De azi ne iubim în morminte,
Sub crucile albe și reci,
Și zac între noi necuvinte,
Iubito, prin moarte, în veci.
Să facem amor în tăcere,
Când candele ard cu nesaț,
La os peste os – mângâiere,
Iubito, orgasm fără glas.
Percep o dorință ce trece
Prin negrele valuri din cer,
Miroase a moarte și-a tine,
Te simt și ne simt în eter.
Cadavre din public aclamă,
Scriitori peste vremuri ne scriu,
Prin lume e viață și larmă,
În noi e doar moarte, și-o știu!
Iubindu-ne azi în morminte
În veci de veci n-om muri;
Iubirea nu moare, se simte,
Noi nu ținem cont de „a fi”.
Ne cântă prohodul degeaba,
Habar nu au ei despre noi,
Văzând, te întreb care-i treaba?
– Hai, lasă-i, sunt cinici și goi.
Se-ntind pe deasupra coroane,
Cavoul îmi pare prea mic;
Se nasc spre a piere noi drame,
Ce vin din nimic spre nimic.
În tine prin mine e haos,
În mine prin tine sunt tot.
Cu martorii – Eros, Thanatos,
Confirm să îți fiu veșnic soț.
– „Și tu și iubirea există!”
– Ce moarte există în ea…
Iubește-ne, chiar de ești tristă
Că noi ne iubim altcumva.
Poeme ne scriu pe orgoliu,
Sărut orice rană de-a ta,
De-acum ne iubim doar în doliu,
O nuntă de-atomi dintr-o stea.
Prin moarte te cer și te caut
Pe tine, să te recompun
Din oase și carne și haos,
Să-mi fii dumnezee dispun.
De azi ne iubim în morminte,
Astfel învățând a iubi,
Chiar viața de noi se dezice,
Iar noi ne simțim a priori.
*
De azi ne iubim în morminte,
De azi ne iubim fără glas.
Iubito, crede și simte,
Iubirea nu poartă ceas.
D.P.
Dinu Popescu 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.