Ți-aș mai spune „te iubesc”,
Chiar pentru ultima dată,
Aș voi să-ți mai șoptesc,
Într-o noapte luminată.
Te-aș mai dezmierda puțin
Când răsare blânda Lună,
Într-un cor stelesc, sublim,
Pe care-am dansa-mpreună.
Am mai râde doar în doi,
Așa cum făceam odată,
Ale tale coarde moi
Mi-ar grăi ca altădată.
Ți-aș spune că ne-am pierdut,
Devenind un el și-o ea,
Eu, un alt necunoscut,
Tu, o umbră din ceva.
Mai puteam să fim cumva,
Dincolo de-acest sfârșit?
De azi nu te-oi mai vedea
Ca atunci când te-am iubit.
Ca un înger decăzut,
Devii doar o piesă-n vulg,
Moare ultimul sărut,
Iar sublimul s-a pierdut.
Cândva ai fost infinit,
Candelă-ți era privirea,
Erai totul și-am crezut
Că ne va salva iubirea.
Acum ești doar efemer,
Filă din trecut, un zlot
Pierdut pe-o cărare-n ger
Și găsit de vreun netot.
Acum nu-mi mai amintesc
Și te-alung din gândul meu.
Ai fost glasul îngeresc…
Am uitat, eram ateu.
D.P.
Dinu Popescu 