AȘTEPTÂND…LA DESPĂRȚIRE

Te aștept pe strada nouă,
În aceeași casă veche,
Unde în mansardă plouă,
Scumpa mea fostă pereche.

Te aștept, cred, pe pervaz,
Orologiul nu mai bate,
Bufnițele mă țin treaz,
Ninge și mi-e dor de moarte.

Te aștept să vii când plec,
Despărțindu-mă de viață,
Ultimele clipe trec,
Nu mai am vreo dimineață…

Unde ești când te aștept?
Vei veni vreodată oare?
Copleșit de-un nod în piept,
Mă sufoc cu vreo licoare…

Te aștept, îmi este dor,
Timpul nu mai ține seamă,
M-am născut să-nvăț să mor,
Draga mea, o, scumpă damă.

Dar mai știi… din alte vremuri,
Când nemuritori eram,
Îți șopteam, simțind cum tremuri,
„Te ador”… și ce speram;

Te aștept, cine așteaptă?
Mai sunt eu, tu cum mai ești?
Eu sunt viu, tu oi fi moartă…
Eu sunt mort, tu mă jelești…

Viață, moarte și iubire,
Un mirobolant blestem,
Iar acum îți dau de știre
Că, murind, încă te chem.

Te aștept… dar și pe mine
Mă așteaptă cineva,
N-aș voi să se termine…
Parcă te-aș mai aștepta.

Pleoapele îmi lăcrimează,
O povară tot mai grea,
Simt o gheară, văd o rază,
Rămas-bun, iubita mea.
*
Te aștept pe undeva,
Caută-mă prin neant,
La o ceașcă de cafea.
Semnat – fostul tău amant.

– D.P.

Comandă volumul Pierduți în Poezie:

Pierduți în Poezie

✅ARTBUTIC.ro (stoc disponibil):
www.artbutic.ro/cumpara/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-370
✅LIBRIS.ro (stoc disponibil):
www.libris.ro/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-STD978-606-48-1179-0–p38419514.html?srsltid=AfmBOorm7hC8tLfgO7B46KE6a5yu2St-R0OQ9l0Z-U-FMnS4GdwcH3z1
✅LIBRĂRIE.net (stoc disponibil):
www.librarie.net/p/483906/pierduti-in-poezie?srsltid=AfmBOopItPAOCfjgQlXlSO_PZ2mVIIRSueckoTMAcLE6dYzZQ3_POYYQ

Dinu Popescu

BANALUL NOSTRU ADIO

O ultimă noapte cu tine,
Pământul în sine stătu
Și inima cerului cine
S-o bată prin da și prin nu?

O ultimă noapte cu mine,
Iar moartea așteaptă deja,
Fiorul cel rece mă ține…
Dar ultima clipă trecea.

E timpul, adio, iubito,
Deși nu mă-ndur să te las,
Cumva rana ce mi-ai strivit-o
Ar face un ultim popas.

E ultima noapte pe lume,
Secunda finală din noi –
Aceste stinghere pronume
Și trupuri și oameni prea goi;

Plecăm fără „la revedere”,
Nu-i timp nici de-un ultim sărut,
O viață o moarte ne-o cere,
Din crimă cu toți ne-am născut.

Copaci doborâți de furtună,
Prin moarte nu-i cale-napoi,
Și ce-o mai rămâne pe urmă?
O urmă cândva am fost noi…

E viață și moarte și vină,
Sunt eu și de-a pururi ceva,
Blesteme și taina divină
Rămân întru etcetera.

O noapte banală de-adio,
Și viața astfel a trecut;
O moarte se naște prin mine,
Adio, de ce m-am născut?

