Promiscuu ador hedonismul lumii
Și mă petrec prin zilele și nopțile verii,
Mă distanțez prin ani, irosind clipele uitării,
Călătorind în abisul nefiresc al pustietății.
Nici eu nu înțeleg ce mă urnește
Să mă complac într-o furtună efemeră;
Pe-a vieții cale nimic nu răzbește
Să treacă de a morții taină blând-severă.
Cu detașare falsă mă consum în mine
Și îmi închid cu lacăt al sufletului glas
Și de mor azi, ori nu, aștept ziua de mâine,
Să vina, s-o privesc, să-i spun iar bun-rămas.
Corabie rătăcită pierdută prin furtună,
Orbecăind pe-o mare ce pare veșnic sură,
Privind-o implacabil cum valuri mii le poartă,
Călătorind spre-a nopții vină întunecată.
Când se va opri, se va opri vreodată,
Sfârșitul cum va fi, blând ori intrinsec?
Ce mă consum cu asta?! Zâmbesc amar;
Oriunde și oricum totul e banal și în zadar.
D.P.
Reclame
Publicat de