În răspăr cu timpul fost-am totdeauna,
Cu al său susur grabnic, efemer și rece,
Contemplând distant paradisul jalnic,
Fără să îmi pese dacă stă sau trece.
În răspăr cu lumea fost-am totdeauna,
Cu al său tumult veșnic, sado-hedonist;
Printre-atâtea griji, am avut doar una,
Să păstrez distanța, asta mi-e speranța.
În răspăr cu tine fost-am totdeauna,
Cu ale tale eterne basme dintr-un vis,
Să dispară toate, dar ceva rămâne,
Amintirea vie, menestrelul trist.
Fără să îmi pese dacă stă sau trece,
Să păstrez distanța, asta mi-e speranța;
Fără să îmi pese de tot ce e sfânt,
Conturându-mi singur propriul legământ.
D.P.
Dinu Popescu 
Publicat de