Într-o noapte caldă, cu privirea goală,
Îmi înmoi penița lin în călimară
Ca s-aștern tăcut, la ceasul etern,
Ultima poveste, strigătul suprem.
Detașat și rece, în răspăr cu noaptea,
Pregătit în fine să-mi înfrunt etatea,
Către eternitate adresez un gând
Și cu paradoxul fac un legământ.
Lume pustiită de cugetători,
Ți-ai pierdut speranța, ai capul în nori;
Dar închide ochii, pune-ți o întrebare,
Care este scopul în planul cel mare?
Voi să vezi absurdul din orice clipire;
Stai și-nghiți amar, cu dezamăgire,
Înecat în gândul banal și efemer,
Pierzi revelatorul adevăr suprem.
Privește, ascultă, simte acum sclipirea,
Cugetă o clipă care e menirea,
De unde venim, spre ce ne-ndreptăm;
Ignoranța vie-i răul ce-l blamăm.
Și prejudecată, și iluzia ternă
Cum că tot e bine dacă ne schimbăm;
Măștile și visul, iluzia eternă,
Ce e autentic hai să ne-ntrebăm.
Câtă nedreptate, tragi-comedie,
Câte vise moarte, în eter pierite;
Siderat asist, dar m-am detașat,
Când speranța moare, privești relaxat.
O hârtie pune preț pe-a noastră viață,
Asta e semnalul fără de speranță;
Viața atârnă tristă de un fir de ață,
Unul joacă jocul, altul țese-n ceață.
Fericirea zace, veșnică iluzie,
De o clipă atârnă sinuosul ei ceas;
Hedonism frapant ars ca un tăciune,
Din glasul cel sfânt ce a mai rămas?
Ultima picătură s-a scurs din călimară,
Păstrați-mi în gând strigatul mut;
Din tăcere voi veghea la ceas de seară,
Contemplând distant un paradis pierdut.
Un ultim legământ,
Un ultim gând;
Ne revedem
Curând.
D.P.
Dinu Popescu 
Publicat de