Mă pierd în noapte,
Mă pierd în Lună,
Mă pierd în taine,
În adevăr și minciună,
Mă pierd în tine,
Mă pierd în noi,
În fiece clipă
Divizată la doi.
Mă pierd în zile,
În luni și ani,
Decenii și veacuri,
Milenii și bani,
Mă pierd în etate,
În ce-a fost și va fi,
În trecut și viitorul
Ce se va sfârși.
Mă pierd în nimicuri
Și în idealuri;
Mă pierd în mare,
Purtat de-alte valuri,
Mă pierd în nisip,
În raze de Soare,
Mă las mângâiat
De gânduri amare.
Mă pierd în abstract,
Mă pierd în zadar,
În vidul ciudat,
În sărutul ștrengar;
Mă pierd, iubito,
În tot ce-am iubit,
Cândva, îmi asum,
De tine îndrăgostit.
Mă pierd, dar de ce,
Mă pierd, de ce nu?
Și chiar de-i zadarnic,
Măcar știi și tu;
Și dacă mă pierd,
Ne pierdem împreună
În marea de iubire,
Adevăr și minciună.
Singur mă pierd,
Cu tine mă pierd,
Mă regăsesc doar
În amorul incert,
În noapte, în clipa
Ce naște și piere,
În banal, în secundă,
În taine stinghere.
Mă pierd în poem,
Mă pierd în blestem,
Mă simt un artist
Spânzurat de-un ghem…
În răspăr cu timpul,
Cu lumea de azi,
Mă voi găsi în Steaua
Ce luce când cazi.
Ador să mă pierd…
Nu mă regăsesc…
Mă pierd și mă pierd
De tot ce-i lumesc,
Iar de într-o zi
Mă voi regăsi,
Regăsirea va fi
În infinitul ceresc.
Mă pierd,
Mă regăsesc,
În acest
Poem prostesc.
D.P.
Dinu Popescu 
De loc prostesc! Mie mi-a placut!
ApreciazăApreciat de 1 persoană