D.P.
Comandă volumul Pierduți în Poezie:

Pierduți în Poezie

✅ARTBUTIC.ro (stoc disponibil):
www.artbutic.ro/cumpara/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-370
✅LIBRIS.ro (stoc disponibil):
www.libris.ro/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-STD978-606-48-1179-0–p38419514.html?srsltid=AfmBOorm7hC8tLfgO7B46KE6a5yu2St-R0OQ9l0Z-U-FMnS4GdwcH3z1
✅LIBRĂRIE.net (stoc disponibil):
www.librarie.net/p/483906/pierduti-in-poezie?srsltid=AfmBOopItPAOCfjgQlXlSO_PZ2mVIIRSueckoTMAcLE6dYzZQ3_POYYQ

Dinu Popescu

IUBIREA, DINCOLO DE TIMPURI

Iubita mea de dincolo de timpuri,
Iubita mea de dincolo de moarte,
Iubita mea pierdută în răstimpuri,
Iubita mea, cea care nu se poate,

Te-ai îmbrăcat în Univers și artă,
Te-am dezbrăcat sub zeități și stele,
Iubita mea, iubita mea ce poartă
Un leac la boala existenței mele;

Destinul ne sfidează, ne condamnă,
La viață, depărtare și iubire,
Prin lume e durere și e larmă,
În noi e doar tăcere. Nemurire.

Iubita mea, poem nescris vreodată,
Iubita mea ai fost întotdeauna,
Iubita mea, ești vie sau ești moartă?
Iubita mea, banala și nebuna…

Te caut – Energie și Materie,
Iubita mea cea care nu mai vine,
Lumină, întuneric și blesteme,
Ești oare tu, sunt oare eu sau cine?

Te-am scris prin așternuturi neumblate,
E cinic, dar te-am și urât odată,
La despărțire las această carte
Ce ‘ntre coperți durerea mi-o mai poartă.

Iubita mea ce naște și ucide,
Iubita mea, atee și divină,
Iubita mea ce timpul îl divide,
Iubita mea placidă și haină,

Mărturisesc cu ultima suflare
Tristețea ta, povara omenirii,
Acum, când tot ne-ndreaptă spre uitare,
Iubita mea, îți cânt Odă pieirii.

Iar la final când Universul însuși
Se va sfârși precum iubirea noastră,
Iubita mea, din nou vom fi dispuși
Să îl refacem – operă măiastră.

D.P.
Comandă volumul Pierduți în Poezie:

Pierduți în Poezie

✅ARTBUTIC.ro (stoc disponibil):
www.artbutic.ro/cumpara/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-370
✅LIBRIS.ro (stoc disponibil):
www.libris.ro/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-STD978-606-48-1179-0–p38419514.html?srsltid=AfmBOorm7hC8tLfgO7B46KE6a5yu2St-R0OQ9l0Z-U-FMnS4GdwcH3z1
✅LIBRĂRIE.net (stoc disponibil):
www.librarie.net/p/483906/pierduti-in-poezie?srsltid=AfmBOopItPAOCfjgQlXlSO_PZ2mVIIRSueckoTMAcLE6dYzZQ3_POYYQ

Dinu Popescu

LANSARE DE CARTE

<<Un poet fără muză ar fi precum o planetă fără stea. Artistic vorbind,
nimic nu poate exista în lipsa ei. Mulțumesc așadar celor care mi-au
servit drept inspirație, celor alături de care am descoperit ce înseamnă „a crede”, „a ști”, „a simți”, „a iubi”. Dedic acest volum tuturor muzelor din întreaga istorie a existenței umane. Datorită vouă arta există.>>

Când? DUMINICĂ, 3 NOIEMBRIE, ORA 16:00.
Unde: THE COFFEE SHOP CONSTITUȚIEI (B-dul. Unirii 5, București).
O după amiază cu poeme, muzică și umor.
Eveniment marca #BOEMA21.
Detalii: https://www.facebook.com/events/2663807347155873
Comandă volumul: LIBRIS.ro / LIBRĂRIE.net

Când te vei pierde (știu că te vei pierde),
Te-aștept să vii în poezia mea,
Aici e tot, insist, în artă crede
Și te mai rog ceva: nu mă uita.

