Întrebări retorice

tumblr_ohiyt2xxvs1vyzslbo1_500

De ce să fiu poet,
De ce să fiu scriitor,
De ce să fiu un pictor,
De ce să fiu actor?

De ce să fiu ceva,
De ce să fiu nimic,
De ce să fiu un tot
Când totul s-a sfârșit?

De ce să fiu un pustnic,
De ce să fiu hain,
De ce să fiu becisnic,
De ce să fiu meschin?

De ce să fiu vremelnic,
De ce să fiu etern,
Când graiul ecumenic
E perimat și tern.

De ce să fiu bogat,
De ce să fiu zelos,
De ce să fiu sărac,
De ce să fiu faimos?

De ce să cuceresc,
De ce să fac amor,
De ce mă fâstâcesc,
De ce sunt beat de dor?

De ce să fiu deștept,
De ce să fiu tâmpit,
Și ce să mai aștept
Când tot s-a risipit?

De ce încă un vers,
De ce încă o zi?
Un Univers divers,
O umbră ce sfârși.

tumblr_p1qatg13IB1rut1rdo1_500

D.P.

Reclame

Timpul vieții ni-i scurt

giphy (1)

„Pe Pământ avem de toate,
Și mai bune, și mai rele…”
Prin orașe, pe la sate,
Vremuri dulci ori clipe grele.

Pe Pământ avem un timp,
Poate mult ori prea puțin,
Din condei îl mai înghimp,
Sastisit de-un veac hain.

Pe Pământ avem și sentimente,
Și iubire, ură și pustiu,
Ne-amăgim plini de resentimente,
Apoi plângem pentru omul ce-a fost viu.

Pe Pământ avem un ceas abstract,
Pe pământ avem o mare-nlăcrimată,
Avem valuri, avem graiul de satrap,
Și deasupra Steaua-ntunecată.

Pe Pământ avem nevoi eterne,
Chiar de noi trăim aici puțin,
Mai normale, uneori prea terne,
Mie dați-mi doar un strop de vin.

Pe Pământ avem destule clipe
Să iubim și să urâm nespus,
Ca-n acele vechi stereotipe
Întrupate-n sufletul supus.

Pe Pământ avem poeți și artă,
Muzicieni, ori pictori și actori,
Toți alcătuiesc a lumii cartă,
Imolați de-atâția detractori.

Pe Pământ avem tot ce dorim,
Dară niciodată nu-i destul,
Toate până-n ziua ce pierim,
Alungați de trupul prea sătul.

Pe Pământ avem un Univers,
Universul are un Pământ;
Eu închei lăsând un ultim vers
Care va pluti pe-aripi de vânt.

În memoria lui Adrian Păunescu.

maxresdefault

D.P.

Dualism abstract


Sunt la fel de mort precum toți viii
Ce se scaldă-n marea de păcate
Şi la fel de viu precum toți morții,
Cei ce bântuie cotloane-ntunecate.

Sunt la fel de mort precum e raza
Strălucindă-n ceruri la distanță,
Dar la fel de viu precum e groaza
Ce pătrunde bruma de speranţă.

Sunt la fel de mort precum e cerul,
Precum norii ce apar şi-apoi se trec,
Sunt la fel de viu precum misterul
Celor ce cortegiile petrec.

Sunt la fel de mort precum e marea,
Valuri, valuri, valuri…ce divin…
Și la fel de viu precum e zarea,
Amărâtă de duşmanul cel şovin.

Sunt la fel de viu precum un mort
Sau la fel de mort precum un viu,
Nu știu cum…și chiar nu mai suport

Să mă scald în marea de pustiu.

Sunt la fel de mort precum un Zeu
Şi la fel de viu precum Isus,
Toți sfârşesc, chiar însuşi Dumnezeu,

L-am creat şi într-o zi s-a dus.

Sunt un mort care e astăzi viu,
Sunt un viu ce astăzi este mort,
Timpul trece, iar eu nu mai știu

Ce-a lipsit să fiu un viu…avort.

D.P.- www.dinupopescu.com/category/poezii/

Iluzii

 99cb0679a522f01c5c49a5f4a644a000

  Ne-am construit o lume bazată pe iluzii. Un fragil castel din cărți de joc. Un Univers al aparențelor. În centrul său, cea mai mare minciună dintre toate: Iluzia timpului. Trecut. Prezent. Viitor. Fata Morgana. La baza castelului, iluzia diferențelor. Am împarțit Planeta în țări, orașe, sate. Am trasat granițe și am creat uniuni și rivalități. Ne amăgim că suntem dezbinați de rase, de apartenența noastră geografică, culoarea pielii, de limba pe care o vorbim. De preferințele religioase, politice, artistice, sportive sau de orice altă natură. Simple alegeri efemere. De statute. Sociale, intelectuale, financiare. Am mers și mai departe de atât și am ajuns ca noi înșine, oamenii, să ne transformăm într-o iluzie. Să ne vindem semenilor propria noastră versiune, atent studiată spre a disimula perfecțiunea. Citește în continuare „Iluzii”

Transcendent

 Arta transcende mistere,
 Reflexia mi-e oglindită de stele,
 Luna răsare, îmi șoptesc în tăcere,

 Sunt emulul viselor mele.

 Te privesc cu un zâmbet placid,
 Cu dorință ascunsă în vid,
 Prin sute de gânduri cerești

 În care tu sălășluiești.

 Încerc să m-ascund de-amintiri
 Pierdute în glasul subtil
 Al blândelor mele iubiri

 Din vremuri trecute tiptil.

 Copilul se joacă timid
 În valul ce piere la mal
 Și crește și-i tot mai avid

 Să treacă de-al vieții hotar.

 Descoperă tainele lumii,
 Se-afundă în ele abil,
 Devine apoi nestatornic,

 Pierdut de eternul futil.

 Ca o lumânare grăbită
 Ard anii trecuți spre aval;
 Se-așterne tăcerea subită

 Pe cercul măreț și oval.

 Mă pierd ca să mă regăsesc,
 Doar o clipă petrec eu cu mine,
 Iar tot ce-i divin ori lumesc

 Devine un tumult de sine.

 Găsesc absolutul abstract,
 Fericirea, o simplă iluzie,
 Aleg să nu mă complac

 Pierdut în această confuzie.

 Trecut, prezent și viitor
 Se unesc într-o Fata Morgana,
 Miraj fad și înălțător

 Ce spulberă strașnic coroana.

 Accept doar că nu vreau s-accept
 Să fiu altă harpă comună,
 Excedat de acest concept,

 Mă lepăd de orice cutumă.

 Mă văd în orice clipire
 Sculptată de imaginea ta
 Ce acum schițează-o mijire

 Privindu-mă în fulgul de nea.

Transcend mistere ancestrale,
Oglindite în roiuri cerești;
Sunt emulul viselor mele,

Divine și atât de lumești.

 

link > Sting – Desert Rose

D.P.