nihilism – Dinu Popescu

BANALUL NOSTRU ADIO

O ultimă noapte cu tine,
Pământul în sine stătu
Și inima cerului cine
S-o bată prin da și prin nu?

O ultimă noapte cu mine,
Iar moartea așteaptă deja,
Fiorul cel rece mă ține…
Dar ultima clipă trecea.

E timpul, adio, iubito,
Deși nu mă-ndur să te las,
Cumva rana ce mi-ai strivit-o
Ar face un ultim popas.

E ultima noapte pe lume,
Secunda finală din noi –
Aceste stinghere pronume
Și trupuri și oameni prea goi;

Plecăm fără „la revedere”,
Nu-i timp nici de-un ultim sărut,
O viață o moarte ne-o cere,
Din crimă cu toți ne-am născut.

Copaci doborâți de furtună,
Prin moarte nu-i cale-napoi,
Și ce-o mai rămâne pe urmă?
O urmă cândva am fost noi…

E viață și moarte și vină,
Sunt eu și de-a pururi ceva,
Blesteme și taina divină
Rămân întru etcetera.

O noapte banală de-adio,
Și viața astfel a trecut;
O moarte se naște prin mine,
Adio, de ce m-am născut?

D.P.
Comandă volumul Pierduți în Poezie:

✅ARTBUTIC.ro (stoc disponibil):
www.artbutic.ro/cumpara/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-370
✅LIBRIS.ro (stoc disponibil):
www.libris.ro/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-STD978-606-48-1179-0–p38419514.html?srsltid=AfmBOorm7hC8tLfgO7B46KE6a5yu2St-R0OQ9l0Z-U-FMnS4GdwcH3z1
✅LIBRĂRIE.net (stoc disponibil):
www.librarie.net/p/483906/pierduti-in-poezie?srsltid=AfmBOopItPAOCfjgQlXlSO_PZ2mVIIRSueckoTMAcLE6dYzZQ3_POYYQ

aprilie 6, 2025iulie 6, 2025

Dinu Popescu

LANSARE DE CARTE

<<Un poet fără muză ar fi precum o planetă fără stea. Artistic vorbind,
nimic nu poate exista în lipsa ei. Mulțumesc așadar celor care mi-au
servit drept inspirație, celor alături de care am descoperit ce înseamnă „a crede”, „a ști”, „a simți”, „a iubi”. Dedic acest volum tuturor muzelor din întreaga istorie a existenței umane. Datorită vouă arta există.>>

Când? DUMINICĂ, 3 NOIEMBRIE, ORA 16:00.
Unde: THE COFFEE SHOP CONSTITUȚIEI (B-dul. Unirii 5, București).
O după amiază cu poeme, muzică și umor.
Eveniment marca #BOEMA21.
Detalii: https://www.facebook.com/events/2663807347155873
Comandă volumul: LIBRIS.ro / LIBRĂRIE.net

Când te vei pierde (știu că te vei pierde),
Te-aștept să vii în poezia mea,
Aici e tot, insist, în artă crede
Și te mai rog ceva: nu mă uita.

octombrie 31, 2024noiembrie 30, 2024

Dinu Popescu

LA CHEMAREA MORȚII

Groapa bate la ușă,
Moartea prin mine înoată,
Altfel decât cenușă
Nu voi mai fi niciodată.

Plânge și roua și cerul,
Tremur doar două minute,
Iată, acesta-i misterul
Morților mele trecute.

Stele lucesc doar o clipă,
Inima trage spre ele,
Simt cum îmi crește-o aripă,
Plutesc într-un dans de iele.

Trupuri din public aclamă,
Biete iubiri clandestine,
Scena acum se destramă,
În jur mai sunt doar ruine.

Moartea prin mine renaște,
Groapa se-nchide ca ușa,
Lumea aceasta e vraiște
Și va rămâne cenușa.

D.P.

octombrie 16, 2024octombrie 31, 2024

Dinu Popescu

E PREA SCURT DRUMUL…

E prea scurt drumul dintre Iad și Rai
Dintre pleci sau stai
Dintre do și la
Dintre nu și da
Dinspre ochii mei
Înspre ochii tăi
Din tăcerea ta
Spre tăcerea ei.

E prea scurt drumul de la eu la tu
Dintre da și nu
Dintre mă mai simți
Și te scot din minți
Dintre ce mai vrei
Înspre ce mai stai
Dintre ce-ar mai fi
Către Iad sau Rai.

E prea scurt drumul dintre eu și noi
Dintre noi și voi
Dintre voi și ei
Dintre vii și zei
Între eu și tu
Și un simplu nu
Sau un ritmic da
Pe un colț de stea
Către moartea mea.

D.P.

iunie 2, 2024octombrie 31, 2024

Dinu Popescu

NE VEDEM?

Ne vedem într-o joi, pe la 5 sau la 6?
La localul din colț, îmbâcsit de tutun.
Ne vedem să-nviem amintiri printre vase;
Doi copii plini de riduri și sărutul de scrum.