Dinu Popescu

LA CHEMAREA MORȚII

Groapa bate la ușă,
Moartea prin mine înoată,
Altfel decât cenușă
Nu voi mai fi niciodată.

Plânge și roua și cerul,
Tremur doar două minute,
Iată, acesta-i misterul
Morților mele trecute.

Stele lucesc doar o clipă,
Inima trage spre ele,
Simt cum îmi crește-o aripă,
Plutesc într-un dans de iele.

Trupuri din public aclamă,
Biete iubiri clandestine,
Scena acum se destramă,
În jur mai sunt doar ruine.

Moartea prin mine renaște,
Groapa se-nchide ca ușa,
Lumea aceasta e vraiște
Și va rămâne cenușa.

D.P.

Dinu Popescu

E PREA SCURT DRUMUL…

E prea scurt drumul dintre Iad și Rai
Dintre pleci sau stai
Dintre do și la
Dintre nu și da
Dinspre ochii mei
Înspre ochii tăi
Din tăcerea ta
Spre tăcerea ei.

E prea scurt drumul de la eu la tu
Dintre da și nu
Dintre mă mai simți
Și te scot din minți
Dintre ce mai vrei
Înspre ce mai stai
Dintre ce-ar mai fi
Către Iad sau Rai.

E prea scurt drumul dintre eu și noi
Dintre noi și voi
Dintre voi și ei
Dintre vii și zei
Între eu și tu
Și un simplu nu
Sau un ritmic da
Pe un colț de stea
Către moartea mea.

D.P.

Dinu Popescu

NE VEDEM?

Ne vedem într-o joi, pe la 5 sau la 6?
La localul din colț, îmbâcsit de tutun.
Ne vedem să-nviem amintiri printre vase;
Doi copii plini de riduri și sărutul de scrum.

Ne vedem într-o marți, ne vedem doar o oră?
O plimbare prin parc și sărutul frugal.
Ne vedem într-o luni, un poet te adoră,
Sta-vom îmbrățișați pe nisip, pe vreun mal.

Ne vedem într-o miercuri, la un film, știi locația,
Cinemaul ne-așteaptă în același complex,
Ne vedem și vom râde, ți-amintești, știi senzația,
Ne vom ține de mână într-un murmur perplex.

Ne vedem într-o vineri, sâmbătă dimineața?
Hai mai bine la noapte, hai mai bine acum.
Ne vedem, da, iubire? Fiindcă vreau să-mi văd fața,
E brăzdată de riduri și murdară de scrum.

Ne vedem poate ieri, ne vedem poate mâine,
Ne vedem, dar cu „dacă”, ne vedem, de-om putea,
Ne vedem, nu poimâine, ne vedem răspoimâine,
Ne vedem, ne-om vedea, oare ce-ar mai conta?

Ne vedem, hai în club, ne vedem să dansăm!
Ne vedem, este viscol, ne udăm, este ploaie…
Hai mai bine la mine, hai un joc să jucăm
Și să dormi în aceeași tremurândă odaie.

Ne vedem, eu în tine, simte, încă mă simți,
Ne vedem, tu pe tine, însă numai prin mine,
Ne vedem și-ncă asta te mai scoate din minți,
Ne vedem și e zgomot, ne vedem, sunt ruine.

Ne vedem printr-un geam care sfâșie timpul,
Ne vedem prin oglinda unor ani ce-au trecut,
Eu te văd, tu mă vezi și ne doare cuvântul
Cel din urmă rostit când noi doi ne-am pierdut.

Ne vedem în memorie, ne vedem într-o poză,
Ne vedem noi pe noi? Recunoaștem puțin,
Ne cuprinde regretul, vai, ce metempsihoză,
Trecem noi, trece timpul, iată, azi iar murim.

Ne vedem pe dincolo, ne vedem printr-o Stea,
Te găsesc, Galatee, ne-om vedea undeva…

D.P.

