poeme – Dinu Popescu

AȘTEPTÂND…LA DESPĂRȚIRE

Te aștept pe strada nouă,
În aceeași casă veche,
Unde în mansardă plouă,
Scumpa mea fostă pereche.

Te aștept, cred, pe pervaz,
Orologiul nu mai bate,
Bufnițele mă țin treaz,
Ninge și mi-e dor de moarte.

Te aștept să vii când plec,
Despărțindu-mă de viață,
Ultimele clipe trec,
Nu mai am vreo dimineață…

Unde ești când te aștept?
Vei veni vreodată oare?
Copleșit de-un nod în piept,
Mă sufoc cu vreo licoare…

Te aștept, îmi este dor,
Timpul nu mai ține seamă,
M-am născut să-nvăț să mor,
Draga mea, o, scumpă damă.

Dar mai știi… din alte vremuri,
Când nemuritori eram,
Îți șopteam, simțind cum tremuri,
„Te ador”… și ce speram;

Te aștept, cine așteaptă?
Mai sunt eu, tu cum mai ești?
Eu sunt viu, tu oi fi moartă…
Eu sunt mort, tu mă jelești…

Viață, moarte și iubire,
Un mirobolant blestem,
Iar acum îți dau de știre
Că, murind, încă te chem.

Te aștept… dar și pe mine
Mă așteaptă cineva,
N-aș voi să se termine…
Parcă te-aș mai aștepta.

Pleoapele îmi lăcrimează,
O povară tot mai grea,
Simt o gheară, văd o rază,
Rămas-bun, iubita mea.
*
Te aștept pe undeva,
Caută-mă prin neant,
La o ceașcă de cafea.
Semnat – fostul tău amant.

– D.P.

Comandă volumul Pierduți în Poezie:

✅ARTBUTIC.ro (stoc disponibil):
www.artbutic.ro/cumpara/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-370
✅LIBRIS.ro (stoc disponibil):
www.libris.ro/pierduti-in-poezie-dinu-popescu-STD978-606-48-1179-0–p38419514.html?srsltid=AfmBOorm7hC8tLfgO7B46KE6a5yu2St-R0OQ9l0Z-U-FMnS4GdwcH3z1
✅LIBRĂRIE.net (stoc disponibil):
www.librarie.net/p/483906/pierduti-in-poezie?srsltid=AfmBOopItPAOCfjgQlXlSO_PZ2mVIIRSueckoTMAcLE6dYzZQ3_POYYQ

iulie 6, 2025noiembrie 9, 2025

Dinu Popescu

Iubita mea de dincolo de timpuri,
Iubita mea de dincolo de moarte,
Iubita mea pierdută în răstimpuri,
Iubita mea, cea care nu se poate,

Te-ai îmbrăcat în Univers și artă,
Te-am dezbrăcat sub zeități și stele,
Iubita mea, iubita mea ce poartă
Un leac la boala existenței mele;

Destinul ne sfidează, ne condamnă,
La viață, depărtare și iubire,
Prin lume e durere și e larmă,
În noi e doar tăcere. Nemurire.

Iubita mea, poem nescris vreodată,
Iubita mea ai fost întotdeauna,
Iubita mea, ești vie sau ești moartă?
Iubita mea, banala și nebuna…

Te caut – Energie și Materie,
Iubita mea cea care nu mai vine,
Lumină, întuneric și blesteme,
Ești oare tu, sunt oare eu sau cine?

Te-am scris prin așternuturi neumblate,
E cinic, dar te-am și urât odată,
La despărțire las această carte
Ce ‘ntre coperți durerea mi-o mai poartă.

Iubita mea ce naște și ucide,
Iubita mea, atee și divină,
Iubita mea ce timpul îl divide,
Iubita mea placidă și haină,

Mărturisesc cu ultima suflare
Tristețea ta, povara omenirii,
Acum, când tot ne-ndreaptă spre uitare,
Iubita mea, îți cânt Odă pieirii.

Iar la final când Universul însuși
Se va sfârși precum iubirea noastră,
Iubita mea, din nou vom fi dispuși
Să îl refacem – operă măiastră.

D.P.
Comandă volumul Pierduți în Poezie:

ianuarie 19, 2025iulie 6, 2025

Dinu Popescu

LANSARE DE CARTE

<<Un poet fără muză ar fi precum o planetă fără stea. Artistic vorbind,
nimic nu poate exista în lipsa ei. Mulțumesc așadar celor care mi-au
servit drept inspirație, celor alături de care am descoperit ce înseamnă „a crede”, „a ști”, „a simți”, „a iubi”. Dedic acest volum tuturor muzelor din întreaga istorie a existenței umane. Datorită vouă arta există.>>

Când? DUMINICĂ, 3 NOIEMBRIE, ORA 16:00.
Unde: THE COFFEE SHOP CONSTITUȚIEI (B-dul. Unirii 5, București).
O după amiază cu poeme, muzică și umor.
Eveniment marca #BOEMA21.
Detalii: https://www.facebook.com/events/2663807347155873
Comandă volumul: LIBRIS.ro / LIBRĂRIE.net

Când te vei pierde (știu că te vei pierde),
Te-aștept să vii în poezia mea,
Aici e tot, insist, în artă crede
Și te mai rog ceva: nu mă uita.

octombrie 31, 2024noiembrie 30, 2024

Dinu Popescu

LA CHEMAREA MORȚII

Groapa bate la ușă,
Moartea prin mine înoată,
Altfel decât cenușă
Nu voi mai fi niciodată.

Plânge și roua și cerul,
Tremur doar două minute,
Iată, acesta-i misterul
Morților mele trecute.

Stele lucesc doar o clipă,
Inima trage spre ele,
Simt cum îmi crește-o aripă,
Plutesc într-un dans de iele.

Trupuri din public aclamă,
Biete iubiri clandestine,
Scena acum se destramă,
În jur mai sunt doar ruine.

Moartea prin mine renaște,
Groapa se-nchide ca ușa,
Lumea aceasta e vraiște
Și va rămâne cenușa.

D.P.

octombrie 16, 2024octombrie 31, 2024

Dinu Popescu

E PREA SCURT DRUMUL…

E prea scurt drumul dintre Iad și Rai
Dintre pleci sau stai
Dintre do și la
Dintre nu și da
Dinspre ochii mei
Înspre ochii tăi
Din tăcerea ta
Spre tăcerea ei.

E prea scurt drumul de la eu la tu
Dintre da și nu
Dintre mă mai simți
Și te scot din minți
Dintre ce mai vrei
Înspre ce mai stai
Dintre ce-ar mai fi
Către Iad sau Rai.

E prea scurt drumul dintre eu și noi
Dintre noi și voi
Dintre voi și ei
Dintre vii și zei
Între eu și tu
Și un simplu nu
Sau un ritmic da
Pe un colț de stea
Către moartea mea.

D.P.

iunie 2, 2024octombrie 31, 2024

Dinu Popescu

NE VEDEM?

Ne vedem într-o joi, pe la 5 sau la 6?
La localul din colț, îmbâcsit de tutun.
Ne vedem să-nviem amintiri printre vase;
Doi copii plini de riduri și sărutul de scrum.

Ne vedem într-o marți, ne vedem doar o oră?
O plimbare prin parc și sărutul frugal.
Ne vedem într-o luni, un poet te adoră,
Sta-vom îmbrățișați pe nisip, pe vreun mal.

Ne vedem într-o miercuri, la un film, știi locația,
Cinemaul ne-așteaptă în același complex,
Ne vedem și vom râde, ți-amintești, știi senzația,
Ne vom ține de mână într-un murmur perplex.

Ne vedem într-o vineri, sâmbătă dimineața?
Hai mai bine la noapte, hai mai bine acum.
Ne vedem, da, iubire? Fiindcă vreau să-mi văd fața,
E brăzdată de riduri și murdară de scrum.

Ne vedem poate ieri, ne vedem poate mâine,
Ne vedem, dar cu „dacă”, ne vedem, de-om putea,
Ne vedem, nu poimâine, ne vedem răspoimâine,
Ne vedem, ne-om vedea, oare ce-ar mai conta?

Ne vedem, hai în club, ne vedem să dansăm!
Ne vedem, este viscol, ne udăm, este ploaie…
Hai mai bine la mine, hai un joc să jucăm
Și să dormi în aceeași tremurândă odaie.

Ne vedem, eu în tine, simte, încă mă simți,
Ne vedem, tu pe tine, însă numai prin mine,
Ne vedem și-ncă asta te mai scoate din minți,
Ne vedem și e zgomot, ne vedem, sunt ruine.

