M-am condamnat să te iubesc o viață,
Să te contemplu ca un biet păgân,
Te strig în noapte și te chem prin ceață
Să-mi fii stăpână, să îți fiu stăpân.
M-am condamnat și sunt bolnav de tine,
Nu caut felceri leacuri să îmi dea,
Eu știu că după viață moartea vine,
Dar moartea mie n-are ce să-mi ia.
Averile mi-au fost mereu străine,
Nu-i chip să fiu satrap sau mercantil,
Bogat am fost când m-am văzut prin tine,
Un adevăr ce-l recunosc umil.
Scenografia lumii mă deprimă,
Văd timpul care trece sfidător,
Iluzii de-altădată mă reprimă
Și știu că m-am născut doar ca să mor.
M-am condamnat să te iubesc și-n moarte,
Tanatologic, tu ești moartea mea,
Prin tot ce astăzi știm că nu se poate,
Cândva încă mai sper că s-ar putea.
Odaia mă sugrumă în tăcere,
Stiloul mă îndeamnă să nu tac,
În jur e doar prăpăd și decădere,
De haine și de piele mă dezbrac.
Mă copleșesc cuvintele nespuse,
Cuvintele nespuse peste timp,
Și iată, viața mea o moarte fuse,
Adio, pe curând, încă te simt.
D.P.
Dinu Popescu 
Publicat de