Dinu Popescu

Câinii morții

Câinii morții latră zi și noapte,
Osteniți de zbuciumul pieirii,
Îi ascult și știu că nu se poate
Să-i dresăm cu matima iubirii.

În zadar ne frământăm vremelnic,
Noi, cei ce ne naștem să sfârșim,
Recunosc și postulez obraznic:
E păcat doar faptul că trăim.

Distopia morții ne-nconjoară,
Roți bolnave simt cum se rotesc,
Sub pământ ne revedem diseară,
Iar de mâine n-am să mai gândesc.

În eternitatea neființei,
Unde mă așteaptă casa mea –
Adăpost în fața neputinței,
Sfânt altar al unui praf de stea,

Mă întorc cu arogantă umilință
La același veșnic incipit,
Unde Universul ia ființă
După ce un Univers ieri a murit.

Copulația e păcatul ignoranței,
Biet copil, o, biet copil bătrân,
Sastisit de zâmbetul speranței,
Amintiri mă zbat să-ți recompun.

Las în urmă gândurile morții,
Poezia – oda spiritului Ei.
Tempus fugit, căpătând proporții
Închinate nebuniei altor zei.

Câinii morții reîncep să latre,
Neîncetat, de multe veacuri plouă,
Sub Pământ se descompun păcate;
Viața nu ni se cuvine nouă.

D.P.

Dinu Popescu

Naşterea

Nebula-Gif

Aici nu e nimic, e tot,
Un infinit de puritate,
Nu sunt și nici nu mă suport,
Iar lumea? O neclaritate.

E un abis atât de sur
În obârșia existenței,
Sfințenia fără de cusur
Din ignoranța aparenței.

Nu sunt cuvinte chiar deloc
Și nici lătrat, ori păsărele,
Ori gânduri sau angoase – ioc!
Nici vis, nici clinchet de zăbrele.

Nu e nici spațiu, nu-i nici timp,
Vreun dumnezeu, vreo egerie,
Căci totul este doar răstimp,
Un infinit de poezie.

Fără vreun vers și fără strofă,
Totul rimează în neant,
Până și forma e amorfă,
Iar eu nu sunt vreun aspirant.

Tot ce a fost, tot ce va fi,
Nu e-nceput, nu e sfârșit,
E noaptea cea de după zi
A toate cele ce-am iubit.

Non-existență, non-ființă,
Cât de banal, cât de sublim,
Făr` nici o urmă de dorință,
Fără lumescul cel meschin.

E-ataraxie, armonie,
Este Nirvana, e un Rai,
E Paradis și reverie,
Fără cuvinte, fără grai.

Deodată-ncep contracții dure,
Mă sperii, strig și nu-nțeleg,
Au, doare, au, nu vor să-ndure,
Acolo nu, nu vreau să merg.

Văd chip de lut, oh, ce strigoi,
„Dar iată, a sosit, e viu!”,
Nu vreau, vă rog, vreau înapoi;
E prea târziu…e prea târziu…

Și s-a născut iar nenăscutul,
Vai, ce blestem, ce mare chin,
El vede-n capăt începutul,
Iar alții-i spun amin, amin!

Amin! – botez, amin! – la nuntă,
Și timpul trece, anii trec,
O bocitoare urlă, cântă,
Amin! – coșciugul ce-l petrec.

Naștere, moarte, ce contează,
Atâția mor când alții nasc,
Trăiesc și speră și visează,
Atâtea chipuri care pasc.

Nimeni nu-nvață a se naște,
Toți învățăm doar a muri,
Trăim o vreme, totu-i vraiște,
Ne cheamă Mortis zi de zi.

Ne zbatem, plângem, râdem, credem,
Pentru ce rost, pentru ce rost?
Dar în final cu toții pierdem,
Tot ce azi e, va fi a fost.

În liniștea cea absolută
Vreau să mă-ntorc, vreau să mă-ntorc,
Pierdut de-orice iubire slută
Și de noroc, și de noroc.