Ne vedem într-o marți, ne vedem doar o oră?
O plimbare prin parc și sărutul frugal.
Ne vedem într-o luni, un poet te adoră,
Sta-vom îmbrățișați pe nisip, pe vreun mal.

Ne vedem într-o miercuri, la un film, știi locația,
Cinemaul ne-așteaptă în același complex,
Ne vedem și vom râde, ți-amintești, știi senzația,
Ne vom ține de mână într-un murmur perplex.

Ne vedem într-o vineri, sâmbătă dimineața?
Hai mai bine la noapte, hai mai bine acum.
Ne vedem, da, iubire? Fiindcă vreau să-mi văd fața,
E brăzdată de riduri și murdară de scrum.

Ne vedem poate ieri, ne vedem poate mâine,
Ne vedem, dar cu „dacă”, ne vedem, de-om putea,
Ne vedem, nu poimâine, ne vedem răspoimâine,
Ne vedem, ne-om vedea, oare ce-ar mai conta?

Ne vedem, hai în club, ne vedem să dansăm!
Ne vedem, este viscol, ne udăm, este ploaie…
Hai mai bine la mine, hai un joc să jucăm
Și să dormi în aceeași tremurândă odaie.

Ne vedem, eu în tine, simte, încă mă simți,
Ne vedem, tu pe tine, însă numai prin mine,
Ne vedem și-ncă asta te mai scoate din minți,
Ne vedem și e zgomot, ne vedem, sunt ruine.

Ne vedem printr-un geam care sfâșie timpul,
Ne vedem prin oglinda unor ani ce-au trecut,
Eu te văd, tu mă vezi și ne doare cuvântul
Cel din urmă rostit când noi doi ne-am pierdut.

Ne vedem în memorie, ne vedem într-o poză,
Ne vedem noi pe noi? Recunoaștem puțin,
Ne cuprinde regretul, vai, ce metempsihoză,
Trecem noi, trece timpul, iată, azi iar murim.

Ne vedem pe dincolo, ne vedem printr-o Stea,
Te găsesc, Galatee, ne-om vedea undeva…

D.P.

martie 26, 2024octombrie 31, 2024

Dinu Popescu

NINGE VIAȚĂ, NINGE MOARTE

Ninge iară, ninge iarnă,
Fulg turbat și fulg prudent,
Ninge viață, ninge vară,
Ninge sfânt și indecent.

Ninge pe strada murdară,
Ning păcate, mor iubiri,
Ninge și mai trece-o seară,
Ne transformă-n amintiri.

Ninge ziua, ninge noaptea,
Ninge ca un sentiment,
Ninge, Doamne, ninge soarta,
Ninge, dar eu sunt absent.

Cine naște, cine pleacă,
Ninge și parcă ne doare,
Bieți bătrâni, copii se joacă,
Ninge peste văi și mare.

Ninge ca o melodie,
Peste buze, peste șoapte,
Ninge artă și sfâșie,
Ninge, simt că mor la noapte.

Ninge viață, ninge moarte,
Ning ninsori, ninge un vals,
Ninge ici, ninge departe,
Ninge ca un ultim dans.

Ninge ca o condamnare,
Ninge ca resentiment,
Ninge, e o remușcare,
Ninge, e un testament.

Ninge ca un vers, o strofă,
Ninge ca o poezie,
Ninge, e o catastrofă,
Ninge, e o fantezie.

Ca o ultimă ninsoare
Precum ultimul cuvânt,
Vin ninsori să mă omoare,
Ninge pe al meu mormânt.

Alte vieți pe-aici vor trece
Precum noi, un fapt divers,
Le va fi și cald și rece,
Noi ninsori prin Univers.

Ca o ultimă strigare,
Cu un ultim rămas bun,
Printre ultima suflare,
Să renasc cumva dispun;

Iară arta va rămâne
Peste toate, cum-necum.

D.P.

ianuarie 22, 2024decembrie 1, 2025

Dinu Popescu

M-am condamnat să te iubesc

M-am condamnat să te iubesc o viață,
Să te contemplu ca un biet păgân,
Te strig în noapte și te chem prin ceață
Să-mi fii stăpână, să îți fiu stăpân.

M-am condamnat și sunt bolnav de tine,
Nu caut felceri leacuri să îmi dea,
Eu știu că după viață moartea vine,
Dar moartea mie n-are ce să-mi ia.

Averile mi-au fost mereu străine,
Nu-i chip să fiu satrap sau mercantil,
Bogat am fost când m-am văzut prin tine,
Un adevăr ce-l recunosc umil.

Scenografia lumii mă deprimă,
Văd timpul care trece sfidător,
Iluzii de-altădată mă reprimă
Și știu că m-am născut doar ca să mor.

