Nestemate

Mii de nestemate se petrec în zare,
Pietre adunate pe a vieții cale;
Când privesc în zare, în liniştea serii,

Se aşterne blând lumina uitării.

Le cuprind deodată voios cu privirea,
Le culeg in gând, ele-mi simt menirea.
Voi să le vorbesc, nu-mi răspunde glasul,

Propria-mi conștiință, mi-am găsit şi naşul.

Mă aplec sporadic şi cuprind în palmă
Pietricica vie cu miros de damă,
Iute-o strâng în brațe, în taină-o dezmierd,

Doar pentru o clipă, știu ca am s-o pierd.

Pietricele multe le strivesc cu pasul,
Însă la acelea nu le aud glasul.
Doar o mână mică m-aplec să ridic,

Ca să-mi însoțească veşnicul meu dric.

Zboară pe cărare, sar de colo-colo,
Când privesc în urmă nu mai sunt acolo;
Şi privesc în față, alte pietricele,

Nestemate vii ale viselor mele.

D.P.

Publicat de

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s