Privește! Sunt stele sub clar de Lună,
Așa era și când ne-am întâlnit,
Era idilic, feeric, chiar clișeic,
Al nostru unic început finit.
Privirea-ți căpruie, ochii-mi fascinați,
Glasul lin reverberând în noapte,
Pe plajă, pe nisip noi stam culcați,
Printre cuvinte, mângâieri și două șoapte.
Și legăminte-n valuri ce curgeau,
Rostite din speranțe de iubire,
Poeme adânci buzele ne scriau,
Pe frunte, gât și coapse-n întuneric.
Pasiune, vise și un dulce vin,
Așa e o poveste de iubire,
Cu gust bogat și-aromă de pelin,
Lucește și se stinge cadaveric.
Acum, aceiași ochi privesc distant
Și detașat, chiar dureros de rece,
Totul e diferit, nimic nu s-a schimbat,
Doar timpul cel placid în valuri trece.
Precum trecem noi,
Doi străini în noapte,
Ca și cum în veci
Nu ne-am fi cunoscut.
Nu ne-am fi iubit…
D.P.
Dinu Popescu 
Publicat de