BANALUL NOSTRU ADIO

O ultimă noapte cu tine,
Pământul în sine stătu
Și inima cerului cine
S-o bată prin da și prin nu?

O ultimă noapte cu mine,
Iar moartea așteaptă deja,
Fiorul cel rece mă ține…
Dar ultima clipă trecea.

E timpul, adio, iubito,
Deși nu mă-ndur să te las,
Cumva rana ce mi-ai strivit-o
Ar face un ultim popas.

E ultima noapte pe lume,
Secunda finală din noi –
Aceste stinghere pronume
Și trupuri și oameni prea goi;

Plecăm fără „la revedere”,
Nu-i timp nici de-un ultim sărut,
O viață o moarte ne-o cere,
Din crimă cu toți ne-am născut.

Copaci doborâți de furtună,
Prin moarte nu-i cale-napoi,
Și ce-o mai rămâne pe urmă?
O urmă cândva am fost noi…

E viață și moarte și vină,
Sunt eu și de-a pururi ceva,
Blesteme și taina divină
Rămân întru etcetera.

O noapte banală de-adio,
Și viața astfel a trecut;
O moarte se naște prin mine,
Adio, de ce m-am născut?

D.P.
Comandă volumul Pierduți în Poezie:

Pierduți în Poezie

ARTBUTIC.ro (stoc disponibil):
www.artbutic.ro/cumpara/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-370
LIBRIS.ro (stoc disponibil):
www.libris.ro/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-STD978-606-48-1179-0–p38419514.html?srsltid=AfmBOorm7hC8tLfgO7B46KE6a5yu2St-R0OQ9l0Z-U-FMnS4GdwcH3z1
LIBRĂRIE.net (stoc disponibil):
www.librarie.net/p/483906/pierduti-in-poezie?srsltid=AfmBOopItPAOCfjgQlXlSO_PZ2mVIIRSueckoTMAcLE6dYzZQ3_POYYQ

IUBIREA, DINCOLO DE TIMPURI

Iubita mea de dincolo de timpuri,
Iubita mea de dincolo de moarte,
Iubita mea pierdută în răstimpuri,
Iubita mea, cea care nu se poate,

Te-ai îmbrăcat în Univers și artă,
Te-am dezbrăcat sub zeități și stele,
Iubita mea, iubita mea ce poartă
Un leac la boala existenței mele;

Destinul ne sfidează, ne condamnă,
La viață, depărtare și iubire,
Prin lume e durere și e larmă,
În noi e doar tăcere. Nemurire.

Iubita mea, poem nescris vreodată,
Iubita mea ai fost întotdeauna,
Iubita mea, ești vie sau ești moartă?
Iubita mea, banala și nebuna…

Te caut – Energie și Materie,
Iubita mea cea care nu mai vine,
Lumină, întuneric și blesteme,
Ești oare tu, sunt oare eu sau cine?

Te-am scris prin așternuturi neumblate,
E cinic, dar te-am și urât odată,
La despărțire las această carte
Ce ‘ntre coperți durerea mi-o mai poartă.

Iubita mea ce naște și ucide,
Iubita mea, atee și divină,
Iubita mea ce timpul îl divide,
Iubita mea placidă și haină,

Mărturisesc cu ultima suflare
Tristețea ta, povara omenirii,
Acum, când tot ne-ndreaptă spre uitare,
Iubita mea, îți cânt Odă pieirii.

Iar la final când Universul însuși
Se va sfârși precum iubirea noastră,
Iubita mea, din nou vom fi dispuși
Să îl refacem – operă măiastră.

D.P.
Comandă volumul Pierduți în Poezie:

Pierduți în Poezie

ARTBUTIC.ro (stoc disponibil):
www.artbutic.ro/cumpara/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-370
LIBRIS.ro (stoc disponibil):
www.libris.ro/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-STD978-606-48-1179-0–p38419514.html?srsltid=AfmBOorm7hC8tLfgO7B46KE6a5yu2St-R0OQ9l0Z-U-FMnS4GdwcH3z1
LIBRĂRIE.net (stoc disponibil):
www.librarie.net/p/483906/pierduti-in-poezie?srsltid=AfmBOopItPAOCfjgQlXlSO_PZ2mVIIRSueckoTMAcLE6dYzZQ3_POYYQ

NE VEDEM?

Ne vedem într-o joi, pe la 5 sau la 6?
La localul din colț, îmbâcsit de tutun.
Ne vedem să-nviem amintiri printre vase;
Doi copii plini de riduri și sărutul de scrum.