M-am condamnat să te iubesc și-n moarte,
Tanatologic, tu ești moartea mea,
Prin tot ce astăzi știm că nu se poate,
Cândva încă mai sper că s-ar putea.

Odaia mă sugrumă în tăcere,
Stiloul mă îndeamnă să nu tac,
În jur e doar prăpăd și decădere,
De haine și de piele mă dezbrac.

Mă copleșesc cuvintele nespuse,
Cuvintele nespuse peste timp,
Și iată, viața mea o moarte fuse,
Adio, pe curând, încă te simt.

D.P.

februarie 28, 2022octombrie 31, 2024

Dinu Popescu

Prea târziu pentru noi

E prea târziu, iubito, pentru noi,
Ne-au copleșit himerele nopții,
Îmbătați cu vin ieftin,
Îmbrăcați în parfum de țigară,
Ne împleticim pe străzile îmbâcsite de timp,
Decrepite, sastisite de povești și de iubiri pierdute.
Ne căutăm zadarnic prin cotloane sordide,
Noi înșine figuri de ceară care se topesc treptat,
Cu trupurile arse de flacăra neputințelor noastre.

O tempora, o mores!
Ce ne-a fost dat să trăim?
Unde ești? Unde sunt? Unde suntem?
Te caut. Mă caut. Ne caut.
Zadarnic, pidosnic, futil.
Te redau mai bine ție-ți.
Mă las mai bine pârdalnicului.
Ne las mai bine uitării.
Ce caut? De ce caut? Pe cine caut?
Un timp anacronic. O poveste desuetă.
Tempus fugit! Dar încotro?
Mai are oare răbdare? Un strop de răbdare cu mine?
Cu tribulațiile mele, cu aleanurile mele?
Îmi mai rabdă oare abulia și paseismul abstract?
Mai este loc pentru un pic de romantism,
Ori pentru un strop de poezie?
Pentru o colecție de antume?
Bare-mi o strofă sau măcar un stih?

E prea târziu pentru romantism.
Prea târziu pentru tine,
Prea târziu pentru mine.
E prea târziu pentru noi.
Pentru efemer, prea târziu.
Pentru infinit, prea devreme.
E prea devreme să sperăm și
Prea târziu să mai trăim în trecut.
E prea devreme pentru a fi târziu
Și prea târziu pentru a mai fi ceva.
Orice.
Prea devreme pentru sfârșituri în doi.
Prea târziu pentru noi începuturi.
Da, e prea târziu pentru noi.
Și nici timpul nu mai are răbdare.
Amor fati.

D.P.

februarie 17, 2022martie 21, 2023

Dinu Popescu

Mortalitate

Moare țigara ta,
Neaprinsă, în scrumieră.
Mor cuvintele între noi.
Moare paharul plin
Cu goliciunea ta.
Murim amândoi
În tăcere.
Tăcerea ta.
Tăcerea mea.
Tăcerea noastră.

Lent,
Puțin câte puțin,
Trec clipe și
Murim.

D.P.

ianuarie 5, 2022martie 21, 2023

Dinu Popescu

(10)Cugetări efemere

1. ARTĂ:
Arta și istoria nu se judecă, se studiază.

2. DILEMĂ EXISTENȚIALĂ:
Cine mă va salva de la viață?
Cine mă va readuce la moarte?
Și, mai ales, cine mă resuscita în neant?
Cine mă va naște…într-un nou Univers?

3. INTELIGENȚĂ:
Oamenii devin deștepți atunci când realizează că sunt proști.

4. LIBERTATE:
Libertatea se termină când te naști și o recapeți când mori.

5. NEBUNIE:
Nu poți să fii un artist complet fără să fii un nebun desăvârșit.

6. PROFESIE:
– Cu ce ne ocupăm în viață?
– Învățăm să murim.

7. REALIZARE:
Să trăiești cum vrei și să mori când vrei – singura realizare din viața unui om.

8. SOCIETATE:
O societate care îți cere să „îți câștigi existența” e o societate în care nu merită să exiști.

9. TRAI:
Decât să trăiesc ca ei, prefer să nu trăiesc, iar cât trăiesc nu voi trăi ca ei.

10. ZĂDĂRNICIE:
Naștere după naștere, moarte după moarte. Asta e chintesența lumii.
Universul – viața și moartea se întrepătrund, paradoxal, în noi.

D.P.

ianuarie 3, 2022octombrie 16, 2024

Dinu Popescu

Câinii morții

Câinii morții latră zi și noapte,
Osteniți de zbuciumul pieirii,
Îi ascult și știu că nu se poate
Să-i dresăm cu matima iubirii.

În zadar ne frământăm vremelnic,
Noi, cei ce ne naștem să sfârșim,
Recunosc și postulez obraznic:
E păcat doar faptul că trăim.

Distopia morții ne-nconjoară,
Roți bolnave simt cum se rotesc,
Sub pământ ne revedem diseară,
Iar de mâine n-am să mai gândesc.

