(10)Cugetări efemere

1. ARTĂ:
Arta și istoria nu se judecă. Ele se studiază.

2. DILEMĂ EXISTENȚIALĂ:
Cine mă va salva de la viață?
Cine mă va readuce la moarte?
Și, mai ales, cine mă resuscita în neant?
Cine mă va naște…într-un nou Univers?

3. INTELIGENȚĂ:
Oamenii devin deștepți doar atunci când realizează că sunt proști.

4. LIBERTATE:
Libertatea se termină când te naști și o recapeți când mori.

5. NEBUNIE:
Nu poți să fii un artist complet fără să fii un nebun desăvârșit.

6. PROFESIE:
– Cu ce ne ocupăm în viață?
– Învățăm să murim.


7. REALIZARE:
Să trăiești cum vrei și să mori când vrei – singura realizare din viața unui om.

8. SOCIETATE:
O societate care îți cere să „îți câștigi existența” e o societate în care nu merită să exiști.

9. TRAI:
Decât să trăiesc ca ei, prefer să nu trăiesc, iar cât trăiesc nu voi trăi ca ei.

10. ZĂDĂRNICIE:
Naștere după naștere, moarte după moarte. Asta e chintesența lumii.
Universul – viața și moartea se întrepătrund, paradoxal, în noi.

D.P.

Chimie lirică

LittlePleasingIcterinewarbler-size_restricted

Fiecare atom se descompune în zgomotul inefabil al infinitului mut.
Îmi zdrelesc pielea și mă lepăd de falduri.
Durerea se disipează odată cu timpul ce curge în sensul invers al inerenței mele.
Tic, tac.
Mă îmbrac în Univers și mă dezbrac în Abis.
Big Bang și Big Bounce.
Un moment.
Tic, tac.
Timp. Spațiu. Materie.
Aerul intră și iese.
Apoi își continuă drumul lent spre alte sufluri.
Tic. Tac.
Proton, neutron, neutrin.
Ataraxie.
Rămas bun.

tumblr_oxia42r9hz1wbz8p7o1_500

D.P.

Timpul vieții ni-i scurt

giphy (1)

„Pe Pământ avem de toate,
Și mai bune, și mai rele…”
Prin orașe, pe la sate,
Vremuri dulci ori clipe grele.

Pe Pământ avem un timp,
Poate mult ori prea puțin,
Din condei îl mai înghimp,
Sastisit de-un veac hain.

Pe Pământ avem și sentimente,
Și iubire, ură și pustiu,
Ne-amăgim plini de resentimente,
Apoi plângem pentru omul ce-a fost viu.

Pe Pământ avem un ceas abstract,
Pe pământ avem o mare-nlăcrimată,
Avem valuri, avem graiul de satrap,
Și deasupra Steaua-ntunecată.

Pe Pământ avem nevoi eterne,
Chiar de noi trăim aici puțin,
Mai normale, uneori prea terne,
Mie dați-mi doar un strop de vin.

Pe Pământ avem destule clipe
Să iubim și să urâm nespus,
Ca-n acele vechi stereotipe
Întrupate-n sufletul supus.

Pe Pământ avem poeți și artă,
Muzicieni, ori pictori și actori,
Toți alcătuiesc a lumii cartă,
Imolați de-atâția detractori.

Pe Pământ avem tot ce dorim,
Dară niciodată nu-i destul,
Toate până-n ziua ce pierim,
Alungați de trupul prea sătul.

Pe Pământ avem un Univers,
Universul are un Pământ;
Eu închei lăsând un ultim vers
Care va pluti pe-aripi de vânt.

În memoria lui Adrian Păunescu.

maxresdefault

D.P.

Iluzii

 99cb0679a522f01c5c49a5f4a644a000

  Ne-am construit o lume bazată pe iluzii. Un fragil castel din cărți de joc. Un Univers al aparențelor. În centrul său, cea mai mare minciună dintre toate: Iluzia timpului. Trecut. Prezent. Viitor. Fata Morgana. La baza castelului, iluzia diferențelor. Am împarțit Planeta în țări, orașe, sate. Am trasat granițe și am creat uniuni și rivalități. Ne amăgim că suntem dezbinați de rase, de apartenența noastră geografică, culoarea pielii, de limba pe care o vorbim. De preferințele religioase, politice, artistice, sportive sau de orice altă natură. Simple alegeri efemere. De statute. Sociale, intelectuale, financiare. Am mers și mai departe de atât și am ajuns ca noi înșine, oamenii, să ne transformăm într-o iluzie. Să ne vindem semenilor propria noastră versiune, atent studiată spre a disimula perfecțiunea. Citește în continuare „Iluzii”