Vreau să iubesc, vreau să fiu liber,
Vreau să fiu un colț uitat de stea,
Vreau să fiu poetul cel stingher,
Stihul vreau să-mi fie fulg de nea.
Vreau să fiu speranţă şi pasiune,
Vreau să fiu tăcere şi etern;
Nu e niciun pic de compasiune,
Niciun strop din eu nu mai discern.
Vreau să fiu cel ce am fost şi vreau
Să fiu cel ce ştiu că pot să fiu,
Daţi-mi o carafă, spun pe şleau,
Beau, fumez, iubesc…să pot să scriu.
Vreau să fiu un val de anvergură,
Vreau să fiu un licăr în noian,
Neatins de veac ori de uzură,
Să fiu breaz precum perenul cal troian.
Vreau să fiu acel ce voi rămâne,
Chiar și-atunci când Mortis m-o răpi,
Să păstrez doar gândurile bune,
Restul precum mine or pieri.
Vreau să fiu acela care-n noapte
Cântă ode doar la umbra Lunii,
Mă perturbă însă o etate,
Simt şi eu amarul slăbiciunii.
Vreau să fiu cel ce am fost odată,
Vreau să fiu cel ce în veci n-oi fi,
Din a existenţei hâtră soartă
Tot ce ştiu e că odată voi sfârşi.
Vreau să fiu un demn urmaş al sorţii
Pentru cei ce-au fost cândva model,
Să transcend de-a pururi vraja morţii,
Ăsta-l pot numi al vieţii ţel.
Vreau să m-odihnesc în fine-n pace,
Doar când ştiu că-n voi oi dăinui,
Printre atâtea zbateri de torace,
Calea mea prin ele mi-oi croi.
Rămas bun e doar la revedere,
Rămas bun, adio, pe curând…
Timpul trece, timpul nu discerne
Că am fost poet, om crud sau blând.
D.P
Dinu Popescu 
Publicat de