Etichetă: liric

Viața de apoi e viața de aici,
Iar viața de aici e viața de apoi,
Străpunsă de angoase, de tulburări și frici
Și de iubiri pierdute, rămase înapoi.

Toți ne-am născut odată, odată vom sfârși,
Doar moartea ne unește, ne cheamă zi de zi;
Ne pierdem inocența, pierduți de jucării,
Iar chipul ni se schimbă-n reflexia oglinzii.

Sperăm la altă viață, sperăm la alt mister,
Ori suntem nihiliști și totu-i efemer,
Și încălziți de soare sau încruntați de ger,
Purtăm în noi coșciugul speranțelor ce pier.

Ba veseli, ba distimici, abulici sau stupizi,
Morali sau amorali, haini sau aluzivi,
Ori căutăm răspunsuri, ori suntem doar naivi,
Adesea nu contează, rămânem tot pasivi.

Doar unii scriu și joacă, pictează, fac amor,
Iar alții plâng și strigă, sunt copleșiți de dor,
Artistul și egoul, blestemul, nu-i ușor
Să naști din zbucium artă, să fii un creator.

O viață de apoi e viața ce a fost
În pântecele mamei, când n-aveam niciun rost,
Iar viața de aici e viața de apoi,
Și orice astăzi este, cândva va fi „a fost”.

Prea multă importanță, preasfântul narcisism,
Noi suntem marea Specie, iar restu-i insipid,
Noi nu vrem adevărul, uitați de animism,
Ne născocim povestea, ce umanism stupid.

Să strângem cât mai multe, contează bogăția,
O cifră, dă-o-n colo, mai multe sunt ceva,
O, da, adu hârtie, că viața e hârtia,
Ne vindem pentru ele să-ajungem cineva.

Vă puneți în răspăr, vai, sunteți chiar naivi;
Credință, neștiință, impietate, rău?
Ce, nu vă place Specia, de bani să fiți avizi?
Ori sunteți schizofrenici, ori doar scriitori bețivi.

Acuma adunăm, apoi ne mântuim,
În viața de apoi, atunci ne pocăim;
Apoi, așa, deodată, deodată chiar pierim,
Ce liniște profundă, ce Univers sublim.

Și nu mai știm nimic, ne pierdem de orice,
Nici c-am crezut aiurea, nici c-am sperat în van;
Și dacă n-am trăit, murim, așa, și ce?
Rămân în urmă alții ca să mai treac-un an.

D.P.