Ne vedem printr-un geam care sfâșie timpul,
Ne vedem prin oglinda unor ani ce-au trecut,
Eu te văd, tu mă vezi și ne doare cuvântul
Cel din urmă rostit când noi doi ne-am pierdut.

Ne vedem în memorie, ne vedem într-o poză,
Ne vedem noi pe noi? Recunoaștem puțin,
Ne cuprinde regretul, vai, ce metempsihoză,
Trecem noi, trece timpul, iată, azi iar murim.

Ne vedem pe dincolo, ne vedem printr-o Stea,
Te găsesc, Galatee, ne-om vedea undeva…

D.P.

martie 26, 2024octombrie 31, 2024

Dinu Popescu

NINGE VIAȚĂ, NINGE MOARTE

Ninge iară, ninge iarnă,
Fulg turbat și fulg prudent,
Ninge viață, ninge vară,
Ninge sfânt și indecent.

Ninge pe strada murdară,
Ning păcate, mor iubiri,
Ninge și mai trece-o seară,
Ne transformă-n amintiri.

Ninge ziua, ninge noaptea,
Ninge ca un sentiment,
Ninge, Doamne, ninge soarta,
Ninge, dar eu sunt absent.

Cine naște, cine pleacă,
Ninge și parcă ne doare,
Bieți bătrâni, copii se joacă,
Ninge peste văi și mare.

Ninge ca o melodie,
Peste buze, peste șoapte,
Ninge artă și sfâșie,
Ninge, simt că mor la noapte.

Ninge viață, ninge moarte,
Ning ninsori, ninge un vals,
Ninge ici, ninge departe,
Ninge ca un ultim dans.

Ninge ca o condamnare,
Ninge ca resentiment,
Ninge, e o remușcare,
Ninge, e un testament.

Ninge ca un vers, o strofă,
Ninge ca o poezie,
Ninge, e o catastrofă,
Ninge, e o fantezie.

Ca o ultimă ninsoare
Precum ultimul cuvânt,
Vin ninsori să mă omoare,
Ninge pe al meu mormânt.

Alte vieți pe-aici vor trece
Precum noi, un fapt divers,
Le va fi și cald și rece,
Noi ninsori prin Univers.

Ca o ultimă strigare,
Cu un ultim rămas bun,
Printre ultima suflare,
Să renasc cumva dispun;

Iară arta va rămâne
Peste toate, cum-necum.

D.P.

ianuarie 22, 2024decembrie 1, 2025

Dinu Popescu

M-am condamnat să te iubesc

M-am condamnat să te iubesc o viață,
Să te contemplu ca un biet păgân,
Te strig în noapte și te chem prin ceață
Să-mi fii stăpână, să îți fiu stăpân.

M-am condamnat și sunt bolnav de tine,
Nu caut felceri leacuri să îmi dea,
Eu știu că după viață moartea vine,
Dar moartea mie n-are ce să-mi ia.

Averile mi-au fost mereu străine,
Nu-i chip să fiu satrap sau mercantil,
Bogat am fost când m-am văzut prin tine,
Un adevăr ce-l recunosc umil.

Scenografia lumii mă deprimă,
Văd timpul care trece sfidător,
Iluzii de-altădată mă reprimă
Și știu că m-am născut doar ca să mor.

M-am condamnat să te iubesc și-n moarte,
Tanatologic, tu ești moartea mea,
Prin tot ce astăzi știm că nu se poate,
Cândva încă mai sper că s-ar putea.

Odaia mă sugrumă în tăcere,
Stiloul mă îndeamnă să nu tac,
În jur e doar prăpăd și decădere,
De haine și de piele mă dezbrac.

Mă copleșesc cuvintele nespuse,
Cuvintele nespuse peste timp,
Și iată, viața mea o moarte fuse,
Adio, pe curând, încă te simt.

D.P.

februarie 28, 2022octombrie 31, 2024

Dinu Popescu

De-ai fi…

Un val de-ai fi, m-aș arunca în tine,
Ori de-ai fi vin, mereu m-aș îmbăta,
Privește, ziua trece, noaptea vine,
Din tot ce-a fost, nimic nu pot uita.

O stea de-ai fi, aș rătăci prin ceață,
Cutreierând poteci, orbit de raza ta,
Eu demiurg și tu eternă soață,
Iar lumea pentru noi n-ar mai conta.

Ocean de-ai fi, m-aș îneca în tine,
Ca un stingher plutind spre alt stingher,
Iubește-mă acum, când sunt ruine,
Iubește-mă și-nalță-mă spre cer.

Dar ești poem și eu te scriu pe valuri,
Dar sunt poet și mă îmbăt cu vin,
Se nasc și mor deșarte idealuri;
Poetul morții mele – ce destin…

D.P.

februarie 22, 2022octombrie 31, 2024

Dinu Popescu

Iubind în morminte

De azi ne iubim în morminte,
Sub crucile albe și reci,
Și zac între noi necuvinte,
Iubito, prin moarte, în veci.

Să facem amor în tăcere,
Când candele ard cu nesaț,
La os peste os – mângâiere,
Iubito, orgasm fără glas.

Percep o dorință ce trece
Prin negrele valuri din cer,
Miroase a moarte și-a tine,
Te simt și ne simt în eter.

Cadavre din public aclamă,
Scriitori peste vremuri ne scriu,
Prin lume e viață și larmă,
În noi e doar moarte, și-o știu!

Iubindu-ne azi în morminte,
În veci de veci n-om muri;
Iubirea nu moare, se simte,
Noi nu ținem cont de „a fi”.

Ne cântă prohodul degeaba,
Habar nu au ei despre noi,
Văzând, te întreb care-i treaba?
– Hai, lasă-i, sunt cinici și goi.

Se-ntind pe deasupra coroane,
Cavoul îmi pare prea mic;
Se nasc spre a piere noi drame,
Ce vin din nimic spre nimic.

În tine prin mine e haos,
În mine prin tine sunt tot.
Cu martorii – Eros, Thanatos,
Confirm să îți fiu veșnic soț.

– „Și totuși iubirea există!”
– Ce moarte există în ea…
Iubește-ne, chiar de ești tristă
Că noi ne iubim altcumva.

Poeme ne scriu pe orgoliu,
Sărut orice rană de-a ta,
De-acum ne iubim doar în doliu,
O nuntă de-atomi dintr-o stea.

Prin moarte te cer și te caut
Pe tine, să te recompun
Din oase și carne și haos,
Să-mi fii dumnezee dispun.

De azi ne iubim în morminte,
Astfel învățând a iubi,
Chiar viața de noi se dezice,
Iar noi ne simțim a priori.
*
De azi ne iubim în morminte,
De azi ne iubim fără glas.
Iubito, crede și simte,
Iubirea nu poartă ceas.

D.P.

ianuarie 12, 2022septembrie 5, 2025

Dinu Popescu

Rigor mortis

Sunt mort, iubito, îmi e frig,
Mă doare groapa,
Mă strânge sicriul,
Uite, lăcrimează crucea
Amintirilor.

Sunt mort, iubito, vreau să strig,
Nu mă mai ascultă glasul,
Corzile-mi sunt paralizate,
Buzele cusute s-au stafidit,
-mi simt limba uscată și gustul de hoit.

Sunt mort, iubito, m-am sfârșit,
Înecat în viață,
Îmbătat de moarte,
Intoxicat cu himere,
Aninat de neant.

Sunt mort, iubito, te privesc?
Te privesc la trecut,
Te simt în viitor,
Știm, cândva și tu vei fi
La fel de moartă precum mine,
Când lumea întreagă-și va da
Ultima suflare
Prin tine.

Suntem morți pentru viață, iubito,
Suntem vii în moarte,
Existăm prin Artă:
Manifest în Nemanifestat.
Suntem morți și vii.
Te-am creat. Ne-am creat
Imuabili.

Sunt mort, iubito,
și Universul mi-a rămas mic.

D.P.

ianuarie 7, 2022aprilie 21, 2022

Dinu Popescu

Bolnavi de iubire

Noi suntem bolnavi de iubire,
Bolnavi de iubirea din noi,
Și nu mai e loc de cuvinte,
Te simt și ne simt înapoi.

Chiar eu mă sfârșesc fără tine,
Mă tai și mă pierd și mă scurg,
Iubire e moartea ce vine
Când inima-mi arde pe rug.

