Câinii morții

Câinii morții latră zi și noapte,
Osteniți de zbuciumul pieirii,
Îi ascult și știu că nu se poate
Să-i dresăm cu matima iubirii.

În zadar ne frământăm vremelnic,
Noi, cei ce ne naștem să sfârșim,
Recunosc și postulez obraznic:
E păcat doar faptul că trăim.

Distopia morții ne-nconjoară,
Roți bolnave simt cum se rotesc,
Sub pământ ne revedem diseară,
Iar de mâine n-am să mai gândesc.

În eternitatea neființei,
Unde mă așteaptă casa mea –
Adăpost în fața neputinței,
Sfânt altar al unui praf de stea,

Mă întorc cu arogantă umilință
La același veșnic incipit,
Unde Universul ia ființă
După ce un Univers ieri a murit.

Copulația e păcatul ignoranței,
Biet copil, o, biet copil bătrân,
Sastisit de zâmbetul speranței,
Amintiri mă zbat să-ți recompun.

Las în urmă gândurile morții,
Poezia – oda spiritului Ei.
Tempus fugit, căpătând proporții
Închinate nebuniei altor zei.

Câinii morții reîncep să latre,
Neîncetat, de multe veacuri plouă,
Sub Pământ se descompun păcate;
Viața nu ni se cuvine nouă.

D.P.

Orator în fața morții

Astăzi în fața morții iau cuvântul,
Spune „vorbește-mi!”…nu știu ce să-i spun,
Căci m-am pierdut cu firea și cu gândul
Și amintiri mă zbat să recompun.

Astăzi în fața Ei complac aievea,
Și sincer spun că nu-i cum am crezut,
Văd împărații și văd toată plebea
Precum mă văd pe mine – la trecut.

Bine-ai venit, deja plecăm, la revedere,
O clipă ce a fost și s-a sfârșit,
În jur e doar prăpăd și decădere,
Chiar eu sunt decrepit și istovit.

Nu mai am grai, dorințe ori putere,
Sunt ca un mort ce azi încă e viu,
Trecutul darnic azi tribut îmi cere,
N-am ce să-i dau – sunt pauper și sunt pustiu.

Privesc în jur, apoi privesc în mine,
Ca un străin pe mine mă salut,
Astăzi sunt eu, dar mâine oare cine
Mă va urma pe drumul cel temut?

Mă-ntreabă-n șoaptă și cu glasul stins:
„Deci, spune-mi, cum ți-a fost șederea?”
Ce mai contează, oricum sunt învins,
Astfel că cinic îmi accept căderea.

Tu doar, te rog, pansează-mi cicatricea
Și du-mă pe tărâmul necuprins,
Departe, mai departe de aicea
Din locul unde trupul îmi e stins.

Acolo unde orice amintire
Dispare în neantul nefiresc
Și unde timpul trece în neștire
Spre universuri care se unesc.

O moarte-i doar o clipă de viață
Și orice viață-n moarte a născut,
Sunt mândru de ceva și-ți spun în față,
De faptul că nicicând nu m-am temut. 

Jonglând între un domn și-un derbedeu,
Eternul pesimist și mizantrop,
Chiar dacă pare doar un alt un clișeu,
Întreb: am fost eu viu sau am fost mort?

În testamentul ce-a rămas susțin, firesc,
Spre-a lectura de mâine omenirea,
Că Păunescu a fost tatăl meu,
Iar mamă mi-este veșnic România.

Și pentru asta mulțumesc,
Iubindu-mi sincer nebunia,
Lui Păunescu, tatăl meu,
Și mamei mele, România.

(in memoriam Adrian Păunescu)

D.P.

Odă pentru superficial

Acum, în vremuri de restriște și durere,
Când totul e neclar și e incert,
Ne-am afundat în spaimă și tăcere,
Plătind păcatul unui veac inert.

Ne ploconim și ne-nchinăm cu voioșie
La un altar superficial și fad,
Și suferind de-o mare insomnie,
Visele noastre precum frunze cad.

Am suprimat cu ură adevărul,
Firesc, fiindcă ne deranja credința,
Și veseli, cât amanetăm viitorul,
Plângem cu lacrimi false neputința.

Intoleranți la suferințele umane,
Judecăm dur și suntem judecați,
Pentru păcatele banale și mundane
Nu ne iertăm pe noi, nici pe confrați.

Banalul și superficialul ne sugrumă,
Și totul e ușor dar pare greu,
Așa e viața pe Pământ, precum o turmă
Care se-nchină la păstorul dumnezeu.

Avem probleme ori creăm probleme
Și sensul existenței nu-l găsim,
Neînduratul timp anii îi cerne,
În timp ce noi ne plângem că trăim.

Ne înecăm în ploi superficiale,
Ne prosternăm la tot ce e stupid,
În hohote de ură și urale
Și divizați de acest biet covid.

Ce-i omul? Un nimic astăzi în viață.
Ce-i viața? Un nimic ce s-a sfârșit.
Asta e tot ce numiți voi „viață”?
Probabil că sunt eu un alt tâmpit.

D.P.

Moartea Retorică

Și dacă vrei să trăiești,
Abandonează-te morții,
Și dacă vrei să exiști,
Prin pulberea sorții,
Iubește și mori,
Trăiește și speră,
Când suferi prin dor,
Hai, plânge și zbieră,
Și nu te sfii
Să fii iar copil,
Candid, inocent,
Cu suflet debil,
Și chiar neputința
Cuprinde-o în brațe,
Asmute-ți dorința
Prin vremuri câinoase
Și spre infinit,
Hai, zboară spre cer
Și nu renunța
Când visuri îți pier.