În eternitatea neființei,
Unde mă așteaptă casa mea –
Adăpost în fața neputinței,
Sfânt altar al unui praf de stea,

Mă întorc cu arogantă umilință
La același veșnic incipit,
Unde Universul ia ființă
După ce un Univers ieri a murit.

Copulația e păcatul ignoranței,
Biet copil, o, biet copil bătrân,
Sastisit de zâmbetul speranței,
Amintiri mă zbat să-ți recompun.

Las în urmă gândurile morții,
Poezia – oda spiritului Ei.
Tempus fugit, căpătând proporții
Închinate nebuniei altor zei.

Câinii morții reîncep să latre,
Neîncetat, de multe veacuri plouă,
Sub Pământ se descompun păcate;
Viața nu ni se cuvine nouă.

D.P.

iunie 6, 2021octombrie 16, 2024

Dinu Popescu

Naşterea

Nebula-Gif

Aici nu e nimic, e tot,
Un infinit de puritate,
Nu sunt și nici nu mă suport,
Iar lumea? O neclaritate.

E un abis atât de sur
În obârșia existenței,
Sfințenia fără de cusur
Din ignoranța aparenței.

Nu sunt cuvinte chiar deloc
Și nici lătrat, ori păsărele,
Ori gânduri sau angoase – ioc!
Nici vis, nici clinchet de zăbrele.

Nu e nici spațiu, nu-i nici timp,
Vreun dumnezeu, vreo egerie,
Căci totul este doar răstimp,
Un infinit de poezie.

Fără vreun vers și fără strofă,
Totul rimează în neant,
Până și forma e amorfă,
Iar eu nu sunt vreun aspirant.

Tot ce a fost, tot ce va fi,
Nu e-nceput, nu e sfârșit,
E noaptea cea de după zi
A toate cele ce-am iubit.

Non-existență, non-ființă,
Cât de banal, cât de sublim,
Făr` nici o urmă de dorință,
Fără lumescul cel meschin.

E-ataraxie, armonie,
Este Nirvana, e un Rai,
E Paradis și reverie,
Fără cuvinte, fără grai.

Deodată-ncep contracții dure,
Mă sperii, strig și nu-nțeleg,
Au, doare, au, nu vor să-ndure,
Acolo nu, nu vreau să merg.

Văd chip de lut, oh, ce strigoi,
„Dar iată, a sosit, e viu!”,
Nu vreau, vă rog, vreau înapoi;
E prea târziu…e prea târziu…

Și s-a născut iar nenăscutul,
Vai, ce blestem, ce mare chin,
El vede-n capăt începutul,
Iar alții-i spun amin, amin!

Amin! – botez, amin! – la nuntă,
Și timpul trece, anii trec,
O bocitoare urlă, cântă,
Amin! – coșciugul ce-l petrec.

Naștere, moarte, ce contează,
Atâția mor când alții nasc,
Trăiesc și speră și visează,
Atâtea chipuri care pasc.

Nimeni nu-nvață a se naște,
Toți învățăm doar a muri,
Trăim o vreme, totu-i vraiște,
Ne cheamă Mortis zi de zi.

Ne zbatem, plângem, râdem, credem,
Pentru ce rost, pentru ce rost?
Dar în final cu toții pierdem,
Tot ce azi e, va fi a fost.

În liniștea cea absolută
Vreau să mă-ntorc, vreau să mă-ntorc,
Pierdut de-orice iubire slută
Și de noroc, și de noroc.

Și vreau să simt non-existența,
Căci doar de ea mi-e așa de dor,
Să se sfârșească aparența
Acestui suflet voiajor.

Căci port o vină, port o vină,
Dar de ales chiar n-am avut,
Așa a fost, o altă crimă
Că m-am născut, că m-am născut.

Mă-nalț pe Culmea Disperării,
Ah, ce tăcere, ce pustiu,
Răsar tiptil zorii uitării…
Mult prea târziu, mult prea târziu.

Un Univers al penitenței
Ce n-am cerut, ce n-am cerut,
Nu-mi iert păcatul existenței,
Căci nu l-am vrut, căci nu l-am vrut.

bpc

D.P.

aprilie 19, 2021ianuarie 13, 2026

Dinu Popescu

Chimie lirică

LittlePleasingIcterinewarbler-size_restricted

Fiecare atom se descompune în zgomotul inefabil al infinitului mut.
Îmi zdrelesc pielea și mă lepăd de falduri.
Durerea se disipează odată cu timpul ce curge în sensul invers al inerenței mele.
Tic, tac.
Mă îmbrac în Univers și mă dezbrac în Abis.
Big Bang și Big Bounce.
Un moment.
Tic, tac.
Timp. Spațiu. Materie.
Aerul intră și iese.
Apoi își continuă drumul lent spre alte sufluri.
Tic. Tac.
Proton, neutron, neutrin.
Ataraxie.
Rămas bun.

tumblr_oxia42r9hz1wbz8p7o1_500

D.P.

octombrie 22, 2020martie 21, 2023

Dinu Popescu

Mesaj către Tine

Vreau să-ți fiu eu cel din urmă mesaj,
Mesajul ce transcende orice moarte,
Hachița mea, al meu ultim curaj,
E de-a sfida orice pietate.