Ce rost azi mai au toate-acestea?
Când noi doi, pacienții bolnavi,
Iubind și urând precum zeii,
Am fost ori stupizi, ori prea bravi.

Iubindu-te mor de îndată,
Iubindu-mă mori însăți tu,
Hai, Moarte, prin vină mă poartă
În tine, prin da și prin nu.

Ce boală teribilă-i asta?
Pacienții nebuni suntem noi!
Iubire bolnavă și basta,
Rămânem de-a pururea goi.

D.P.

ianuarie 6, 2022martie 21, 2023

Dinu Popescu

În minus infinitul dintre noi

În minus infinitul dintre noi
Cu greu mai ticăie vreun ceas,
Prea copleșiți și mult prea goi,
Mult prea departe am rămas…

De tine eu, de mine tu,
De amândoi, de da și nu;
Și nu mai am nici un atu,
Însuși prezentul decăzu.

Nu mai există nici cuvinte,
Căci sunt sătule de-amândoi,
Ca niște flori între morminte,
Cuvintele sunt între noi.

A înviat un soi de ceață,
Ne-a năpădit un biet fior,
Mă zbat să prind aripi de gheață,
Ieșind vremelnic din decor.

Cumva, din drum vom fi întorşi,
Să ne mai regăsim apoi,
Când orice moarte va sfârși
În minus infinitul dintre noi.

D.P.

decembrie 23, 2021martie 21, 2023

Dinu Popescu

ADIO, BIATA NOASTRĂ ȚARĂ…

Asta-i o țară criminală,
Unde ne naștem să murim,
Un stat dement uns cu spoială,
Aici nu vrem să mai trăim.

Și vai, ce țară criminală,
Precum o zonă de război!
Adio, biata noastră țară;
Iar criminalii am fost noi.

Mi-e silă de guvern și rege,
Și de scabrosul președinte,
De blestemata noastră țară,
N-avem nici arme, nici cuvinte.

N-avem partide, Constituție,
Doar interesele meschine
Ne-au folosit pe post de lege,
Au reușit să ne domine.

Și rupți în fund, cu burta plină,
Precum… jivine din pădure,
Ne-am înfruptat din biata țară,
De la săraci, cu bani și pâine.

Și vai, ce specimene triste
S-au aciuit conducători,
Ce elemente teroriste,
Ei, generali, nomenclatori.

Se-nvârt în gropile păgâne
Și voievozi, și patrioți,
Și bocitoare vin să-ngâne
Iertare… de la strănepoți.

S-au avântat pe fronturi grele,
Ca România să nu moară,
Ce le dai, viață, să îndure?
Celor ce au crezut în țară.

I-am condamnat pe toți la moarte,
Pe cei mai vrednici dintre toți!
Și mai apoi… tot ei să poarte
Poverile unor netoți?

„Patriotismul e o crimă,
Naționalismul – un păcat”…
Așa gândesc azi ticăloșii
Adăpostiți în vreun palat.

Și plânge, plânge biata țară,
De drama ei suspinăm toți,
Ce deziluzii, ce povară,
Un neam de cinici și de hoți.

Asta-i o țară criminală,
Unde ne naștem să murim,
Un stat dement uns cu spoială,
Aici nu vrem să mai trăim.

Și vai, ce țară criminală,
Precum o zonă de război!
Adio, biata noastră țară;
Iar criminalii am fost noi!

D.P.

decembrie 1, 2020noiembrie 18, 2025

Dinu Popescu

Chimie lirică

LittlePleasingIcterinewarbler-size_restricted

Fiecare atom se descompune în zgomotul inefabil al infinitului mut.
Îmi zdrelesc pielea și mă lepăd de falduri.
Durerea se disipează odată cu timpul ce curge în sensul invers al inerenței mele.
Tic, tac.
Mă îmbrac în Univers și mă dezbrac în Abis.
Big Bang și Big Bounce.
Un moment.
Tic, tac.
Timp. Spațiu. Materie.
Aerul intră și iese.
Apoi își continuă drumul lent spre alte sufluri.
Tic. Tac.
Proton, neutron, neutrin.
Ataraxie.
Rămas bun.

tumblr_oxia42r9hz1wbz8p7o1_500

D.P.

octombrie 22, 2020martie 21, 2023

Dinu Popescu

Orator în fața morții

Astăzi în fața morții iau cuvântul,
Spune „vorbește-mi!”… nu știu ce să-i spun,
Căci m-am pierdut cu firea și cu gândul
Și amintiri mă zbat să recompun.

Astăzi în fața Ei complac aievea,
Și sincer spun că nu-i cum am crezut,
Văd împărații și văd toată plebea
Precum mă văd pe mine – la trecut.

Bine-ai venit, deja plecăm, la revedere,
O clipă ce a fost și s-a sfârșit,
În jur e doar prăpăd și decădere,
Chiar eu sunt decrepit și istovit.

Nu mai am grai, dorințe ori putere,
Sunt ca un mort ce azi încă e viu,
Trecutul darnic azi tribut îmi cere,
N-am ce să-i dau, sunt pauper și sunt pustiu.

Privesc în jur, apoi privesc în mine,
Ca un străin pe mine mă salut,
Astăzi sunt eu, dar mâine oare cine
Mă va urma pe drumul cel temut?

Mă-ntreabă-n șoaptă și cu glasul stins:
„Deci, spune-mi, cum ți-a fost șederea?”
Ce mai contează, oricum sunt învins,
Astfel că cinic îmi accept căderea.

Tu doar, te rog, pansează-mi cicatricea
Și du-mă pe tărâmul necuprins,
Departe, mai departe de aicea
Din locul unde trupul îmi e stins.

Acolo unde orice amintire
Dispare în neantul nefiresc
Și unde timpul trece în neștire
Spre universuri care se unesc.

O moarte-i doar o clipă dintr-o viață
Și orice viață-n moarte a născut,
Sunt mândru de ceva și-ți spun în față,
De faptul că nicicând nu m-am temut.

Jonglând între un domn și-un derbedeu,
Eternul pesimist și mizantrop,
Chiar dacă pare doar un alt un clișeu,
Întreb: am fost eu viu sau am fost mort?

În testamentul ce-a rămas susțin, firesc,
Spre-a lectura de mâine omenirea,
Că Păunescu a fost tatăl meu,
Iar mamă mi-este veșnic România.

Și pentru asta mulțumesc,
Iubindu-mi sincer nebunia,
Lui Păunescu, tatăl meu,
Și mamei mele, România.

(in memoriam Adrian Păunescu)

D.P.

octombrie 15, 2020septembrie 5, 2025

Dinu Popescu

Moartea Retorică

Și dacă vrei să trăiești,
Abandonează-te morții,
Și dacă vrei să exiști
Prin pulberea sorții,
Iubește și mori,
Trăiește și speră,
Când suferi prin dor,
Hai, plânge și zbieră,
Și nu te sfii
Să fii iar copil,
Candid, inocent,
Cu suflet debil,
Și chiar neputința
Cuprinde-o în brațe,
Asmute-ți dorința
Prin vremuri câinoase
Și spre infinit,
Hai, zboară spre cer
Și nu renunța
Când visuri îți pier.

Mai dă-mi un minut,
Să scriu doar un vers,
Mai vreau o secundă
Din timpul imers,
Ca să mai iubesc
A mea poezie;
Și mă năpădesc
Trecuturi ce-nvie.
Și simt că disper,
Și simt că sfârșesc,
Ard flăcări în ger
Și un Univers
Dispare-n neant,
Transcend un mister,
Prin Arthur, prin Kant,
Prin ego alter.
Precum în trecut,
La fel și-n viitor,
Un alt nou-născut –
Mă nasc ca să mor.

Acum la final,
Cu riduri pe frunte,
Și chip decrepit,
Și gânduri cărunte…

Dar încă gândesc!
Dar încă exist!
Scriind reușesc,
Scriind mai rezist.
De când m-am născut
Și azi, până mor,
Atât am voit,
Prin mine să zbor;
Un biet Univers,
Un blând ipocrit,
Ce lasă un vers
Prin viață finit.
Vă spun rămas bun
Din ziua de ieri
Și mâine, nicicum,
Good bye revederi.

Așa că adio,
Adio de-acum,
Și ție, iubito,
Îți spun cum-necum,
Am fost și n-am fost,
Și poate-a contat
Că sunt sau nu sunt,
Sau c-am existat.
Acest Univers,
Acest fost copil,
Încheie un vers
Amar și debil.

Și ultimul gând,
Un gând ce-a pierit?
A fost „eu am fost”;
Și eu am murit.
În sfârșit.

