Când tumultul e de prisos,
Mă-ntorc la ziua cea dintâi
Și îți șoptesc făr-de folos:
Adio…dar rămâi…
Când pe cărări cutreier trist
Și răni vechi tot hârâi,
Luna se înalță cu dichis;
Adio…dar rămâi….
Când noaptea-ți face așternut,
Prin visul tău bâjbâi
Și îți șoptesc neîntrerupt:
Adio…dar rămâi…
Când rãsãritul a apus
În marea de lămâi,
Răsună gândul nesupus:
Adio…dar rămâi…
Când cerul este înstelat
La al meu căpătâi,
Îmi strigați înmurmurat:
Adio…dar rămâi….
Angoasele s-au perimat,
Sufletul mi-l zgâlțâi,
Iar dragostea s-a spulberat;
Adio…dar rămâi…
Adio…dar rămâi,
Rămâi în gândul meu,
Și-ți voi șopti mereu,
Adio, dar rămâi…
D.P.
Dinu Popescu 
Publicat de