Când tumultul e de prisos,
Mă-ntorc la ziua cea dintâi,
Să îți șoptesc neputincios:
Adio…dar rămâi…
Când pe cărări cutreier trist
Și răni vechi tot hârâi,
Luna se-nalță cu dichis;
Adio…dar rămâi….
Când noaptea-ți face așternut,
Prin visul tău bâjbâi
Și îți șoptesc neîntrerupt:
Adio…dar rămâi…
Când răsăritul a apus
În marea de lămâi,
Răsună gândul nesupus:
Adio…dar rămâi…
Când însuși cerul s-a-ntristat
La al meu căpătâi,
O Stea mai cântă murmurat:
Adio…dar rămâi…
Angoasele s-au perimat,
Sufletul mi-l zgâlțâi,
Iar dragostea s-a spulberat;
Adio…dar rămâi…
Adio…dar rămâi,
Rămâi în gândul meu,
Și-ți voi șopti mereu:
Adio, dar rămâi…
D.P.
Dinu Popescu 
Publicat de