D.P.

octombrie 10, 2020septembrie 11, 2023

Dinu Popescu

Grafomanie Nocturnă

Dă-mi foc la miezul nopții.
În liniștea sorții
Mai sap un mormânt,
Cu ape curgând,
Din mine, din tine,
Zăpezi cristaline,
Cavouri în zare,
Din focul ce moare
Răsar mai devreme
Și tu crezi aievea
Că noi vom fi infiniți.
Doi copii fără minți
Și fără de sfârșit.

D.P.

octombrie 9, 2020martie 21, 2023

Dinu Popescu

Moartea poetului

O, dragă Mors, dacă ai ști
Ce dor îmi e de tine,
Aș vrea să te îmbrățișez,
Să fii parte din mine.

Dar dragă Mors, iată-ai sosit,
De-acum plecăm departe,
Astăzi pornim spre asfințit,
Spre cerurile toate.

Și sincer, dragă Mors, eu simt
Că m-ai vrut lângă tine,
Și totuși nu pot să te mint,
Nu știu dacă-i mai bine.

Atâția ani te-am așteptat
Ca să mă simt în pace,
Ce visuri azi ai spulberat
În trupul care-mi zace.

Hai, poartă-mă pe-aripa ta,
Eu ți-oi cânta poeme,
Nu plânge, nu mă mângâia
Și lasă-i să blesteme.

Și oare cât mă vei purta…
Te-oi aliena ca mine;
Când lumea toată va uita
Ultimele suspine.

Eu împăcat mă regăsesc
În clipa de pe urmă,
Sunt pregătit ca să sfârșesc,
Durerea mea o curmă.

Mă simt ca nou născut din nou,
Ce, nu există moarte?
Nici n-am nevoie de cavou
Și de lacrimi deșarte.

Unde mă duci eu am mai fost
Și mi-a plăcut aicea;
Dar nu fiți triști, nu are rost,
Va trece cicatricea.

Ne-om revedea, sau poate nu,
Un tot de energie,
Iubita mea, și eu, și tu
Și tot ce va să fie.

Eu astăzi încă te iubesc
La fel ca dimineață
Și lângă tine mai voiesc
Măcar încă o viață.

Te-aștept să vii, dar astăzi plec
În umbra marii frângeri,
Mai beau un strop din vinul sec,
De azi toastez cu îngeri.

M-aș despărți, dar nu știu cum,
Și sincer îmi displace
Expresia-aceea, rămas bun,
Și trupul care-mi zace.

Așa că mă despart din timp
În stihuri născocite
De undeva, dintr-un răstimp,
Cu rime obidite.

Aș vrea să știu de ce am fost,
Aș vrea să știu tot ce va fi,
Dar cu ce sens, pentru ce rost,
Când totul va sfârși…

Orice țigară am fumat,
Orice petală am iubit,
Orice vis vag s-a spulberat
Când clipele-au pierit.

Luptăm, luptăm, luptăm din greu,
De ce atâta luptă?
Iubind același vechi clișeu,
Bem zeamă de cucută.

De ce ne pierdem omenia
Printre invidii și păcate…
Apoi ne-apasă nostalgia
Din viețile furate.

Mereu iubim orgolios,
Ne pierdem în ruine,
Așa distrugem ce-i frumos
Din oameni și din Sine.

Și nu-nțelegem oare noi:
E inutil orgoliul,
Orice temei, orice război,
Le spulberă cavoul.

Căci vine vremea când pe cer
Orișice stea dispare,
Epuizat, fără reper,
Chiar și poetul moare.

Sosește ceasul, mă despart,
O, Mors, să mergem, dragă,
Iar Universul vi-l împart
Într-o tăcere vagă.

D.P.

octombrie 5, 2020septembrie 11, 2023

Dinu Popescu

Un om prea târziu

Un om din alte vremuri,
Un om de peste timp,
Exiști, te zbați și tremuri,
Iar eu nu te mai simt.

Un om din altă lume,
Un mort prin Univers,
Arzând ca un tăciune
Prin lumea fără sens.

Un om din alte gânduri,
Un spirit hăituit,
Pe-a zgomotelor vânturi
Dansând năpăstuit.

Un om fără de moarte,
Un om ce a pierit,
Și tot ce-a fost și toate
Apoi s-au năruit.

Un prunc neprihănit,
Un hoit azi descompus,
Odată a fost viu –
Născut fiindcă s-a dus.

D.P

septembrie 7, 2020martie 21, 2023

Dinu Popescu

Mesaj către Tine

Vreau să-ți fiu eu cel din urmă mesaj,
Mesajul ce transcende orice moarte,
Hachița mea, al meu ultim curaj,
E de-a sfida orice pietate.

Vreau să-ți fiu eu cel din urmă atu
Ce te-a-mbrăcat cândva în mantia vieții
Și orice eu și chiar și orice tu
Să spulberăm superficialul sorții.

Vreau să fiu viscol, soare și durere,
Vreau să fiu viu și vreau să nu mai fiu,
Iar în final, la dulcea revedere,
Să regăsim sublimul din pustiu.

Aceeași tu, același eu sunt altul,
O clipă ce a fost și va pieri,
Și nu sunt mai abulic decât saltul
Ce l-am făcut când m-am născut
Spre a muri.

D.P.

septembrie 7, 2020martie 21, 2023

Dinu Popescu

Tragipoezie

Lumea e o tragicomedie,
Cu un regizor și-un scenariu prost,
În orice rol e pură nebunie,
Nici replicile noastre nu au rost.

Ori existență, ori nonexistență,
Tot e nimic, nimicul e un tot,
Și orice clipă, orice penitență,
Este precum o ghicitoare în tarot.

Când fiecare simplă inspirație
E doar o expirație-n neant,
Privesc în jur…câtă comizerație,
E doar pustiu, tăcere…dezolant.

Privesc către mormântul astăzi viu,
Privesc în jur la tot ce-i vechi ori nou,
Și nu știu cum…și chiar că nu mai știu
Cum să suport acest banal drum spre cavou.

tumblr_static_40y3lcxvz2wws0sgkoc0ckoss

D.P.

august 12, 2020martie 21, 2023

Dinu PopescuUn comentariu

Timid către Moarte

U9By

În ultima seară, într-o tristă gară,
Am urcat timid în trenul vieții,
Mă copleșea ultimul strop de vară,
Blestemam Pământul și uram poeții.

Ultima mea noapte pe Pământ…
Nu știu: să râd, să plâng…să tac…să strig…
Oare cum va arăta ultimul gând?
E foarte cald și mi-e atât de frig…

Și știu că m-am născut s-ajung aici,
Ca voi, predecesorii mei timizi,
Cu care azi împart aceleași frici,
Am fost normali, geniali și prea stupizi.

Atât de bravi ați înfruntat al morții vid
Și vă privesc din urmă cu urale,
De-aș fi atom, nu pot să mă divid,
De-acum mă-ndrept și eu către uitare.

Din mii și mii de amintiri uitate,
Știu că am fost, nu știu de ce am fost,
Și obidit, cu multă demnitate,
Am scris un testament deloc anost.

Mă sting de-acum precum o lumânare
Ce-și arde focul zvăpăiat în van,
Întreaga viață doar o moarte-mi pare,
În urma mea rămâne un alt an.

Tot ce-am trăit și n-am trăit vreodată,
Tot ce-aș fi vrut și tot ce n-am dorit,
Pe-a vieții potecuță zbuciumată,
Prin mine, pentru mine le-am simțit.

Și dacă-al morții astăzi este
Ultimul gând și ultimul amin,
Ultimul vis și ultima mea zestre
Este de-acum mie să-mi aparțin.

original (1)

D.P.

aprilie 14, 2020martie 21, 2023

Dinu Popescu

Oda Nebunilor

source (5)

Mă nasc în fiecare noapte,
Iar dimineața mor din nou,
În urmă las mii de păcate,
Mergând tiptil spre-al meu cavou.

Alte amoruri trec de veacuri,
Toate sunt vechi, la fel ca ieri,
Oameni noi, aceleași gânduri,
De ești om, speri și disperi.

Strigă-n hăuri disperarea,
Cern amarul nesfârșit,
Trăind sfânta deziluzie,
Sunt un spirit hăituit.

Privesc către morți și Lună,
Mă privesc în Univers,
Simt iubire, văd și ură,
Dar aici…nu-i niciun sens.

Îmi simt nebunia-n sânge,
Da, doresc să-nnebunesc,
Un nebun urlă „ajunge!”,
Nebun să fiu îndrăznesc.

