Pierdut poet

Vreau să mă pierd, să mă pierd în tine,

În zâmbetul tău cald, în lacrimi și suspine,
Să înot, să zbor din valurile mării,
Mângâie-mi sufletul cu genele uitării.

Da, mă simt pierdut, pierdut de a mea vreme,
Atât de distras de timpul care cerne
Infinitul născut din incert absolut,

Mă pun mai abitir în răspăr, rezolut.

Pentru o clipă, cândva, ne-am pierdut împreună –
Un joc în doi, cu adevăr și minciună,
Și vise și taine cinașe, sublime,
Frumos…dar păcat, căci frumosul nu ține.

Singur rămas, mai am doar un ceas
Să mă pierd de tot, dar tot sunt distras;
Ce o fi după ce noi toți n-om mai fi?
Azi m-am născut și simt că tot azi voi muri.

Du-mă departe, departe în noapte,
Mângâie-mi trupul cu vorbe deșarte,
Șoapte, cuvinte, exortații în van,
Zbor departe, mă afund în noian.

Amintiri s-au pierdut, iubiri s-au pierdut,
Am rămas înghețat, surd, orb și mut,
Inert pe catafalc, cu floarea pe piept,
Nimic nu mai simt, nimic nu mai aștept.

Nu mai scriu, nu mai cuget, nu mai cred,
Postumitate, astăzi te transcend,
Un alt val trecut, un ultim concert,
Mă așteaptă în față un etern prea incert.

Privind înapoi, vor spune cei noi:
„Azi am mai pierdut
Un poet.”.

D.P.

Reclame

Publicat de

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s