Și vreau să simt non-existența,
Căci doar de ea mi-e așa de dor,
Să se sfârșească aparența
Acestui suflet voiajor.

Căci port o vină, port o vină,
Dar de ales chiar n-am avut,
Așa a fost, o altă crimă
Că m-am născut, că m-am născut.

Mă-nalț pe Culmea Disperării,
Ah, ce tăcere, ce pustiu,
Răsar tiptil zorii uitării…
Mult prea târziu, mult prea târziu.

Un Univers al penitenței
Ce n-am cerut, ce n-am cerut,
Nu-mi iert păcatul existenței,
Căci nu l-am vrut, căci nu l-am vrut.

bpc

D.P.

Dinu Popescu

Moartea poetului

O, dragă Mors, dacă ai ști
Ce dor îmi e de tine,
Aș vrea să te îmbrățișez,
Să fii parte din mine.

Dar dragă Mors, iată-ai sosit,
De-acum plecăm departe,
Astăzi pornim spre asfințit,
Spre cerurile toate.

Și sincer, dragă Mors, eu simt
Că m-ai vrut lângă tine,
Și totuși nu pot să te mint,
Nu știu dacă-i mai bine.

Atâția ani te-am așteptat
Ca să mă simt în pace,
Ce visuri azi ai spulberat
În trupul care-mi zace.

Hai, poartă-mă pe-aripa ta,
Eu ți-oi cânta poeme,
Nu plânge, nu mă mângâia
Și lasă-i să blesteme.

Și oare cât mă vei purta…
Te-oi aliena ca mine;
Când lumea toată va uita
Ultimele suspine.

Eu împăcat mă regăsesc
În clipa de pe urmă,
Sunt pregătit ca să sfârșesc,
Durerea mea o curmă.

Mă simt ca nou născut din nou,
Ce, nu există moarte?
Nici n-am nevoie de cavou
Și de lacrimi deșarte.

Unde mă duci eu am mai fost
Și mi-a plăcut aicea;
Dar nu fiți triști, nu are rost,
Va trece cicatricea.

Ne-om revedea, sau poate nu,
Un tot de energie,
Iubita mea, și eu, și tu
Și tot ce va să fie.

Eu astăzi încă te iubesc
La fel ca dimineață
Și lângă tine mai voiesc
Măcar încă o viață.

Te-aștept să vii, dar astăzi plec
În umbra marii frângeri,
Mai beau un strop din vinul sec,
De azi toastez cu îngeri.

M-aș despărți, dar nu știu cum,
Și sincer îmi displace
Expresia-aceea, rămas bun,
Și trupul care-mi zace.

Așa că mă despart din timp
În stihuri născocite
De undeva, dintr-un răstimp,
Cu rime obidite.

Aș vrea să știu de ce am fost,
Aș vrea să știu tot ce va fi,
Dar cu ce sens, pentru ce rost,
Când totul va sfârși…

Orice țigară am fumat,
Orice petală am iubit,
Orice vis vag s-a spulberat
Când clipele-au pierit.

Luptăm, luptăm, luptăm din greu,
De ce atâta luptă?
Iubind același vechi clișeu,
Bem zeamă de cucută.

De ce ne pierdem omenia
Printre invidii și păcate…
Apoi ne-apasă nostalgia
Din viețile furate.

Mereu iubim orgolios,
Ne pierdem în ruine,
Așa distrugem ce-i frumos
Din oameni și din Sine.

Și nu-nțelegem oare noi:
E inutil orgoliul,
Orice temei, orice război,
Le spulberă cavoul.

Căci vine vremea când pe cer
Orișice stea dispare,
Epuizat, fără reper,
Chiar și poetul moare.

Sosește ceasul, mă despart,
O, Mors, să mergem, dragă,
Iar Universul vi-l împart
Într-o tăcere vagă.

D.P.

Dinu Popescu