Vreau să-ți fiu eu cel din urmă atu
Ce te-a-mbrăcat cândva în mantia vieții
Și orice eu și chiar și orice tu
Să spulberăm superficialul sorții.

Vreau să fiu viscol, soare și durere,
Vreau să fiu viu și vreau să nu mai fiu,
Iar în final, la dulcea revedere,
Să regăsim sublimul din pustiu.

Aceeași tu, același eu sunt altul,
O clipă ce a fost și va pieri,
Și nu sunt mai abulic decât saltul
Ce l-am făcut când m-am născut
Spre a muri.

D.P.

septembrie 7, 2020martie 21, 2023

Dinu Popescu

Sometimes

giphy (4)

Sometimes I live, sometimes I laugh,
Sometimes I`m sad, depressed or not,
Sometimes I cry, sometimes I roll,
Sometimes I beg, I beg in snow;
Sometimes I hope, I care and dream,
Sometimes I`m sick and have no will,
Sometimes I like, sometimes I don`t,
Sometimes I love, sometimes I hurt.
Sometimes I`m young, sometimes I`m old,
Sometimes I`m wise, sometimes I`m cold,
Sometimes I smile and look through skies,
Sometimes I live. Sometimes I die.

giphy (5)

D.P

august 12, 2020martie 21, 2023

Dinu Popescu2 comentarii

Tragipoezie

Lumea e o tragicomedie,
Cu un regizor și-un scenariu prost,
În orice rol e pură nebunie,
Nici replicile noastre nu au rost.

Ori existență, ori nonexistență,
Tot e nimic, nimicul e un tot,
Și orice clipă, orice penitență,
Este precum o ghicitoare în tarot.

Când fiecare simplă inspirație
E doar o expirație-n neant,
Privesc în jur…câtă comizerație,
E doar pustiu, tăcere…dezolant.

Privesc către mormântul astăzi viu,
Privesc în jur la tot ce-i vechi ori nou,
Și nu știu cum…și chiar că nu mai știu
Cum să suport acest banal drum spre cavou.

tumblr_static_40y3lcxvz2wws0sgkoc0ckoss

D.P.

august 12, 2020martie 21, 2023

Dinu PopescuUn comentariu

Moartea deocamdată

tumblr_1497d397d1d3097a5eddc2b293927d5a_8793b2ef_500

Nici nu știm cum să murim,
Nu-nvățăm nici a ne naște,
Scurta vreme ce-o trăim,
Când din urmă moartea paște

Și din clipe, și din noi,
Amintirile meschine,
Totu-i vechi, chiar și noi doi
Suntem două limbi străine.

Toți trăim ca să murim
Și doar moartea ne unește,
Orice scâncet, orice chin,
E nimic, doar o poveste.

Azi ne naștem, azi pierim,
Încruntați de ani și schingiuri,
Azi trăim, astăzi sfârșim,
Ieri copii, azi plini de riduri.

Pentru ce, dar pentru ce
Tot ne zbatem, suferim?
Când al morții strigăt e
Prim și unicul amin.

Ne-am născut și am murit.
Ce-a contat, dar ce-a contat?
Înainte de-a sfârși,
Doar o clipă-am existat.

Și mă-ndrept spre absolut,
Absolutul e nedrept,
Iată, zace al meu trup,
Alte două mâini pe piept.

Rămas bun, un rămas bun
V-adresez cordial, emfatic,
Și de ce, sau de ce cum,
Eu mă spulber…singuratic.

tenor

D.P.

august 12, 2020martie 21, 2023

Dinu PopescuUn comentariu

Timid către Moarte

U9By

În ultima seară, într-o tristă gară,
Am urcat timid în trenul vieții,
Mă copleșea ultimul strop de vară,
Blestemam Pământul și uram poeții.

Ultima mea noapte pe Pământ…
Nu știu: să râd, să plâng…să tac…să strig…
Oare cum va arăta ultimul gând?
E foarte cald și mi-e atât de frig…

Și știu că m-am născut s-ajung aici,
Ca voi, predecesorii mei timizi,
Cu care azi împart aceleași frici,
Am fost normali, geniali și prea stupizi.

Atât de bravi ați înfruntat al morții vid
Și vă privesc din urmă cu urale,
De-aș fi atom, nu pot să mă divid,
De-acum mă-ndrept și eu către uitare.

Din mii și mii de amintiri uitate,
Știu că am fost, nu știu de ce am fost,
Și obidit, cu multă demnitate,
Am scris un testament deloc anost.

Mă sting de-acum precum o lumânare
Ce-și arde focul zvăpăiat în van,
Întreaga viață doar o moarte-mi pare,
În urma mea rămâne un alt an.

