Cu toate că privesc, ascult atent și simt,
Totul e-ncețoșat, văd aura de nimb.
Îmi amintesc, deodată, vag și neprevăzut,
Câteva clipe funny de pe la început.
Când nopțile stăteam și vorbeam pân-la 4
Și-mi alinai subtil sufletul meu acru.
Emoții mii și mii mă cuprindeau sporadic
Când te zăream venind spre locul nostru falnic.
Cum mâna ți-o strângeam, tremurând, în palmă
Și atunci când mai tăceam, sorbeam puțin din zeamă.
Te mângâiam în păr și te țineam în brațe,
Mă doare sufletul, mă sfâșie-n torace.
Zvâcnește și zbate de parcă-ar fi pe moarte
Și glasu-i sideral are întâietate.
Aș vrea să-l amuțesc, dar e cu neputință,
Îmi depășește parcă întreaga mea voință.
-„Oprește-te odată”, nu vrea deloc s-asculte.
Ce dialog tâmp, speranțele-s pierdute.
Îmi rulez o țigară, îmi fac și o cafea,
Dar taci odată, băi, mai dă-te-n pana mea.
D.P.
Dinu Popescu 
Publicat de