Vis burlesc

Închid ochii, m-avânt în abis,
Oniris, de ce m-ai ucis?
Mă poartă un înger prin vis,
Privesc paradisul promis.

Sastisit de speranțe deșarte,
De-atâta rizibil lumesc,
Prin ceruri de stele abstracte
Revăd un spectacol burlesc.

Percep împrejur găunoase
Glasuri sordide ce pier,
Mai abitir mă zăresc în angoase,
Misterele morții mă cer.

Inefabile taine mă cheamă,
Delir și cât patos lumesc,
Prea multă tăcere și larmă,
Diavoli și îngeri vorbesc.

Ascunde-te, suflet candid,
Păstrează-ți și-acum inocența,
Rămâi detașat și placid,
Evită complet afluența.

Și nu te lăsa dus de val,
Dar nici nu-l sfida cu-ndârjire,
Curentul e atrabilar,
Te trage parșiv spre neștire.

Iubirile strigă destoinic,
Apoi se destrămă în van,
Eternul burlac nestatornic,
Copilul cu spirit hoinar.

Ataraxia îmi șade pe umeri,
Paseismul îl resimt tot mai greu,
Mă lepăd de-adâncile temeri
De-a pierde ce n-a fost al meu.

Mă lepăd de mantia cea grea,
Prin mine în mine privesc,
Deci trupul…deci trupul durea,
E timpul să îl părăsesc.

Când arta sublimă se naște,
În spasme de-amor pământesc,
Artistul și muza blestemă
Fortuitul divin ori lumesc.

Se spulberă visul deodată,
Devine din nou taciturn,
Pe calea ce a fost impregnată
De-al aștrilor susur nocturn.

Răsună reflexia din val,
Umbrită de stânca cea rece,
Mirajul se-îndreaptă spre mal
Când Luna pe cer se petrece.

Sună ceasul, răvășit
Părăsesc glasul stelesc,
Mă trezesc strigând şoptit:
Am trăit un vis burlesc.