Dualism abstract


Sunt la fel de mort precum toți viii
Ce se scaldă-n marea de păcate
Şi la fel de viu precum toți morții,
Cei ce bântuie cotloane-ntunecate.

Sunt la fel de mort precum e raza
Strălucindă-n ceruri la distanță,
Dar la fel de viu precum e groaza
Ce pătrunde bruma de speranţă.

Sunt la fel de mort precum e cerul,
Precum norii ce apar şi-apoi se trec,
Sunt la fel de viu precum misterul
Celor ce cortegiile petrec.

Sunt la fel de mort precum e marea,
Valuri, valuri, valuri…ce divin…
Și la fel de viu precum e zarea,
Amărâtă de duşmanul cel şovin.

Sunt la fel de viu precum un mort
Sau la fel de mort precum un viu,
Nu știu cum…și chiar nu mai suport

Să mă scald în marea de pustiu.

Sunt la fel de mort precum un Zeu
Şi la fel de viu precum Isus,
Toți sfârşesc, chiar însuşi Dumnezeu,

L-am creat şi într-o zi s-a dus.

Sunt un mort care e astăzi viu,
Sunt un viu ce astăzi este mort,
Timpul trece, iar eu nu mai știu

Ce-a lipsit să fiu un viu…avort.

D.P.- www.dinupopescu.com/category/poezii/
Reclame