Tot ce-am trăit și n-am trăit vreodată,
Tot ce-aș fi vrut și tot ce n-am dorit,
Pe-a vieții potecuță zbuciumată,
Prin mine, pentru mine le-am simțit.

Și dacă-al morții astăzi este
Ultimul gând și ultimul amin,
Ultimul vis și ultima mea zestre
Este de-acum mie să-mi aparțin.

original (1)

D.P.

aprilie 14, 2020martie 21, 2023

Dinu Popescu

Poezie beată

tenor

M-am gândit să scriu o poezie beată,
Când la miezul nopții am murit,
Înecat în aburi de alcool și soartă,
Retrăind tot ce-am sperat și am simțit.

Picură-n pahar zilele mohorâte
Ce-n viitor vor naște alt trecut,
Gândurile mele neștiute,
Cu ultima suflare s-au pierdut.

Mai rămân un timp în amintirea
Celor ce mai ieri mă însoțeau
Pe poteci și prin cotloane unde aievea
Trupurile noastre petreceau.

Printre aburi de alcool și în tăcere,
Totu-i ceață, fum, sunt clandestin,
Recunosc, nu-i nici o mângâiere,
Să exiști prin artă e un chin.

Îmi privesc paloarea de deasupra,
Mort să fiu, nu știu dacă sunt mort,
Flăcările cântă, arde trupa,
Nici pe mine, nici eternul nu-l suport.

Amintirea…nostalgia tinereții,
Tragedii și visuri, un minut,
S-au pierdut în reveria vieții
Cât noi am murit…și ne-am născut.

Toate cele ce au fost pe lume,
Câte sunt și tot ce va mai fi,
N-au nevoie de acest pronume
Să existe ca să-nvețe a sfârși.

Am murit atunci când m-am născut,
Și din patos și-ntrupare am simțit,
Iar de-acum revin la versul mut:
M-am născut atunci când am murit.

glass-animated-fog

D.P.

februarie 3, 2020martie 22, 2023

Dinu PopescuUn comentariu

Viața de apoi

giphy (20)

Viața de apoi e viața de aici,
Iar viața de aici e viața de apoi,
Străpunsă de angoase, de tulburări și frici
Și de iubiri pierdute, rămase înapoi.

Toți ne-am născut odată, odată vom sfârși,
Doar moartea ne unește, ne cheamă zi de zi;
Ne pierdem inocența, pierduți de jucării,
Iar chipul ni se schimbă-n reflexia oglinzii.

Sperăm la altă viață, sperăm la alt mister,
Ori suntem nihiliști și totu-i efemer,
Și încălziți de soare sau încruntați de ger,
Purtăm în noi coșciugul speranțelor ce pier.

Ba veseli, ba distimici, abulici sau stupizi,
Morali sau amorali, haini sau aluzivi,
Ori căutăm răspunsuri, ori suntem doar naivi,
Adesea nu contează, rămânem tot pasivi.

Doar unii scriu și joacă, pictează, fac amor,
Iar alții plâng și strigă, sunt copleșiți de dor,
Artistul și egoul, blestemul, nu-i ușor
Să naști din zbucium artă, să fii un creator.

O viață de apoi e viața ce a fost
În pântecele mamei, când n-aveam niciun rost,
Iar viața de aici e viața de apoi,
Și orice astăzi este, cândva va fi „a fost”.

Prea multă importanță, preasfântul narcisism,
Noi suntem marea Specie, iar restu-i insipid,
Noi nu vrem adevărul, uitați de animism,
Ne născocim povestea, ce umanism stupid.

Să strângem cât mai multe, contează bogăția,
O cifră, dă-o-n colo, mai multe sunt ceva,
O, da, adu hârtie, că viața e hârtia,
Ne vindem pentru ele să-ajungem cineva.

Vă puneți în răspăr, vai, sunteți chiar naivi;
Credință, neștiință, impietate, rău?
Ce, nu vă place Specia, de bani să fiți avizi?
Ori sunteți schizofrenici, ori doar scriitori bețivi.

Acuma adunăm, apoi ne mântuim,
În viața de apoi, atunci ne pocăim;
Apoi, așa, deodată, deodată chiar pierim,
Ce liniște profundă, ce Univers sublim.

Și nu mai știm nimic, ne pierdem de orice,
Nici c-am crezut aiurea, nici c-am sperat în van;
Și dacă n-am trăit, murim, așa, și ce?
Rămân în urmă alții ca să mai treac-un an.

8dc119805e1ffceda2c40a6e91cc2606

D.P.

martie 2, 2019martie 17, 2023

Dinu PopescuUn comentariu

Întrebări retorice

tumblr_ohiyt2xxvs1vyzslbo1_500

De ce să fiu poet,
De ce să fiu scriitor,
De ce să fiu un pictor,
De ce să fiu actor?

