmă rostit când noi doi ne-am pierdut.

Ne vedem în memorie, ne vedem într-o poză,
Ne vedem noi pe noi? Recunoaștem puțin,
Ne cuprinde regretul, vai, ce metempsihoză,
Trecem noi, trece timpul, iată, azi iar murim.

Ne vedem pe dincolo, ne vedem printr-o Stea,
Te găsesc, Galatee, ne-om vedea undeva…

D.P.

Chimie lirică

LittlePleasingIcterinewarbler-size_restricted

Fiecare atom se descompune în zgomotul inefabil al infinitului mut.
Îmi zdrelesc pielea și mă lepăd de falduri.
Durerea se disipează odată cu timpul ce curge în sensul invers al inerenței mele.
Tic, tac.
Mă îmbrac în Univers și mă dezbrac în Abis.
Big Bang și Big Bounce.
Un moment.
Tic, tac.
Timp. Spațiu. Materie.
Aerul intră și iese.
Apoi își continuă drumul lent spre alte sufluri.
Tic. Tac.
Proton, neutron, neutrin.
Ataraxie.
Rămas bun.

tumblr_oxia42r9hz1wbz8p7o1_500

D.P.