De ce fugi de nebunie,
De ce, omule nărod?
Nu-nțelegi, trai de hârtie,
Că alergi spre eșafod?

Te-ai născut bogat și liber,
Întrupat în chip de zeu,
Și-ți predai chiar nemurirea
De mai crezi în dumnezeu;

Trăiești viața în minciună,
Ignorant și obidit,
Comiți crime, porți ranchiună,
Strigi că ești năpăstuit.

Te închini cu nostalgie
Spre orice nu înțelegi,
Crezi că asta-i primenire,
Să pupi oase și să crezi?

Vai, sunteți așa ridicoli,
Vă privesc ca pe copii,
Parca-ți fi un soi de picoli
Ce serviți fără de-a ști.

Ori nu știți, ori nu-nțelegeți
Că noi suntem Univers?
De-n ceva doriți să credeți,
Proslăviți lipsa de sens.

Cum arată infinitul?
Știți ce este un nebun?
Venerați etern doar mitul
Din contextul oportun;

Un normal ascuns de lume
Printre toți acei nebuni
Care urlă, ori fac glume
Și se-nchină la tăciuni.

Munca e o nebunie,
Să trudești precum un sclav
Pentru bruma de hârtie,
Cel mai nebunesc nărav;

Să te-nchini la dumnezei
Ce-au născut în minți umane,
Divizați de bani și zei,
Trăiți vieți așa sărmane.

Vă mirați de orice-i nou
Și de tot ce nu-nțelegeți,
Lumea pare un tablou
Mâzgălit de-a voastre peceți.

Vă-mpărțiți umanitatea
Cu linii de mucava,
Ignorând realitatea
Ce există chiar și-așa.

Ați ucis chiar adevărul
Ca să vă păstrați credința
Și, amanetând viitorul,
Ați mimat iar pocăința.

Când nebuni vă ies în cale
Scuipați în sân, săriți un pas,
Dar, vezi? Nebunii trec agale,
Ei nu se-nchină și n-au ceas.

Nebunul eu, sau nebuni voi?
Ce-i nebunia? Un cuvânt!
Suntem tot oameni, suntem goi,
Dar…doar nebunul e om sfânt.

Și dacă nebunia chiar există,
Nimic normal nu este pe Pământ,
Imunde patimi azi încă persistă,
Pe o planetă care pare un mormânt.

Voi chiar nu știți ce-nseamnă nemurire,
Apologeți, ai adevărului călăi,
Nu vă urăsc, dar tot vă dau de știre:
Sunteți ridicoli, ne-nsemnați și răi.

Ca să devii nemuritor în viață,
E necesar să-nveți întâi să mori,
Pustiu și rece sufletul îngheață,
Se-neacă în oceanul cu strigoi.

Ne regăsim în Singularitatea
De unde totul a pornit cândva,
Nici viața nu contează și nici moartea,
Nu e nimic și totuși e ceva.

Privesc un Univers acum în față,
Un Univers se naște-n jurul meu
Și simt în mine un amor de gheață,
Amorul cel ce l-am simțit mereu.

Și iată, izbăvesc o odă
A nebuniei spiritului meu.

Twlg

D.P.

ianuarie 29, 2020septembrie 11, 2023

Dinu Popescu2 comentarii

Ultima povară

giphy (4)

Eu am murit aseară,
Nu mă voi naște mâine,
Iar veșnica-mi povară
Să-ți fie rugăciune.

M-am despărțit de trup,
M-am cufundat în cer,
Cuvântul meu cel mut
Și ultim a fost „pier”.

Dar am pierit demult,
Ori n-am trăit vreodată,
În Univers un fald
Pe-o șină neumblată.

Și îmi alină zborul
Toți cei ce au murit,
Cei ce-au simțit amorul
Și azi sunt nesfârșit.

Din tine și cu tine
Mai fac un legământ,
Să te înnod în mine,
Să-mi fii gândul cel sfânt.

În tine și prin tine
Vreau să trăiesc și mâine,
Și îngerii să-nchine
Odele lor haine.

Mai cred că moartea este
Precum o egerie,
Inspiră o poveste,
Divina Poezie.

Și dacă-n cerul nostru
Mai curge încă-o ploaie,
Sau luminează-al vostru
Candid și vajnic Soare,

Să știți, toți cei de-aici,
Că sunt în ele toate,
Simțiți și v-amintiți
Că sunt în zi și noapte.

Că sunt în răsărituri,
În orice dimineți,
În veșnice apusuri,
În umbra altor vieți.

Sunt energia vie,
Aceea ce nu moare,
Nu naște și nu-nvie,
N-are nici o scăpare.

În absolut, în totul
Ea dăinuie mereu,
Sublimă precum focul,
Cenușa unui zeu,

Alimentat continuu
De-a existenței vrajă,
Naște și dor și chinul
De a te prinde-n mreajă;

Când ultima iubire
S-o stinge în finit
Și orice amintire
Va piere-n nesfârșit,

Când ultima suflare
Se va da pe Pământ
Și chiar ultima floare
S-o ofili in vânt,

Când Universul însuși
Va deveni abstract –
Treptat se descompune,
Spectacol în antract,

Când marele Big Bang
Va deveni Big Bounce –
Ce tumult indecent,
Pe muzică de vals,

Atunci vom fi iar toți
Un tot de energie,
N-or mai fi vii și morți,
Și nici o moarte vie.

Vom fi în altă formă,
Iar timpul – diafan,
În forma cea diformă,
Amorfă, din profan.

Și orice zeitate,
Orice atom compus,
Va pierde orice masă,
Orice cuvânt supus…

Ne-om reîntâlni
Atunci
Și noi.
În Singularitate.

Sfârșit.

giphy

D.P.

iunie 20, 2019martie 17, 2023

Dinu Popescu3 comentarii

Hai, iartă!

Twisted-History-Floating-Candle2

Hai, iartă acum omenirea,
Prea mult și amar a greșit,
La ceasul ce-aduce pieirea
Și-ncepe un nou nesfârșit.

Hai, iartă acum inocența,
De jale, de-amor și de dor,
Amară precum indecența
De-a naște și-a piere cu zor.

Hai, iartă acum nepăsarea,
De veacuri păcat oropsit,
În zare se-aprinde uitarea
A toate ce am pătimit.

Hai, iartă acum reveria
De-a crede că ești infinit,
Suflarea, iubirea, scânteia,
Un suflet, un suflu sfârșit.

Hai, iartă acum și iubirea,
Amorul în taină trecut,
Durerea, amarul, neștirea
A tot ce cu ea s-a pierdut.

Hai, iartă acum dumnezeul
În care o viață-ai crezut,
Creat de om e și zeul,
Putere el chiar n-a avut.

Hai, iartă acum, iartă-ți arta,
Ca tine, din tine-a născut,
Când pleci numai ea ține poarta,
Rămas bun, alt spirit pierdut.

Hai, iartă-te acum și pe tine,
Și iartă-i, dar iartă-i pe toți,
Iar dacă n-o faci, atunci cine
S-aprindă lumină la morți?

Hai, iartă, hai, iartă, copile,
Pământul pe care-ai trăit
Și zboară, și zboară, copile,
Și uită că ieri ai murit.

tumblr_m9kvd7wW8b1rdvkvho1_500

D.P.

iunie 4, 2019martie 17, 2023

Dinu Popescu

Viața de apoi

giphy (20)

Viața de apoi e viața de aici,
Iar viața de aici e viața de apoi,
Străpunsă de angoase, de tulburări și frici
Și de iubiri pierdute, rămase înapoi.

Toți ne-am născut odată, odată vom sfârși,
Doar moartea ne unește, ne cheamă zi de zi;
Ne pierdem inocența, pierduți de jucării,
Iar chipul ni se schimbă-n reflexia oglinzii.

Sperăm la altă viață, sperăm la alt mister,
Ori suntem nihiliști și totu-i efemer,
Și încălziți de soare sau încruntați de ger,
Purtăm în noi coșciugul speranțelor ce pier.

Ba veseli, ba distimici, abulici sau stupizi,
Morali sau amorali, haini sau aluzivi,
Ori căutăm răspunsuri, ori suntem doar naivi,
Adesea nu contează, rămânem tot pasivi.

Doar unii scriu și joacă, pictează, fac amor,
Iar alții plâng și strigă, sunt copleșiți de dor,
Artistul și egoul, blestemul, nu-i ușor
Să naști din zbucium artă, să fii un creator.

