Chimie lirică

LittlePleasingIcterinewarbler-size_restricted

Fiecare atom se descompune în zgomotul inefabil al infinitului mut.
Îmi zdrelesc pielea și mă lepăd de falduri.
Durerea se disipă odată cu timpul ce curge în sensul invers al inerenței mele.
Tic, tac.
Mă îmbrac în Univers și mă dezbrac în Abis.
Big Bang și Big Bounce.
Un moment.
Tic, tac.
Timp. Spațiu. Materie.
Aerul intră și iese.
Apoi își continuă drumul lent spre alte sufluri.
Tic. Tac.
Proton, neutron, neutrin.
Ataraxie.
Rămas bun.

tumblr_oxia42r9hz1wbz8p7o1_500

D.P.

Viața de apoi

giphy (20)

Viața de apoi e viața de aici,
Iar viața de aici e viața de apoi,
Străpunsă de angoase, de tulburări și frici
Și de iubiri pierdute rămase înapoi.

Toți ne-am născut odată, odată vom sfârși,
Căci moartea ne unește, ne cheamă zi de zi;
Ne pierdem inocența pierduți de jucării,
Iar chipul ni se schimbă-n reflexia oglinzii.

Sperăm la altă viață, sperăm la alt mister,
Ori suntem nihiliști și totu-i efemer,
Și încălziți de soare, sau încruntați de ger,
Purtăm în noi coșciugul speranțelor ce pier.

Ba veseli, ba distimici, abulici sau stupizi,
Morali sau amorali, haini sau aluzivi,
Ori căutăm răspunsuri, ori suntem doar naivi,
Adesea nu contează, rămânem tot pasivi.

Doar unii scriu și joacă, pictează, fac amor,
Iar alții plâng și strigă, sunt copleșiți de dor,
Artistul și egoul, blestemul, nu-i ușor
Să naști din zbucium artă, să fii un creator.

O viață de apoi e viața ce a fost
În pântecele mamei când n-aveam niciun rost,
Iar viața de aici e viața de apoi,
Căci orice astăzi este, cândva va fi „a fost”.

Prea multă importanță, preasfântul narcisism,
Noi suntem marea Specie, iar restu-i insipid,
Noi nu vrem adevărul, uitați de animism,
Ne născocim povestea, ce umanism stupid.

Să strângem cât mai multe, contează bogăția,
O cifră, dă-o-n colo, mai multe sunt ceva,
O, da, adu hârtie, căci viața e hârtia,
Ne vindem pentru ele să-ajungem cineva.

Vă puneți în răspăr, vai, sunteți chiar naivi;
Credință, neștiință, împietate, rău?
Ce, nu vă place Specia, de bani să fiți avizi?
Ori sunteți schizofrenici, ori doar scriitori bețivi.

Acuma adunăm, apoi ne mântuim,
În viața de apoi, atunci ne pocăim;
Apoi, așa deodată, deodată chiar pierim,
Ce liniște curată, ce Univers sublim.

Și nu mai știm nimic, ne pierdem de orice,
Nici c-am crezut aiurea, nici c-am sperat în van;
Și dacă n-am trăit, murim, așa și ce?
Rămân în urmă alții ca să mai treac-un an.

8dc119805e1ffceda2c40a6e91cc2606

D.P.

 

Poem anost

Mă văd în povești spulberate
   De veacul ce sâsâie mut,
  Cât trece pe ceruri abstracte

   Un vers și un gând am pierdut.

 Mă simt mai aproape de ieri,
   Decât de mâine ori azi,
   Iar roua ce scânteie seri

  Se scurge din mituri când cazi.

 În noapte lucesc licuricii,
 Ziua e surdă chemarea,
 Orbiți de elipsa tăcerii,

 Ne pierdem adesea și calea.

   Clipirea-i un zgomot amar,
   Periplul, un tunet stingher,
   Cu zvâcul din tremor tresar,

   Tăceri grăitoare mă cer.

   Alerg mai departe prin valuri,
   E numen în cerul prea lin,
 O viață ca un joc de zaruri,

 Născută etern din pelin.

 Nu sunt doar o dulce-aparență,
 Nici tu doar un zâmbet ștrengar,
 Iar minima noastră decență

 Se pierde plutind în aval.

 Iată cum sună uitarea,
 Privește stânca din larg
 Și simte sosind detașarea,

 Din zare zărim un stindard.

 Oferă-mi etern de o clipă,
 Fă-mi mantră din candela ta,
 Hai, zboară cu mine pe-aripă,

 Vreau rana s-o pot mângâia.

 Suflă-ți subtil păpădia,
 Din ea mai dezlegi un mister,
 Hai, leapădă-ți azi disforia,

 Departe, iele te cer.

 Tu ești și ego și spirit,
 Și tot ce a fost ori va fi,
 Pe tine te am, căci te merit,

 Cu tine de gât voi sfârși.

Un strigăt răsună pârdalnic,
 Ecoul se-așterne în vid,
 Destinu-i adesea șăgalnic,

 Atunci când nu-i mult prea acid.

 Așa se sfârși omenirea,
 Pierdută în șapte păcate,
 Dar fuse prea crudă pieirea,

 Odată, în timpuri uitate.

 Salvez doar o filă din flamă,
  E fila cu noi din trecut,
Stingă-se acum orice dramă,

 Iubirea nici azi n-am pierdut.

 Așa o fi fost ca să fie,
 Așa va fi din ce-a fost,
 Și tot ce nu va să mai fie,

 Era doar un alt vers anost.

Și tot ce nu va să mai fie,
A fost un poem făr` de rost.

D.P.

Într-o zi nu voi mai fi…

 Într-o zi nu voi mai fi
 Primprejur ca să grăiesc,
 Și nu m-oți mai auzi,

 Iar eu n-am să mai privesc.

 Într-o zi voi dispărea,
 Va veni și acea zi
 Când nu voi mai transpărea

 Pe tărâmul pământesc.

 Într-o zi voi fi pierdut
 Într-o rază din vreo stea,
 Detașat, plăpând și rupt

 De ce-a fost în lumea mea.

Într-o zi eu voi pleca
 Și în urmă va rămâne
 Doar o carte, mantră grea,

 Răsăritul va apune.

 Într-o zi voi fi cenușă
 Răspândită-n patru zări,
 Pe cărarea jucăușă

 A altor placide mări.

 Într-o zi voi fi amintire,
 Povestită, sper, frumos,
 Iar șăgalnica-mi privire

 Va fi în albumul gros.

 Într-o zi nu voi mai fi
 Nici măcar o amintire,
 Când totul se va sfârși,

 Va rămâne doar neștire.

 Într-o zi toți vom pleca –
 Poate ne-om reîntâlni;
 Iar de nu ne-om revedea,

 Eu vă las această zi.

 Într-o zi va fi o zi
 În care ne vom trezi
 Și va fi ultima zi,

 Iar apoi vom putrezi.

 Va fi o zi,

 Într-o zi…

D.P.