Mai dă-mi un minut,
Să scriu doar un vers,
Mai vreau o secundă
Din timpul imers,
Ca să mai iubesc
A mea poezie;
Și mă năpădesc
Trecuturi ce-nvie.
Și simt că disper,
Și simt că sfârșesc,
Ard flăcări în ger
Și un Univers
Dispare-n neant,
Transcend un mister,
Prin Arthur, prin Kant,
Prin ego alter.
Precum în trecut,
La fel și-n viitor,
Un alt nou-născut
„Mă nasc ca să mor”.

Acum la final,
Cu riduri pe frunte,
Și chip decrepit,
Și gânduri cărunte…

Dar încă gândesc!
Dar încă exist!
Scriind reușesc,
Scriind mai rezist.
De cand m-am născut
Și azi, până mor,
Atât am voit,
Prin mine să zbor;
Un biet Univers,
Un blând ipocrit,
Ce lasă un vers
Prin viață finit.
Vă spun rămas bun
Din ziua de ieri
Și maine, nicicum,
Good bye revederi.

Așa că, adio,
Adio de-acum,
Și ție, iubito,
Îți spun, cum-necum,
Am fost și n-am fost,
Și poate-a contat
Că sunt sau nu sunt,
Sau c-am existat.
Acest Univers,
Acest fost copil,
Încheie un vers
Amar și debil.

Și ultimul gând,
Un gând ce-a pierit?
A fost „eu am fost”;
Și eu am murit.
În sfârșit.

D.P.

Un om prea târziu

Un om din alte vremuri,
Un om de peste timp,
Exiști, te zbați și tremuri,
Iar eu nu te mai simt.

Un om din altă lume,
Un mort prin Univers,
Arzând ca un tăciune
Prin lumea fără sens.

Un om din alte gânduri,
Un spirit hăituit,
Pe-a zgomotelor vânturi
Dansând năpăstuit.

Un om fără de moarte,
Un om ce a pierit,
Și tot ce-a fost și toate
Apoi s-au năruit.

Un prunc neprihănit,
Un hoit azi descompus,
Odată a fost viu –
Născut fiindcă s-a dus.

D.P

Mesaj către Tine

Vreau să-ți fiu eu cel din urmă mesaj,
Mesajul ce transcende orice moarte,
Hachița mea, al meu ultim clivaj,
E de-a sfida orice pietate.

Vreau să-ți fiu eu cel din urmă atuu
Ce te-a-mbrăcat cândva în mantia vieții
Și orice eu și chiar și orice tu
Să spulberăm superficialul sorții.

Vreau să fiu viscol, soare și durere,
Vreau să fiu viu și vreau să nu mai fiu,
Iar în final, la dulcea revedere,
Să regăsim sublimul din pustiu.

Aceeași tu, același eu sunt altul,
O clipă ce a fost și va pieri,
Și nu sunt mai abulic decât saltul
Ce l-am făcut când m-am născut
Spre a muri.

D.P.

Sometimes

giphy (4)

Sometimes I live, sometimes I laugh,
Sometimes I`m sad, depressed or not,
Sometimes I cry, sometimes I roll,
Sometimes I beg, I beg in snow;
Sometimes I hope, I care and dream,
Sometimes I`m sick and have no will,
Sometimes I like, sometimes I don`t,
Sometimes I love, sometimes I hurt.
Sometimes I`m young, sometimes I`m old,
Sometimes I`m wise, sometimes I`m cold,
Sometimes I smile and look through skies,
Sometimes I live. Sometimes I die.

giphy (5)

D.P

Noaptea perfectă

533d9-tumblr_o99g171agv1uv9yxeo1_500

Ce seară liniștită,
Printre nămeți pustii,
O noapte-mbătrânită
De visele târzii.

Și uite! Colo-n zare
Atârnă blânda Lună,
O rază de visare
Într-a lumii furtună.

O clipă de tăcere,
Ne pierdem în pustiu;
Nu-i nici o mângâiere
Cât timp încă sunt viu.

Ia-mă în brațe, Moarte,
Și haide să fugim
Spre alte Universuri
În care să pierim.

Iubire regăsită,
Răsar din zare zori,
Ce noapte liniștită,
Perfectă ca să mori.

Ce noapte liniștită,
Perfectă…ca să zbori…

tumblr_nfk2itZtPn1tqou9go1_500

D.P.

Moartea, deocamdată

tumblr_1497d397d1d3097a5eddc2b293927d5a_8793b2ef_500

Nici nu știm cum să murim,
Nu-nvățăm nici a ne naște –
Scurta vreme ce-o trăim,
Când din urmă moartea paște

Și din clipe, și din noi,
Amintirile meschine,
Totu-i vechi, chiar și noi doi
Suntem două limbi străine.

Toți trăim ca să murim,
Și doar moartea ne unește,
Orice scâncet, orice chin,
E nimic, doar o poveste.

Azi ne naștem, azi pierim,
Încruntați de ani și schingiuri,
Azi trăim, astăzi sfârșim,
Ieri copii, azi plini de riduri.

Pentru ce, dar pentru ce?
Tot ne zbatem, suferim,
Când al morții strigăt e
Prim și unicul amin.

Ne-am născut și am murit,
Ce-a contat, dar ce-a contat?
Înainte de-a sfârși,
Doar o clipă-am existat.

Și mă-ndrept spre absolut,
Absolutul e nedrept,
Precum este al meu trup,
Un etern mult prea incert.

Rămas bun, un rămas bun
V-adresez cordial, emfatic,
Și de ce, sau de ce cum,
Eu mă spulber…singuratic.

tenor

D.P.