Printre stele, printre nori,
Printre galaxii uitate,
Nedescoperite zări
Printre visuri spulberate.
Printre abisuri mii și mii,
Alte nopți și zile fade,
Zburau temerile vii,
Viața într-o clipă cade.
Printre măști de porțelan,
Traversate de etate,
Pe umeri de capelan
Șade-aceeași nedreptate.
Printre toți cei ce au fost
Și cei care or să vie,
Care-o fi al lumii rost,
În marea de penurie?
Printre gânduri ce se zbat,
Zăbovind la ceasul nopții,
Zburătorul rău blamat
Spulberă izbânda sorții.
Printre suflete sordide –
Prada propriei ignoranțe,
Blazate și cabotine,
Serbede, fără speranțe.
Printre tot ce-i vechi și nou,
Acum vin, de-acuma plec,
Suprimat de-acel cavou
Al anilor ce trec.
Printre ravisante taine
Excedate de divin,
Se-așează alte coroane
Cu miresme de pelin.
Timpul e ineluctabil,
Relativ – concept abstract,
Îl conjur imperceptibil
Să rămână în antract.
Printre toate-n Univers
Totul trece în divers;
Tot ce-a fost, tot ce va fi,
Avem în această zi.
D.P.
Publicat de