INFINITA IARNĂ

A nins și-ncă ninge continuu,
Tot timpul în loc a-nghețat,
Sub nea parcă doarme destinul
Și visuri ce s-au spulberat.

Sunt urme de pași prin zăpadă,
Ce duc spre un alt nicăieri,
O vară mai vrea să ne vadă,
O toamnă te roagă să speri.

Lucesc fulgii mari de sub stele
Când cad precum roua, pic-pic,
Privesc și ascult gânduri grele,
Cad fulgii… iar ceasul: tac-tic.

E viață și tumult în lume,
În noaptea banală cu ger,
Se nasc ca să piară pronume,
Cadavre cu capul pe cer.

Un fulg a căzut, altul zboară,
E alb și tăcere în jur;
O viață, o moarte, o seară,
O clipă mai stai, te conjur!

A nins și e ultima seară…
Am fost și a fost. E destul.

D.P.

Dinu Popescu

Nostalgii

af1e0-tumblr_mj3ojfrd801rv5a3ko1_500
*
Atâta vreme s-a trecut…
Încă mă văd în tine;
Sunt un străin pierdut

Pe-aleea cu suspine.

Atâta timp, atâţia ani,
Iubiri, iubiri, iubiri…
Căzute toamna din castani,

Rămase-n amintiri.

Amor pe lunci, amor pe văi,
Amor strigat, amor tăcut,
Vitriolaţi fiind de văpăi

Din focul cel pierdut.

Poate că mi-o fi dor,
Sau poate-o fi mai bine,
Când totu-i muritor,

Nici dragostea nu ţine…

Te caut în zadar,
Te regăsesc doar ieri,
Iar zâmbetu-ţi ştrengar

Mă umple de poveri.

Mă simt un nor pe cer,
Sunt ca un Soare-n noapte,
O Lună ce stingher

Se pierde în etate.

Mă văd un vagabond,
Sau un boem artist,
Un punct pe mapamond,

În viaţă un turist.

Încă golesc paharul,
Mai pufăi din ţigară,
Privesc tăcut noianul,

Aşa mai trece-o seară.

A mai trecut o vară…

D.P.

Dinu Popescu