O viață de apoi e viața ce a fost
În pântecele mamei, când n-aveam niciun rost,
Iar viața de aici e viața de apoi,
Și orice astăzi este, cândva va fi „a fost”.

Prea multă importanță, preasfântul narcisism,
Noi suntem marea Specie, iar restu-i insipid,
Noi nu vrem adevărul, uitați de animism,
Ne născocim povestea, ce umanism stupid.

Să strângem cât mai multe, contează bogăția,
O cifră, dă-o-n colo, mai multe sunt ceva,
O, da, adu hârtie, că viața e hârtia,
Ne vindem pentru ele să-ajungem cineva.

Vă puneți în răspăr, vai, sunteți chiar naivi;
Credință, neștiință, impietate, rău?
Ce, nu vă place Specia, de bani să fiți avizi?
Ori sunteți schizofrenici, ori doar scriitori bețivi.

Acuma adunăm, apoi ne mântuim,
În viața de apoi, atunci ne pocăim;
Apoi, așa, deodată, deodată chiar pierim,
Ce liniște profundă, ce Univers sublim.

Și nu mai știm nimic, ne pierdem de orice,
Nici c-am crezut aiurea, nici c-am sperat în van;
Și dacă n-am trăit, murim, așa, și ce?
Rămân în urmă alții ca să mai treac-un an.

8dc119805e1ffceda2c40a6e91cc2606

D.P.

martie 2, 2019martie 17, 2023

Dinu PopescuUn comentariu

Sfârșituri în doi

giphy

O noapte de tăcere,
O noapte de pustiu,
În noaptea ce nu piere,
Când încă eram viu.

O noapte de pasiune,
O noapte de extaz,
Dar fără compasiune
Și fără să fiu treaz.

O noapte de iubire,
O noapte de amor,
O noapte în neștire,
Prea îmbătat de dor.

O noapte de durere,
O noapte de etern,
O clipă de plăcere,
Un infinit prea tern.

O noapte de speranță,
O noapte de banal,
Un veac de rezonanță,
Un veac de amalgam.

O clipă nesfârșită,
O clipă cu noi doi,
Și rana obidită
Rămasă înapoi.

Mă simt complet pierdut,
Atât de eu mă simt,
Și sincer a durut,
Și sincer nu te mint;

Aș vrea să împărțim
Tot ce-a fost între noi
Și să ne regăsim
În viața de apoi.

Astăzi mi-e dor de tine,
Dar dorul e stupid,
Mi-e greu, deci nu mi-e bine,
Nu pot să mă divid.

Eu încă sunt la tine,
Hai, dă-mă înapoi;
Și nici nu știu prea bine
Ce moarte-i între noi.

Am înțeles în fine
Cum am sfârșit în doi,
Nu mai există sine,
Nu existăm nici noi.

Și-i trist dar nu există
Nici viața de apoi;
Sfârșitul e sfârșit,
Ori singur, ori în doi.

Și doar frânturi din mine
Mai dăinuie în voi…
Adio, către tine,
Adio, către noi.

giphy (3)

D.P.

ianuarie 28, 2019martie 17, 2023

Dinu Popescu

Cântecul păsării Phoenix

X9pr

Am râs și am plâns,
Am trăit, am simțit,
Am urât și-am iubit,
Amintiri am strâns.

Ne-am născut, am grăit,
Am crezut, am strigat,
Am pierdut și-am uitat,
Iar timpu-a părut infinit.

Pe vreun drum plecați,
Mereu cu gândul undeva,
Ne era dor de cineva…
De cei ce astăzi sunt uitați.

Am scris, am compus,
Am cântat, am pictat,
Am jucat și creat;
Nebun artistul cel dus.

O viață e precum un drum,
Sinuoasă, candidă, pustie,
Șerpuind spre veșnicie,
Se sfârșește cum-necum.

Rămas bun, rămas bun,
Singur pe drum, singur pe drum,
Iar celor ce vor fi le spun:
Trăiți acum, iubiți acum!

Căci totul se va sfârși curând.
Iar mâine alții se vor naște
Și vor trăi, simți, iubi și sfârși
În aceeași cenușă
Cu noi.

tumblr_mk1aeldvdb1rvy4abo1_500

D.P.

ianuarie 22, 2019martie 22, 2023

Dinu Popescu

Nu sunt perfect

Nu pretind a fi perfect,
Sunt un om…și sunt defect,
M-am născut, trăiesc și mor
Precum toți, sunt trecător.

Nu pretind că vreau ceva
Ori să fiu altcineva,
Nici că n-aș dori nimic,
Nu sunt mare, nu sunt mic.

Nu pretind a fi zelos,
Nu-mi doresc să fiu faimos,
Nu mă zbat a căuta
Un loc în inima ta.

Nu pretind a fi etern,
Nici arhaic sau modern;
Când banal, când diferit,
Am iertat, am și greșit.

Nu pretind a fi mai bun,
Știu că înțelegi ce spun,
Îmi doresc să fiu doar eu,
Să fiu propriu-mi Dumnezeu.

Nu pretind a fi frumos
Și nici vorbă valoros,
Însă-n tot ce-am săvârșit
Am crezut…și am simțit.

Nu pretind a fi bogat,
Pauper ori deșucheat,
O avere îmi doresc,
Dar constă în ce iubesc.

Nu pretind a fi poet,
Nu pretind a fi scriitor,
Sunt un om, nu un actor,
Călător și visător.

Întrebarea zi de zi
E „a fi sau a nu fi?”,
Nu pretind a mă iubi
Și-am să-nvăț și a sfârși.

D.P.

decembrie 3, 2018noiembrie 17, 2025

Dinu Popescu

Nu suntem nemuritori

Nu suntem nemuritori,
Mai degrabă vrem să fim
Precum valul, călători
Spre o mare de sublim.

Nu suntem doar carne fadă,
Suntem energie pură,
Iar când ploaia stă să cadă
Uneori simțim și ură.

Nu suntem doar aparențe,
Doar tăciune ars pe rug,
Totuși punem preț pe zdrențe,
Totuși toți suntem din vulg.

Suntem oameni trecători,
Niște oameni de zăpadă,
Zi de zi suntem actori,
Iar cortina stă să cadă.

Suntem energie pură
Ce ne-mbracă în divin,
Ori ne mângâie cu zgură
Și-n final strigăm „Amin!”.

Altă piesă se tot joacă,
Suntem vii, veți fi și voi,
Iară timpul va să treacă,
Nemurirea nu e pentru noi.

Ne întoarcem iluzorii
Tot de unde am plecat,
Cât de buni ar fi actorii,
Timpul tot i-a scuturat.

Universul e o artă,
Arta-nseamnă nemurire,
Iar sfârșitu-i doar o poartă
Spre un strop de fericire.

D.P.

noiembrie 26, 2018martie 17, 2023

Dinu Popescu

Întrebări retorice

tumblr_ohiyt2xxvs1vyzslbo1_500

De ce să fiu poet,
De ce să fiu scriitor,
De ce să fiu un pictor,
De ce să fiu actor?

De ce să fiu ceva,
De ce să fiu nimic,
De ce să fiu un tot,
Când totul s-a sfârșit?

De ce să fiu un pustnic,
De ce să fiu hain,
De ce să fiu becisnic,
De ce să fiu meschin?

De ce să fiu vremelnic,
De ce să fiu etern,
De ce sunt șovăielnic,
Ce stihuri să aștern?

De ce să fiu bogat,
De ce să fiu zelos,
De ce să fiu sărac,
De ce să fiu faimos?

De ce să cuceresc,
De ce să fac amor,
De ce mă fâstâcesc,
De ce sunt beat de dor?

De ce să fiu deștept,
De ce să fiu tâmpit,
Și ce să mai aștept
Când tot s-a risipit?

De ce încă un vers,
De ce încă o zi?
Un Univers divers,
O umbră ce pieri.

tumblr_p1qatg13IB1rut1rdo1_500

D.P.

august 20, 2018martie 17, 2023

Dinu Popescu

Univers

giphy (10)

Univers, vreau să mă văd în tine,
Să te cuprind în clipa-ncețoșată,
Iar tu să simți și să exiști prin mine,
Ca siamezii să-nfruntăm moartea turbată.

Vreau să-ți simt astăzi energia
Ce circulă prin trupu-mi efemer
Și să-nfăptuim în doi magia
Ce naște doar în focul cel stingher.

Mai știi tu oare…când erai copil,
Sau tu mai știi ce-ai fost în altă viață?
Oare timpul era la fel…debil?
Oare ceața era tot pâclă deasă?

