O, dragă Mors, dacă ai ști
Ce dor îmi e de tine,
Aș vrea să te îmbrățișez,
Să fii parte din mine.
Dar dragă Mors, iată-ai sosit,
De-acum plecăm departe,
Astăzi pornim spre asfințit,
Spre cerurile toate.
Și sincer, dragă Mors, eu simt
Că m-ai vrut lângă tine,
Și totuși nu pot să te mint,
Nu știu dacă-i mai bine.
Atâția ani te-am așteptat
Ca să mă simt în pace,
Ce visuri azi ai spulberat
În trupul care-mi zace.
Hai, poartă-mă pe-aripa ta,
Eu ți-oi cânta poeme,
Nu plânge, nu mă mângâia
Și lasă-i să blesteme.
Și oare cât mă vei purta…
Te-oi aliena ca mine;
Când lumea toată va uita
Ultimele suspine.
Eu împăcat mă regăsesc
În clipa de pe urmă,
Sunt pregătit ca să sfârșesc,
Durerea mea o curmă.
Mă simt ca nou născut din nou,
Ce, nu există moarte?
Nici n-am nevoie de cavou
Și de lacrimi deșarte.
Unde mă duci eu am mai fost
Și mi-a plăcut aicea;
Dar nu fiți triști, nu are rost,
Va trece cicatricea.
Ne-om revedea, sau poate nu,
Un tot de energie,
Iubita mea, și eu, și tu
Și tot ce va să fie.
Eu astăzi încă te iubesc
La fel ca dimineață
Și lângă tine mai voiesc
Măcar încă o viață.
Te-aștept să vii, dar astăzi plec
În umbra marii frângeri,
Mai beau un strop din vinul sec,
De azi toastez cu îngeri.
M-aș despărți, dar nu știu cum,
Și sincer îmi displace
Expresia-aceea, rămas bun,
Și trupul care-mi zace.
Așa că mă despart din timp
În stihuri născocite
De undeva, dintr-un răstimp,
Cu rime obidite.
Aș vrea să știu de ce am fost,
Aș vrea să știu tot ce va fi,
Dar cu ce sens, pentru ce rost,
Când totul va sfârși…
Orice țigară am fumat,
Orice petală am iubit,
Orice vis vag s-a spulberat
Când clipele-au pierit.
Luptăm, luptăm, luptăm din greu,
De ce atâta luptă?
Iubind același vechi clișeu,
Bem zeamă de cucută.
De ce ne pierdem omenia
Printre invidii și păcate…
Apoi ne-apasă nostalgia
Din viețile furate.
Mereu iubim orgolios,
Ne pierdem în ruine,
Așa distrugem ce-i frumos
Din oameni și din Sine.
Și nu-nțelegem oare noi:
E inutil orgoliul,
Orice temei, orice război,
Le spulberă cavoul.
Căci vine vremea când pe cer
Orișice stea dispare,
Epuizat, fără reper,
Chiar și poetul moare.
Sosește ceasul, mă despart,
O, Mors, să mergem, dragă,
Iar Universul vi-l împart
Într-o tăcere vagă.
D.P.
Dinu Popescu 
Publicat de