Noi suntem doi străini de altădată,
Străini care cândva s-au cunoscut,
Sub clar de Lună, într-o seară-ndepărtată,
Îmi amintesc și când, și cum s-a petrecut.
Noi suntem doi străini în noapte,
Care cândva au împărțit simple povești,
Gânduri și taine, mii și mii de șoapte…
Eu sunt aici…Tu oare unde ești?
Noi suntem doi străini, iubito,
Mai știi, așa-ndrăzneam să-ți spun cândva,
Când împărțeam săruturi incognito
Pe maluri și pe creste, undeva.
Suntem doar doi străini și-atât,
Străini ce au legat taine-mpreună,
Povești și vise ce s-au petrecut,
A căror reverii azi mă sugrumă.
Noi suntem doi străini pierduți
Pe calea amintirilor ce ne mai leagă,
Și totuși încă-n vis tu mă săruți,
Și chiar de ești departe îmi ești dragă.
Suntem străinii care s-au iubit,
Mai știi tu oare cum era, străino,
Când pe alei ne perindam necontenit,
M-auzi dacă îți strig în taină „vino”?
Eu și tu suntem străini, e aievea,
Dar vreau să-ți mai transmit încă un gând,
Ai grijă tu, străino, de-amintirea mea,
Cât om mai viețui pe-acest ciudat Pământ;
Unde am ajuns cândva să împărțim
O părticică din a noastră plinătate
Și-n doi am reușit să deslușim
Cum a trecut o bucățică de etate.
E absurd, ridicol, chiar grotesc,
Aș vrea să-mi storc și ultimul meu neuron,
Să uit că suntem doi străini, și e prostesc,
Dansăm pe muzica unui destin afon.
Privește-mă, sunt un străin, străina mea,
Dar ochii tăi îmi spun că mă cunoști,
Sunt prea distanți și prea anoști;
Mi-ești o străină…ești străina mea.
D.P.
Dinu Popescu 
Publicat de