Un Nomad

Sunt un nomad atât cât pot să fiu, 
Rătăcesc de ani prin ploaie și pustiu, 
Mă clatin fascinat cât încă mai sunt viu, 

În suflet car penița cu care-n noapte scriu.

Sunt un nomad atât cât pot să fiu,
Căci m-am pierdut complet de vremea mea,
Mă regăsesc mai rar și nu mai știu

Cât timp va străluci și a mea Stea.

Rătăcesc de ani prin ploaie și pustiu,
Iar gândurile grele mă-însoțesc,
Dar nu-s posac, și chiar deloc brudiu,

Aspir să scânteiez vidul ceresc.

Mă clatin fascinat cât încă mai sunt viu,
Cât încă mai cuget, etern întineresc,
Periplul se încheagă mai zurliu,

Căci alte taine astăzi deslușesc.

În suflet car penița cu care-n noapte scriu,
Luna răsare, atunci mă dezmorțesc;
Și tot ce-i efemer vreau să proscriu,

Atât cât voi alege să trăiesc.

În suflet car penița cu care-n noapte scriu, 
Mă clatin fascinat cât încă mai sunt viu, 
Rătăcesc de ani prin ploaie și pustiu, 

Sunt un nomad atât cât pot să fiu.  

D.P.
Reclame

Publicat de

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s