Mai știi în clipa zero cum a fost?
Atunci când tot era pustiu și rece…
Era mai bine sau era anost,
La fel cum este timpul care trece.

Aș vrea să fiu o jertfă nesfârșită
Pe-altarul blând al veșnicei speranțe,
Sacrific tot, dar îmi doresc voință
Ca să transcend dincolo de nuanțe.

Mai dă-mi o oră sau mai dă-mi un veac,
O viață, o clipită de etern;
Și vin și trec…la fel ca un resac,
În fața morții viața mi-o aștern.

Ori, Univers, tu ești acela ce sunt eu,
Și eu sunt doar o umbră dintr-un tu;
Deci mă întreb, am devenit un zeu?
În existența noastră este vreun atu?

Unește-mă cu tine,
Există prin mine;
Și noi, tu și eu,
Abis, mare, cer, stele…

Am fost,
Rămâi,
Timpul trecu…

tumblr_o4tau1S2zW1rvn6njo1_500

D.P.

august 7, 2018martie 17, 2023

Dinu Popescu

Când te privesc…

glass-animated-fog

Când te privesc e doar tăcere,
Nimic nu simt…e un pustiu
Pătruns de-un gând banal ce piere
În ceasul parcă prea târziu.

Când te privesc văd doar o rază
Ce ne-a-ncălzit cândva iubirea,
E trist, iubito, și mi-e groază,
Atât de grea e amintirea.

Când te privesc mi-e atât de frig,
Ce iarnă rece-i între noi,
Năpăstuit, încerc să strig,
Dar a pierit ieri cifra doi.

Când te privesc văd chip silfid,
Amar și-nlăcrimat de ploi,
Iar timpul nu pot să-l divid,
Să mai dansăm în mare goi.

Când te privesc, când te iubesc,
Dară iubirea-i în zadar,
Cu ea de gât înnebunesc,
Mai voi s-o simt o clipă doar.

Când te privesc ești o străină,
Când te privesc, iubita mea,
Îți mai dezmierd firea blajină
Ce strigă dintr-un fulg de nea.

A timpului corabie veche
A sucombat…a câta oară?
Iar blestemata mea pereche
Mai este doar un vin de seară.

Căci astăzi te privesc umbrit,
O amintire din convoi,
Pierdut spre minus infinit,
Pe o epavă cu strigoi.

Când te privesc sunt un nostalgic,
Un pustnic și un biet hain,
Sunt disperat și sunt nevralgic
De beat…m-am înecat cu vin.

Când te-am privit ultima oară
Știam că este prea târziu,
Rămas bun, iubită-mi vară,
Păcat că e…așa…pustiu.

Îți spun cu gândul „rămas bun”,
„Rămâi cu bine”-mi spui și tu,
Pornesc degrabă spre surghiun,
Iar dorul îmi va fi atu.
*
Când te privesc mă mint
Și-mi spun zâmbind:
Trăiesc și mor…
Iubind.

D.P

iulie 24, 2018martie 16, 2023

Dinu Popescu

Dualism abstract

Sunt la fel de mort precum toți viii
Ce se scaldă-n marea de păcate
Şi la fel de viu precum toți morții
Rătăciți sub cruci întunecate.

Sunt la fel de mort precum e raza
Strălucindă-n ceruri la distanță,
Dar la fel de viu precum e groaza
Ce pătrunde bruma de speranţă.

Sunt la fel de mort precum e cerul,
Precum norii ce apar şi-apoi se trec,
Sunt la fel de viu precum misterul
Celor ce cortegiile petrec.

Sunt la fel de mort precum e marea,
Valuri, valuri, valuri…ce divin…
Și la fel de viu precum e zarea,
Amărâtă de duşmanul cel şovin.

Sunt la fel de viu precum un mort
Sau la fel de mort precum un viu,
Nu știu cum…și chiar nu mai suport
Să mă scald în marea de pustiu.

Sunt la fel de mort precum un Zeu
Şi la fel de viu precum Isus,
Toți sfârşesc, chiar însuşi Dumnezeu,
L-am creat şi într-o zi s-a dus.

Sunt un mort care e astăzi viu,
Sunt un viu ce mâine va fi mort,
Timpul trece, iar eu nu mai știu
Ce-a lipsit să fiu un viu…avort.

D.P.

iulie 11, 2018martie 3, 2024

Dinu Popescu

Nu e timp…

N-avem timp, nu e deloc vreme
Să ședem pe prispă-n ceas nespus,
Să privim spre marea de lucerne,
Luminați de-al serii blând apus.

Nu e timp, dom`le, chiar nu e,
Ticăie mut ceasul infinit,
Nici să stau, nici să respir, de ce?
Totu-i repede, ori e pierdut tacit.

Nu e timp nici de-o îmbrățișare,
Nici de-un „te iubesc” șoptit subtil;
Ți-as fura măcar o sărutare…
Dar nu-i timp, căci timpul e debil.

Nu e timp să contemplăm ce-avem,
Nu e timp să strângem cât mai mult,
Noi nu stăm, noi alergăm și vrem
Să vorbim; nici vântul nu-l ascult.

Nu e timp nici să citim istoria,
Nu e timp să regăsim chemarea;
Vine-trece zi de zi iar gloria,
Se așterne peste ea uitarea.

Nici să mai uităm nu mai e timp,
Să zâmbim dansând printre păcate,
A căzut și aura de nimb
Printre-atâtea visuri spulberate.

N-avem timp deloc, nu avem vreme,
Azi ne naștem, frământați pierim,
Clipa trece, clipa nu discerne
Că al nostru ceas a fost labil.

Și din timpul ce a fost odată,
Dincolo de timp zăresc un gând,
Pe a vieții cale zbuciumată,
Timpul l-am pierdut atunci…sperând.

D.P.

aprilie 15, 2018martie 16, 2023

Dinu Popescu

Dincolo de uitare

Toți uităm…și nu e oare timpul

Să ne desprindem astăzi de trecut?

De ce a fost, ah, ce a fost,

De ce a fost, de ce n-a fost,

Ah, și câte-ar fi putut să fie,

Și cum ar fi oare…de-ar fi fost…

Precum Dinică…a lumii nebunie,

Mă regăsesc și în ce-a fost

Și-n ce n-a fost.

Atâtea gânduri, vise, întâmplări,

Atâtea fapte, fantezii sau nu,

Realism și simbolism din taine triste,

Și romantismul ce le-ncheagă…dar și tu.

Și tu ești azi o tu, și mâine alta,

Din tu am făcut șirag de amintiri,

Iar când le pierd îmi spun iar asta-i soarta…

Ai fost o nestemată-ntre iubiri.

Uitarea se așterne precum neaua

După ce trei zile și trei nopți a nins,

Mai rămâne martoră doar Steaua

Ce sărutul de o clipă l-a surprins.

Fost-au multe graiuri și simțiri în lume,

Dar doar pentru mine tu ai fost

Cea ce în atâtea aiureli și glume

A dat existenței un blând rost.

Azi…mă las cuprins de amintiri,

Ca la o agapă le adun,

Șoapte, gânduri, taine și priviri,

Aș vorbi, dar nu știu ce să spun…

Azi mă trec, iar unii vor s-amâne,

Și regret, e adevărat, ceva,

Că de mâine nu va mai rămâne

Niciun strop din amintirea ta.

Sau va rămâne? Ori am sfidat chiar Moartea

Și te-am închis eu veșnic în coperți…

Acolo exiști și sălășluiești,

Iar oameni or trece

Și gânduri s-or sfârși,

Ziua s-o face noapte,

Iară noaptea zi,

Și totuși…

Tot acolo vei fi,

Vei sălășlui

Până ce întreaga suflare

a Universului

va pieri…

Sfârșit.

D.P.

martie 27, 2018septembrie 11, 2023

Dinu Popescu

Oda iubirii

Iubita mea, iubita mea,

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii…

Te aștept pe-un colț uitat de Stea

Să fim din nou copii.

Iubita mea cu părul blond

Și ochii precum marea,

Cu zâmbet cald, ten rubicond,

Nu mai auzi chemarea…

Iubita mea cu păr şaten

Şi ochi căprui, serafici,

Ca doi copii uitaţi în tren,

Cuminţi şi singuratici.

Iubita mea cu păr roşcat

Şi ochii verzi ca plopul,

Cu un surâs îngândurat,

Amoru-ţi fuse scopul.

Iubita mea cu plete negre

Şi ochi ca abanosul,

Erai un vis de veghe,

Înnobilai frumosul.

