Ți-aș mai spune „te iubesc”,
Chiar pentru ultima dată,
Aș vrea să îți mai șoptesc
Cu privirea-mi detașată.
Te-aș mai dezmierda puțin
Când răsare blânda Lună,
Într-un cor stelesc, sublim,
Pe care-am dansa împreună.
Am mai râde doar în doi,
Așa cum făceam odată,
Și-ale tale coarde moi
Mi-ar șopti ca altădată.
Ți-aș spune că ne-am pierdut,
Dar asta-i tacit deja,
Drumul e deja abrupt,
Mă despart de taina mea.
Ar mai putea fi ceva,
Dar a fost și s-a sfârșit.
De azi nu te-oi mai vedea
Ca atunci când te-am iubit.
Amintirile se scurg,
Se afundă în trecut,
Devii doar o piesă-n vulg,
Căci sublimul s-a pierdut.
Cândva ai fost infinit,
Candelă-ți era privirea,
Erai totul și-am crezut
Că ne va salva iubirea.
Acum ești doar efemer,
Filă din trecut și-un tot
Pierdut pe-o cărare-n ger,
Încălzită de-un netot.
Astăzi nu-mi mai amintesc,
Te alung din gândul meu;
Ai fost glasul îngeresc…
Am uitat, eram ateu.
D.P.
Dinu Popescu 
Publicat de