AȘTEPTÂND…LA DESPĂRȚIRE

Te aștept pe strada nouă,
În aceeași casă veche,
Unde în mansardă plouă,
Scumpa mea fostă pereche.

Te aștept, cred, pe pervaz,
Orologiul nu mai bate,
Bufnițele mă țin treaz,
Ninge și mi-e dor de moarte.

Te aștept să vii când plec,
Despărțindu-mă de viață,
Ultimele clipe trec,
Nu mai am vreo dimineață…

Unde ești când te aștept?
Vei veni vreodată oare?
Copleșit de-un nod în piept,
Mă sufoc cu vreo licoare…

Te aștept, îmi este dor,
Timpul nu mai ține seamă,
M-am născut să-nvăț să mor,
Draga mea, o, scumpă damă.

Dar mai știi… din alte vremuri,
Când nemuritori eram,
Îți șopteam, simțind cum tremuri,
„Te ador”… și ce speram;

Te aștept, cine așteaptă?
Mai sunt eu, tu cum mai ești?
Eu sunt viu, tu oi fi moartă…
Eu sunt mort, tu mă jelești…

Viață, moarte și iubire,
Un mirobolant blestem,
Iar acum îți dau de știre
Că, murind, încă te chem.

Te aștept… dar și pe mine
Mă așteaptă cineva,
N-aș voi să se termine…
Parcă te-aș mai aștepta.

Pleoapele îmi lăcrimează,
O povară tot mai grea,
Simt o gheară, văd o rază,
Rămas-bun, iubita mea.
*
Te aștept pe undeva,
Caută-mă prin neant,
La o ceașcă de cafea.
Semnat – fostul tău amant.

– D.P.

Comandă volumul Pierduți în Poezie:

Pierduți în Poezie

ARTBUTIC.ro (stoc disponibil):
www.artbutic.ro/cumpara/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-370
LIBRIS.ro (stoc disponibil):
www.libris.ro/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-STD978-606-48-1179-0–p38419514.html?srsltid=AfmBOorm7hC8tLfgO7B46KE6a5yu2St-R0OQ9l0Z-U-FMnS4GdwcH3z1
LIBRĂRIE.net (stoc disponibil):
www.librarie.net/p/483906/pierduti-in-poezie?srsltid=AfmBOopItPAOCfjgQlXlSO_PZ2mVIIRSueckoTMAcLE6dYzZQ3_POYYQ

Prea târziu pentru noi

E prea târziu, iubito, pentru noi,
Ne-au copleșit himerele nopții,
Îmbătați cu vin ieftin,
Îmbrăcați în parfum de țigară,
Ne împleticim pe străzile îmbâcsite de timp,
Decrepite, sastisite de povești și de iubiri pierdute.
Ne căutăm zadarnic prin cotloane sordide,
Noi înșine figuri de ceară care se topesc treptat,
Cu trupurile arse de flacăra neputințelor noastre.

O tempora, o mores!
Ce ne-a fost dat să trăim?
Unde ești? Unde sunt? Unde suntem?
Te caut. Mă caut. Ne caut.
Zadarnic, pidosnic, futil.
Te redau mai bine ție-ți.
Mă las mai bine pârdalnicului.
Ne las mai bine uitării.
Ce caut? De ce caut? Pe cine caut?
Un timp anacronic. O poveste desuetă.
Tempus fugit! Dar încotro?
Mai are oare răbdare? Un strop de răbdare cu mine?
Cu tribulațiile mele, cu aleanurile mele?
Îmi mai rabdă oare abulia și paseismul abstract?
Mai este loc pentru un pic de romantism,
Ori pentru un strop de poezie?
Pentru o colecție de antume?
Bare-mi o strofă sau măcar un stih?

E prea târziu pentru romantism.
Prea târziu pentru tine,
Prea târziu pentru mine.
E prea târziu pentru noi.
Pentru efemer, prea târziu.
Pentru infinit, prea devreme.
E prea devreme să sperăm și
Prea târziu să mai trăim în trecut.
E prea devreme pentru a fi târziu
Și prea târziu pentru a mai fi ceva.
Orice.
Prea devreme pentru sfârșituri în doi.
Prea târziu pentru noi începuturi.
Da, e prea târziu pentru noi.
Și nici timpul nu mai are răbdare.
Amor fati.

D.P.