Prea târziu pentru noi

E prea târziu, iubito, pentru noi,
Ne-au copleșit himerele nopții,
Îmbătați cu vin ieftin,
Îmbrăcați în parfum de țigară,
Ne împleticim pe străzile îmbâcsite de timp,
Decrepite, sastisite de povești și iubiri pierdute.
Ne căutăm zadarnic prin cotloane sordide,
Noi înșine figuri de ceară care se topesc treptat,
Cu trupurile arse de flacăra neputințelor noastre.

O tempora, o mores!
Ce ne-a fost dat să trăim?
Unde ești? Unde sunt? Unde suntem?
Te caut. Mă caut. Ne caut.
Zadarnic, pidosnic, futil.
Te redau mai bine ție-ți.
Mă las mai bine pârdalnicului.
Ne las mai bine uitării.
Ce caut? De ce caut? Pe cine caut?
Un timp anacronic. O poveste desuetă.
‘Tempus fugit’! Dar încontro?
Mai are oare răbdare? Un strop de răbdare cu mine?
Cu tribulațiile mele, cu aleanurile mele?
Îmi mai rabdă oare abulia și pasesismul abstract?
Mai este loc pentru un pic de romantism,
Ori pentru un strop de poezie?
Pentru o colecție de antume?
Bare-mi o strofă sau măcar un stih?

E prea târziu pentru romantism.
Prea târziu pentru tine,
Prea târziu pentru mine.
E prea târziu pentru noi.
Pentru efemer, prea târziu.
Pentru infinit, prea devreme.
E prea devreme să sperăm și
Prea târziu să mai trăim în trecut.
E prea devreme pentru a fi târziu
Și prea târziu pentru a mai fi ceva.
Orice.
Prea devreme pentru sfârșituri în doi.
Prea târziu pentru noi începuturi.
Da, e prea târziu pentru noi.
Și nici timpul nu mai are răbdare.
Amor fati.

D.P.

În minus infinitul dintre noi

În minus infinitul dintre noi
Cu greu mai ticăie vreun ceas,
Prea copleșiți și mult prea goi,
Mult prea departe am rămas…

De tine eu, de mine tu,
De amândoi, de da și nu;
Și nu mai am nici un atu,
Însuși prezentul decăzu.

Nu mai există nici cuvinte,
Căci sunt sătule de-amândoi,
Ca niște flori între morminte,
Cuvintele sunt între noi.

A înviat un soi de ceață,
Ne-a năpădit un biet fior,
Mă zbat să prind aripi de gheață,
Ieșind vremelnic din decor.

Cumva, din drum vom fi întorşi,
Să ne mai regăsim apoi,
Când orice moarte va sfârși
În minus infinitul dintre noi.

D.P.

Poezie beată

tenor

M-am gândit să scriu o poezie beată,
Când la miezul nopții am murit,
Înnecat în aburi de alcool și soartă,
Retrăind tot ce-am sperat și am simțit.

Picură-n pahar zilele mohorâte
Ce-n viitor vor naște alt trecut;
Simțurile-mi sunt de-acuma rupte,
Deodată-i ca și cum m-aș fi pierdut.

Mai rămân un timp în amintirea
Celor ce mai ieri mă însoțeau
Pe poteci și prin cotloane unde aievea
Gândurile noastre petreceau.

Printre aburi de alcool și în tacere
Totu-i ceață, fum, sunt clandestin,
Recunosc, nu-i nicio mângâiere,
Să exiști prin artă e un chin.

Îmi privesc paloarea de deasupra,
Mort să fiu, nu știu dacă sunt mort,
Flăcările cântă, arde trupa,
Nici pe mine, nici eternul nu-l suport.

Amintirea…nostalgia tinereții,
Tragedii și visuri, un minut,
S-au pierdut în reveria vieții
Cât noi am murit…și ne-am născut.

Toate cele ce au fost pe lume,
Câte sunt și tot ce va mai fi,
N-au nevoie de acest pronume
Să existe ca să-nvețe a sfârși.

Am murit atunci când m-am nascut,
Și din patos și-ntrupare am simțit,
Iar de-acum revin la versul mut:
M-am născut atunci când am murit.

glass-animated-fog

D.P.

Întrebări retorice

tumblr_ohiyt2xxvs1vyzslbo1_500

De ce să fiu poet,
De ce să fiu scriitor,
De ce să fiu un pictor,
De ce să fiu actor?

De ce să fiu ceva,
De ce să fiu nimic,
De ce să fiu un tot
Când totul s-a sfârșit?