De ce să fiu ceva,
De ce să fiu nimic,
De ce să fiu un tot,
Când totul s-a sfârșit?

De ce să fiu un pustnic,
De ce să fiu hain,
De ce să fiu becisnic,
De ce să fiu meschin?

De ce să fiu vremelnic,
De ce să fiu etern,
De ce sunt șovăielnic,
Ce stihuri să aștern?

De ce să fiu bogat,
De ce să fiu zelos,
De ce să fiu sărac,
De ce să fiu faimos?

De ce să cuceresc,
De ce să fac amor,
De ce mă fâstâcesc,
De ce sunt beat de dor?

De ce să fiu deștept,
De ce să fiu tâmpit,
Și ce să mai aștept
Când tot s-a risipit?

De ce încă un vers,
De ce încă o zi?
Un Univers divers,
O umbră ce pieri.

tumblr_p1qatg13IB1rut1rdo1_500

D.P.

august 20, 2018martie 17, 2023

Dinu Popescu

Testament

Petale fără de sfârșit (postum)

Pentru cei ce vor fi,
Las în urmă o carte,
Când și eu voi sfârși
Sub un veac de etate.

Pentru cei ce-or veni,
Las în urmă un gând;
Când or trece toți anii,
Voi mai fi doar cuvânt.

Am privit toți în zare,
Cu un rost sau anost,
Las în urmă o floare…
Pentru cei ce au fost.

Pentru cei ce-au crezut
Mă înclin și suspin,
Graiul meu rezolut
Mulțumește din plin.

Pentru cei ce-au iubit,
Am iubit înzecit;
Taine ne-au răsărit
Ori ne-au și chinuit.

Le doresc un blând zbor
Celor ce au visat;
Mă închin cu amor
Către cei ce-au creat.

Pentru cei ce citesc,
Înc-un vers din noian,
Ce se-nalță ceresc,
Iar apoi piere-n van…

Pentru muzele mele
Las un trandafir,
Să vă mângâie genele
Cu un rânjet subtil.

Pentru marea spumoasă
Las în urmă un mal,
Pentru Luna măiastră
Las în urmă un val.

Pentru valul ștrengar
Las în urmă un strop
Din pelinul amar…
Ăsta sunt…mizantrop.

Pentru gânduri în doi,
Pentru un eu și-o tu,
Doar o oră mai voi,
Sa ne fie atu.

Pentru eternitate
Las în urmă o carte
Cu versuri ciudate
Întru postumitate.

D.P.

februarie 24, 2018martie 16, 2023

Dinu Popescu

Un scriitor nebun

Sunt doar un alt scriitor nebun,

Străpuns de gheara disforiei,

Zâmbesc amar, să nu mai spun

De icnetele abuliei.

Sunt doar un alt scriitor pierdut

Pe calea veșnicului ieri,

Același drum l-au străbătut

Și alți pacienți, în alte seri.

Sunt doar un alt scriitor vremelnic,

Ce naște stihuri din noian,

Un mizantrop ce samavolnic

Spulberă orice vis mundan.

Sunt doar un alt scriitor banal,

Un glas prea fad dintr-o mulțime,

Cândva, un pur emoțional,

Precum mulți alții din vechime.

Sunt un scriitor, un trecător,
Cel ce am fost, cel care sunt,
Mă nasc, trăiesc, iubesc şi zbor,
Nu sunt un demon, dar nici sfânt.

Sunt un scriitor cum tot au fost,

Și mulți, un timp, tot or mai fi;

O elegie fără rost,

Precum un gând ce se sfârși.

Sunt un scriitor, un vicios,

Beau vin, fumez, mi-e frig și dor;

Și da! iubesc tot ce-i frumos –

Platonic, deci sunt Zburător.

Și uite cum mă contrazic,

Am tribulații, am hachițe;

Sunt eu normal? Parol îți zic

Că mintea mea-i un ghem de ițe.

Gândesc, deci sunt, sunt, deci exist,

Sunt plin de-angoase, utopist,

Mă nasc și mor, chiar sunt imun;

Sunt doar un alt scriitor…nebun.

D.P.

ianuarie 28, 2018martie 21, 2023

Dinu Popescu

Poem anost

Mă văd în povești spulberate
De veacul ce sâsâie mut,
Cât trece pe ceruri abstracte,
Un vers și un gând am pierdut.

Mă simt mai aproape de ieri,
Decât de mâine ori azi,
Iar roua ce scânteie seri
Se scurge din mituri când cazi.

În noapte lucesc licuricii,
Ziua e surdă chemarea,
Orbiți de elipsa tăcerii,
Ne pierdem adesea și calea.

Clipirea-i un zgomot amar,
Periplul, un tunet stingher,
Din somnul de-o viață tresar,
Tăceri grăitoare mă cer.

Alerg mai departe prin valuri,
E numen în cerul prea lin,
O viață ca un joc de zaruri,
Născută etern din pelin.

