Când poetul moare

Când poetul moare,
Versul său suspină,
Se aude-n zare
Cânt de violină.

Când poetul pleacă
De pe-acest Pământ,
Curge piatra seacă,
Piere tot ce-i sfânt.

Când poetul zace,
Doar un trup inert,
Cine să-l împace?
Ce rămâne cert?

Când poetul trece
De-al vieții hotar,
Soarele e rece,
Raza-i în zadar.

Când poetul doarme
Somnul lin de veci,
Neatins de drame
Și de gânduri zeci,

Ce rămâne-n urmă,
Singura iubire,
Marea lui antumă,
A sa moștenire.

D.P.