De ce să fiu un pustnic,
De ce să fiu hain,
De ce să fiu becisnic,
De ce să fiu meschin?

De ce să fiu vremelnic,
De ce să fiu etern,
Când graiul ecumenic
E perimat și tern.

De ce să fiu bogat,
De ce să fiu zelos,
De ce să fiu sărac,
De ce să fiu faimos?

De ce să cuceresc,
De ce să fac amor,
De ce mă fâstâcesc,
De ce sunt beat de dor?

De ce să fiu deștept,
De ce să fiu tâmpit,
Și ce să mai aștept
Când tot s-a risipit?

De ce încă un vers,
De ce încă o zi?
Un Univers divers,
O umbră ce sfârși.

tumblr_p1qatg13IB1rut1rdo1_500

D.P.

Poem anost

Mă văd în povești spulberate
   De veacul ce sâsâie mut,
  Cât trece pe ceruri abstracte

   Un vers și un gând am pierdut.

 Mă simt mai aproape de ieri,
   Decât de mâine ori azi,
   Iar roua ce scânteie seri

  Se scurge din mituri când cazi.

 În noapte lucesc licuricii,
 Ziua e surdă chemarea,
 Orbiți de elipsa tăcerii,

 Ne pierdem adesea și calea.

   Clipirea-i un zgomot amar,
   Periplul, un tunet stingher,
   Cu zvâcul din tremor tresar,

   Tăceri grăitoare mă cer.

   Alerg mai departe prin valuri,
   E numen în cerul prea lin,
 O viață ca un joc de zaruri,

 Născută etern din pelin.

 Nu sunt doar o dulce-aparență,
 Nici tu doar un zâmbet ștrengar,
 Iar minima noastră decență

 Se pierde plutind în aval.

 Iată cum sună uitarea,
 Privește stânca din larg
 Și simte sosind detașarea,

 Din zare zărim un stindard.

 Oferă-mi etern de o clipă,
 Fă-mi mantră din candela ta,
 Hai, zboară cu mine pe-aripă,

 Vreau rana s-o pot mângâia.

 Suflă-ți subtil păpădia,
 Din ea mai dezlegi un mister,
 Hai, leapădă-ți azi disforia,

 Departe, iele te cer.

 Tu ești și ego și spirit,
 Și tot ce a fost ori va fi,
 Pe tine te am, căci te merit,

 Cu tine de gât voi sfârși.

Un strigăt răsună pârdalnic,
 Ecoul se-așterne în vid,
 Destinu-i adesea șăgalnic,

 Atunci când nu-i mult prea acid.

 Așa se sfârși omenirea,
 Pierdută în șapte păcate,
 Dar fuse prea crudă pieirea,

 Odată, în timpuri uitate.

 Salvez doar o filă din flamă,
  E fila cu noi din trecut,
Stingă-se acum orice dramă,

 Iubirea nici azi n-am pierdut.

 Așa o fi fost ca să fie,
 Așa va fi din ce-a fost,
 Și tot ce nu va să mai fie,

 Era doar un alt vers anost.

Și tot ce nu va să mai fie,
A fost un poem fără rost.

D.P.

Într-o zi nu voi mai fi…

 Într-o zi nu voi mai fi
 Primprejur ca să grăiesc
 Și nu m-oți mai auzi,

 Iar eu n-am să mai privesc.

 Într-o zi voi dispărea,
 Va veni și acea zi
 Când nu voi mai transpărea

 Pe tărâmul pământesc.

 Într-o zi voi fi pierdut
 Într-o rază din vreo stea,
 Detașat, plăpând și rupt

 De ce-a fost în lumea mea.

Într-o zi eu voi pleca
 Și în urmă va rămâne
 Doar o carte, mantră grea,

 Răsăritul va apune.

 Într-o zi voi fi cenușă
 Răspândită-n patru zări,
 Pe cărarea jucăușă

 A altor placide mări.

 Într-o zi voi fi amintire,
 Povestită, sper, frumos,
 Iar șăgalnica-mi privire

 Va fi în albumul gros.

 Într-o zi nu voi mai fi
 Nici măcar o amintire,
 Când totul se va sfârși,

 Va rămâne doar neștire.

 Într-o zi toți vom pleca –
 Poate ne-om reîntâlni;
 Iar de nu ne-om revedea,

 Eu vă las această zi.

 Într-o zi va fi o zi
 În care ne vom trezi
 Și va fi ultima zi,

 Iar apoi vom putrezi.

 Va fi o zi,

 Într-o zi…

D.P.