Nu sunt doar o dulce-aparență,
Nici tu doar un zâmbet ștrengar,
Iar minima noastră decență
Se pierde plutind în aval.

Iată cum sună uitarea,
Privește stânca din larg
Și simte sosind detașarea,
Din zare zărim un stindard.

Oferă-mi etern de o clipă,
Fă-mi mantie din candela ta,
Hai, zboară cu mine pe-aripă,
Vreau rana s-o pot mângâia.

Suflă-ți subtil păpădia,
Din ea mai dezlegi un mister,
Hai, leapădă-ți azi disforia,
Departe, iele te cer.

Tu ești și ego și spirit,
Și tot ce a fost ori va fi,
Pe tine te am, căci te merit,
Cu tine de gât voi sfârși.

Un strigăt răsună pârdalnic,
Ecoul se-așterne în vid,
Destinu-i adesea șăgalnic,
Atunci când nu-i mult prea acid.

Așa se sfârși omenirea,
Pierdută în șapte păcate,
Dar fuse prea crudă pieirea,
Odată, în timpuri uitate.

Salvez doar o filă din flamă,
E fila cu noi din trecut,
Stingă-se acum orice dramă,
Iubirea nici azi n-am pierdut.

Așa o fi fost ca să fie,
Așa va fi din ce-a fost,
Și tot ce nu va să mai fie,
Era doar un alt vers anost.

Și tot ce nu va să mai fie,
A fost un poem fără rost.

D.P.

ianuarie 1, 2018martie 22, 2023

Dinu Popescu

Scrisoare către predecesorii mei

Mă simt împovărat de voi,
De voi, predecesorii mei,
De-a voastre veșnice scântei,
Căci voi ați fost urmașii grei.

Vă calc pe urme, recunoscător
Pentru ce voi din cărți mi-ați oferit,
Supliciul l-ați făcut mult mai ușor
Și un biet bou din jug ați dezrobit.

Vă simt și tumultul și tânga,
Mă regăsesc atât de mult în toate,
În patimi, zbucium și păcate,
Ce dăinuie-n final nu este mâzga.

Voi, ce astăzi din trecut veniți,
Cu voi am împărțit aceleași vicii,
Și schingiurile sunt aceleași, știți,
Din vremurile-n care mai erați aici.

O, filozofi, poeți și, o, femei,
Muzele creației, muze moarte,
Ați transformat bieți muritori în zei
Și ați născut commedia dell’arte.

Mă pierd în versurile mele atât de des,
Mă regăsesc în voi și cerul știe
Că nu sunt vreun nebun neînțeles,
Sunt doar un alt bolnav de abulie.

Și neaoș strig că nu m-am resemnat,
Îmi voi găsi într-un final și calea,
Atâta spleen și tot n-am sucombat,
Ibovnică supremă mi-este marea.

Zâmbesc șăgalnic și cu deferență,
Voi pregătiți-mi un pahar de vin,
Eu vin să facem schimb de experiență,
În compania dulcelui pelin.

Zâmbiți, căci vă voi face mândru,
Apoteoza astăzi v-o grăiesc,
Pentru o clipă sunt uman, nu sumbru,
Arhetipal refuz să-mbătrânesc.

Va las acum să v-odihniți în pace,
Eu sunt cordial, plin de recunoștință,
Ne vom vedea curând, coșciugul zace
Cu gândul la a mea ființă.

D.P.

decembrie 3, 2017martie 16, 2023

Dinu Popescu

Rugăciune pentru România

Poate nu avem ce ne dorim,

Poate nu e timpul potrivit,

Poate cei ce astăzi mai iubim,

Poate vom transcende ce-am gândit.

Știm că noi putem mai mult de-atât,

Poate într-o zi vom reuși;

Cât speranța blândă n-am pierdut,

Nu contează cât vom suferi.

Poate am greșit, și chiar prea mult,

Poate n-am știut la timpul drept,
Dar ne-așteaptă-n față un trecut,

Dacă vom găsi drumul corect.

Poate zâmbetul e azi pierdut sau fad,

Poate schingiul e legat doar de cutume,

Dar până și schingiurile cad

Versuri în colecția de antume.

Nu decidem unde ne-am născut,

Dar alegem cum ne-așternem calea,

În neant sfârșește orice tumult

Când, în fine, ne găsim chemarea.

Vă conjur, trăiți, nu existați,

Cu prezență-n fiecare clipă,

Să visați, orbește să sperați,

Cât în zbor dați raită pe aripă.

Tot ce-a fost nu va mai fi mereu,

Astăzi iar renaștem reveria

Și lăsăm în urmă tot ce-i rău,

La mulți ani, români și România!

La mulți ani, Români, poporul meu,

La mulți ani plini de înțelepciune,

Vă urez milenii fără greu,

Precum o împlinită rugăciune.

D.P.

decembrie 1, 2017martie 16, 2023

Dinu Popescu