Ne vedem într-o marți, ne vedem doar o oră?
O plimbare prin parc și sărutul frugal.
Ne vedem într-o luni, un poet te adoră,
Sta-vom îmbrățișați pe nisip, pe vreun mal.

Ne vedem într-o miercuri, la un film, știi locația,
Cinemaul ne-așteaptă în același complex,
Ne vedem și vom râde, ți-amintești, știi senzația,
Ne vom ține de mână într-un murmur perplex.

Ne vedem într-o vineri, sâmbătă dimineața?
Hai mai bine la noapte, hai mai bine acum.
Ne vedem, da, iubire? Fiindcă vreau să-mi văd fața,
E brăzdată de riduri și murdară de scrum.

Ne vedem poate ieri, ne vedem poate mâine,
Ne vedem, dar cu „dacă”, ne vedem, de-om putea,
Ne vedem, nu poimâine, ne vedem răspoimâine,
Ne vedem, ne-om vedea, oare ce-ar mai conta?

Ne vedem, hai în club, ne vedem să dansăm!
Ne vedem, este viscol, ne udăm, este ploaie…
Hai mai bine la mine, hai un joc să jucăm
Și să dormi în aceeași tremurândă odaie.

Ne vedem, eu în tine, simte, încă mă simți,
Ne vedem, tu pe tine, însă numai prin mine,
Ne vedem și-ncă asta te mai scoate din minți,
Ne vedem și e zgomot, ne vedem, sunt ruine.

Ne vedem printr-un geam care sfâșie timpul,
Ne vedem prin oglinda unor ani ce-au trecut,
Eu te văd, tu mă vezi și ne doare cuvântul
Cel din urmă rostit când noi doi ne-am pierdut.

Ne vedem în memorie, ne vedem într-o poză,
Ne vedem noi pe noi? Recunoaștem puțin,
Ne cuprinde regretul, vai, ce metempsihoză,
Trecem noi, trece timpul, iată, azi iar murim.

Ne vedem pe dincolo, ne vedem printr-o Stea,
Te găsesc, Galatee, ne-om vedea undeva…

D.P.

Oda iubirii

Iubita mea, iubita mea,
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii…
Te aștept pe-un colț uitat de Stea

Să fim din nou copii.

Iubita mea cu părul blond
Și ochii precum marea,
Cu zâmbet cald, ten rubicond,

Nu mai auzi chemarea…

Iubita mea cu păr şaten
Şi ochi căprui, serafici,
Ca doi copii uitaţi în tren,

Cuminţi şi singuratici.

Iubita mea cu păr roşcat
Şi ochii verzi ca plopul,
Cu un surâs îngândurat,

Amoru-ţi fuse scopul.

Iubita mea cu plete negre
Şi ochi ca abanosul,
Erai un vis de veghe,
Înnobilai frumosul.

Iubita mea, chiar te-am pierdut,
Un vers cu tine am furat,
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii,

De ce s-a întâmplat?

Iubita mea, un val spumos,
Iubita mea ce nu mai eşti,
Ar fi sublim, ar fi frumos

Să credem în poveşti.

Iubita mea, când n-om mai fi
Un trup din carne pură,
În spirit ne-om uni,

Pierduţi de orice ură.

Iubita mea, iubitelor,
Ce clipe-n doi am împărţit,
Cândva, cumva, n-a fost uşor,

Nu ne-am mai regăsit.

Iubita mea, iubita mea,
Ar fi frumos, ar fi divin,
De-ai străluci precum o Stea,

M-aş închina…Amin.

Iubita mea, iubita mea,
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii…
Te aştept pe-un colţ uitat de Stea

Să fim din nou copii.

D.P.

Nostalgii

af1e0-tumblr_mj3ojfrd801rv5a3ko1_500
*
Atâta vreme s-a trecut…
Încă mă văd în tine;
Sunt un străin pierdut

Pe-aleea cu suspine.

Atâta timp, atâţia ani,
Iubiri, iubiri, iubiri…
Căzute toamna din castani,

Rămase-n amintiri.

Amor pe lunci, amor pe văi,
Amor strigat, amor tăcut,
Vitriolaţi fiind de văpăi

Din focul cel pierdut.

Poate că mi-o fi dor,
Sau poate-o fi mai bine,
Când totu-i muritor,

Nici dragostea nu ţine…

Te caut în zadar,
Te regăsesc doar ieri,
Iar zâmbetu-ţi ştrengar

Mă umple de poveri.

Mă simt un nor pe cer,
Sunt ca un Soare-n noapte,
O Lună ce stingher

Se pierde în etate.

