Zvâcniri toracice

 Cu toate că privesc, ascult atent și simt,

 Totul e-ncețoșat, văd aura de nimb.

 Îmi amintesc, deodată, vag și neprevăzut,

 Câteva clipe funny de pe la început.

 Când nopțile stăteam și vorbeam pân-la 4

 Și-mi alinai subtil sufletul meu acru.

Emoții mii și mii mă cuprindeau sporadic

 Când te zăream venind spre locul nostru falnic.

 Cum mâna ți-o strângeam, tremurând, în palmă

 Și atunci când mai tăceam, sorbeam puțin din zeamă.

 Te mângâiam în păr și te țineam în brațe,

 Mă doare sufletul, mă sfâșie-n torace.

Zvâcnește și zbate de parcă-ar fi pe moarte

 Și glasu-i sideral are întâietate.

 Aș vrea să-l amuțesc, dar e cu neputință,

 Îmi depășește parcă întreaga mea voință.

 -„Oprește-te odată”, nu vrea deloc s-asculte.

 Ce dialog tâmp, speranțele-s pierdute.

 Îmi rulez o țigară, îmi fac și o cafea,