Poem prostesc

Mă pierd în noapte,
 Mă pierd în Lună,
 Mă pierd în taine,
 În adevăr și minciună,
 Mă pierd în tine,
 Mă pierd în noi,
 În fiece clipă

 Divizată la doi.

 Mă pierd în zile,
 În luni și ani,
 Decenii și veacuri,
 Milenii și bani,
 Mă pierd în etate,
 În ce-a fost și va fi,
 În trecut și viitorul

 Ce se va sfârși.

 Mă pierd în nimicuri
 Și în idealuri;
 Mă pierd în mare,
 Purtat de-alte valuri,
 Mă pierd în nisip,
 În raze de Soare,
 Mă las mângâiat

 De gânduri amare.

 Mă pierd în abstract,
 Mă pierd în zadar,
 În vidul ciudat,
 În sărutul ștrengar;
 Mă pierd, iubito,
 În tot ce-am iubit,
 Cândva, îmi asum,

 De tine îndrăgostit.

 Mă pierd, dar de ce,
 Mă pierd, de ce nu?
 Și chiar de-i zadarnic,
 Măcar știi și tu;
 Și dacă mă pierd,
 Ne pierdem împreună
 În marea de iubire,

 Adevăr și minciună.

 Singur mă pierd,
 Cu tine mă pierd,
 Mă regăsesc doar
 În abisul incert,
 În noapte, în clipa
 Ce naște și piere,
 În incert, în secunda

 De cuvinte efemere.

 Mă pierd în poem,
 Mă pierd în blestem,
 Mă simt un artist
 Spânzurat de-un ghem…
 În răspăr cu timpul,
 Cu lumea de azi,
 Mă voi găsi în Steaua

 Ce luce când cazi.

 Ador să mă pierd…
 Nu mă regăsesc…
 Mă pierd și mă pierd
 De tot ce-i lumesc,
 Iar de într-o zi
 Mă voi regăsi,
 Regăsirea va fi
 În infinitul ceresc.
 Mă pierd,
 Mă regăsesc,
 În acest

Poem prostesc.

D.P.

Publicat de

Un gând despre „Poem prostesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s