Mă văd un vagabond,
Sau un boem artist,
Un punct pe mapamond,

În viaţă un turist.

Încă golesc paharul,
Mai pufăi din ţigară,
Privesc tăcut noianul,

Aşa mai trece-o seară.

A mai trecut o vară…

D.P.

Străina mea

Noi suntem doi străini de altădată,
 Străini care cândva s-au cunoscut,
 Sub clar de Lună, într-o seară-ndepărtată,

 Îmi amintesc și când, și cum s-a petrecut.

 Noi suntem doi străini în noapte,
 Care cândva au împărțit simple povești,
 Gânduri și taine, mii și mii de șoapte…

 Eu sunt aici…Tu oare unde ești?

 Noi suntem doi străini, iubito,
 Mai știi, așa-ndrăzneam să-ți spun cândva,
 Când împărțeam săruturi incognito

 Pe maluri și pe creste, undeva.

 Suntem doar doi străini și-atât,
 Străini ce au legat taine-mpreună,
 Povești și vise ce s-au petrecut,

 A căror reverii azi mă sugrumă.

Noi suntem doi străini pierduți
 Pe calea amintirilor ce ne mai leagă,
 Și totuși încă-n vis tu mă săruți,

Și chiar de ești departe îmi ești dragă.

 Suntem străinii care s-au iubit,
 Mai știi tu oare cum era, străino,
 Când pe alei ne perindam necontenit,

 M-auzi dacă îți strig în taină „vino”?

 Eu și tu suntem străini, e aievea,
 Dar vreau să-ți mai transmit încă un gând,
 Ai grijă tu, străino, de-amintirea mea,

 Cât om mai viețui pe-acest ciudat Pământ;

 Unde am ajuns cândva să împărțim
 O părticică din a noastră plinătate
 Și-n doi am reușit să deslușim

 Cum a trecut o bucățică de etate.

 E absurd, ridicol, chiar grotesc,
 Aș vrea să-mi storc și ultimul meu neuron,
 Să uit că suntem doi străini, și e prostesc,

 Dansăm pe muzica unui destin afon.

Privește-mă, sunt un străin, străina mea,
 Dar ochii tăi îmi spun că mă cunoști,
 Sunt prea distanți și prea anoști;

 Mi-ești o străină…ești străina mea.

D.P.

Adio…dar rămâi

 Când tumultul e de prisos,
 Mă-ntorc la ziua cea dintâi,
 Să îți șoptesc neputincios:

 Adio…dar rămâi…

 Când pe cărări cutreier trist
 Și răni vechi tot hârâi,
 Luna se-nalță cu dichis;

 Adio…dar rămâi….

 Când noaptea-ți face așternut,
 Prin visul tău bâjbâi
 Și îți șoptesc neîntrerupt:

 Adio…dar rămâi…

 Când răsăritul a apus
 În marea de lămâi,
 Răsună gândul nesupus:

 Adio…dar rămâi…

 Când însuși cerul s-a-ntristat
 La al meu căpătâi,
 O Stea mai cântă murmurat:

 Adio…dar rămâi…

 Angoasele s-au perimat,
 Sufletul mi-l zgâlțâi,
 Iar dragostea s-a spulberat;

 Adio…dar rămâi…

 Adio…dar rămâi,
 Rămâi în gândul meu,
 Și-ți voi șopti mereu:

 Adio, dar rămâi…

D.P.

O poveste

 

 A fost o poveste ca orice poveste,
 Cu incipit, punct culminant și sfârșit,
 Petrecută pe meleaguri terestre

 Unde cândva amândoi ne-am iubit.

 A fost o poveste sublimă,
 Un dans de iele abstract,
 În cântec de harpă divină,

 Șoptit subtil pe-nserat.

 A fost un etern de o clipă,
 În antract îl revăd zi de zi,
 Agale-am zburat pe-o aripă,

 Aflând ce înseamnă să cazi.

 A fost o odă cerească,
 Născută din vis pământesc,
 Transpusă pe calea măiastră

 De-al nostru murmur lumesc.

 A fost o închisoare de îngeri,
 Cu cheia pierdută-n abis.
 Așteptam luminatele seri,

 Căutam paradisul promis.

 A fost o legendă parșivă,
 Scrisă în toamna târzie
 De inima mea cea captivă…

 Rămasă acum mai pustie.

 A fost sau n-a fost? Nu mai știu,
 Dar oare la ce-o mai conta?
 Când totul e mort, iar eu viu.

 Măcar de-aș putea-o uita.

 

link > Leonard Cohen – Here It Is

D.P.