Iubita mea, chiar te-am pierdut,

Un vers cu tine am furat,

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii,

De ce s-a întâmplat?

Iubita mea, un val spumos,

Iubita mea ce nu mai eşti,

Ar fi sublim, ar fi frumos

Să credem în poveşti.

Iubita mea, când n-om mai fi

Un trup din carne pură,

În spirit ne-om uni,

Pierduţi de orice ură.

Iubita mea, iubitelor,

Ce clipe-n doi am împărţit,

Cândva, cumva, n-a fost uşor,

Nu ne-am mai regăsit.

Iubita mea, iubita mea,

Ar fi frumos, ar fi divin,

De-ai străluci precum o Stea,

M-aş închina…Amin.

Iubita mea, iubita mea,

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii…

Te aştept pe-un colţ uitat de Stea

Să fim din nou copii.

D.P.

martie 12, 2018martie 16, 2023

Dinu Popescu

Nostalgii

Atâta vreme s-a trecut…
Încă mă văd în tine;
Sunt un străin pierdut

Pe-aleea cu suspine.

Atâta timp, atâţia ani,

Iubiri, iubiri, iubiri…

Căzute toamna din castani,

Rămase-n amintiri.

Amor pe lunci, amor pe văi,

Amor strigat, amor tăcut,

Vitriolaţi fiind de văpăi

Din focul cel pierdut.

Poate că mi-o fi dor,

Sau poate-o fi mai bine,

Când totu-i muritor,

Nici dragostea nu ţine…

Te caut în zadar,

Te regăsesc doar ieri,

Iar zâmbetu-ţi ştrengar

Mă umple de poveri.

Mă simt un nor pe cer,

Sunt ca un Soare-n noapte,

O Lună ce stingher

Se pierde în etate.

Mă văd un vagabond,

Sau un boem artist,

Un punct pe mapamond,

În viaţă un turist.

Încă golesc paharul,

Mai pufăi din ţigară,

Privesc tăcut noianul,

Aşa mai trece-o seară.

A mai trecut o vară…

D.P.

martie 10, 2018martie 16, 2023

Dinu Popescu

Vicii

Nu pot să fiu un artist
Fără să fiu un om trist..
Am nevoie de trăiri,
De povești și de iubiri.

Nu pot să fiu un actor
Fără să fumez de zor…
Nu interpretez nimic
Dacă nu bag un cui, zic.

Nu pot să pictez tablou
Fără muză și erou…
Dar pot să pictez ceva,
Un ungher, inima ta.

Nu pot să scriu niciun vers
Fără gândul cel imers
Adânc în cupa de vin –
Disperare și suspin.

Nu pot să cânt nici o strofă
Fără bis și fără sol
Și un mic strop de alcool,
Vai, ce muzicant frivol.

Nu pot să fiu un artist
Cât în viață sunt turist;
Dați-mi un pahar de vină,
Să mă-njunghie drept în splină.

D.P.

martie 9, 2018martie 16, 2023

Dinu PopescuUn comentariu

Ultimele dorințe

Vreau să iubesc, vreau să fiu liber,

Vreau să fiu un colț uitat de stea,

Vreau să fiu poetul cel stingher,

Stihul vreau să-mi fie fulg de nea.

Vreau să fiu speranţă şi pasiune,

Vreau să fiu tăcere şi etern;

Nu e niciun pic de compasiune,

Niciun strop din eu nu mai discern.

Vreau să fiu cel ce am fost şi vreau

Să fiu cel ce ştiu că pot să fiu,

Daţi-mi o carafă, spun pe şleau,

Beau, fumez, iubesc…să pot să scriu.

Vreau să fiu un val de anvergură,

Vreau să fiu un licăr în noian,

Neatins de veac ori de uzură,

Să fiu breaz precum perenul cal troian.

Vreau să fiu acel ce voi rămâne,

Chiar și-atunci când Mortis m-o răpi,

Să păstrez doar gândurile bune,

Restul precum mine or pieri.

Vreau să fiu acela care-n noapte

Cântă ode doar la umbra Lunii,

Mă perturbă însă o etate,

Simt şi eu amarul slăbiciunii.

Vreau să fiu cel ce am fost odată,

Vreau să fiu cel ce în veci n-oi fi,

Din a existenţei hâtră soartă

Tot ce ştiu e că odată voi sfârşi.

Vreau să fiu un demn urmaş al sorţii

Pentru cei ce-au fost cândva model,

Să transcend de-a pururi vraja morţii,

Ăsta-l pot numi al vieţii ţel.

Vreau să m-odihnesc în fine-n pace,

Doar când ştiu că-n voi oi dăinui,

Printre atâtea zbateri de torace,

Calea mea prin ele mi-oi croi.

Rămas bun e doar la revedere,

Rămas bun, adio, pe curând…

Timpul trece, timpul nu discerne

Că am fost poet, om crud sau blând.

D.P

martie 4, 2018octombrie 2, 2023

Dinu Popescu

Universul paralel

Mă văd pe mine cel
Din Universul paralel,
Iată-mă, chiar acolo,
Beau un vin și sper,
Sper că undeva,
În alt Univers,
Iubesc multe dame,
Scriu vers după vers.

Mă văd pe mine cel
Din Universul paralel,
Poate sunt mai falnic,
Sau mai tinerel;
Mă întreb, dar, tainic,
Sunt tot menestrel?
Of, așa departe-i
Universul paralel.

Mă văd pe mine cel
Din Universul paralel,
Parcă sunt mai trist –
Tot posac de fel…
Cine oare acolo
M-o fi abătut,
Prin ce muze oare
M-oi mai fi pierdut?

Mă văd pe mine cel
Din Universul paralel,
Oare-oi fi doar unul,
Sau mai mulți, stingher
Mă las purtat de gânduri,
O fi tot efemer?
Cum o fi peisajul
În Universul paralel?

Mă văd pe mine cel
Din Universul paralel,
Am mai scris o carte,
Sau un bilețel,
Dar…o fi tot noapte,
Sau doar zi? Cum cel
Eu din Universul paralel
Oi fi?

Și când n-oi mai fi aici,
Voi rămâne doar acel
Ce dăinuie încă
În Universul paralel;
Și de o fi bine,
Sau de-o fi mai greu,
Tot mai bine pare
În Universul unde
Ființez eu…
Paralel.

D.P.

martie 1, 2018martie 16, 2023

Dinu Popescu

Testament

Petale fără de sfârșit (postum)

Pentru cei ce vor fi,
Las în urmă o carte,
Când și eu voi sfârși
Sub un veac de etate.

Pentru cei ce-or veni,
Las în urmă un gând;
Când or trece toți anii,
Voi mai fi doar cuvânt.

Am privit toți în zare,
Cu un rost sau anost,
Las în urmă o floare…
Pentru cei ce au fost.

Pentru cei ce-au crezut
Mă înclin și suspin,
Graiul meu rezolut
Mulțumește din plin.

Pentru cei ce-au iubit,
Am iubit înzecit;
Taine ne-au răsărit
Ori ne-au și chinuit.

Le doresc un blând zbor
Celor ce au visat;
Mă închin cu amor
Către cei ce-au creat.

Pentru cei ce citesc,
Înc-un vers din noian,
Ce se-nalță ceresc,
Iar apoi piere-n van…

Pentru muzele mele
Las un trandafir,
Să vă mângâie genele
Cu un rânjet subtil.

Pentru marea spumoasă
Las în urmă un mal,
Pentru Luna măiastră
Las în urmă un val.

Pentru valul ștrengar
Las în urmă un strop
Din pelinul amar…
Ăsta sunt…mizantrop.

Pentru gânduri în doi,
Pentru un eu și-o tu,
Doar o oră mai voi,
Sa ne fie atu.

Pentru eternitate
Las în urmă o carte
Cu versuri ciudate
Întru postumitate.

D.P.

februarie 24, 2018martie 16, 2023

Dinu Popescu

Un scriitor nebun

Sunt doar un alt scriitor nebun,

Străpuns de gheara disforiei,

Zâmbesc amar, să nu mai spun

De icnetele abuliei.

Sunt doar un alt scriitor pierdut

Pe calea veșnicului ieri,

Același drum l-au străbătut

Și alți pacienți, în alte seri.

Sunt doar un alt scriitor vremelnic,

Ce naște stihuri din noian,

Un mizantrop ce samavolnic

Spulberă orice vis mundan.

Sunt doar un alt scriitor banal,

Un glas prea fad dintr-o mulțime,

Cândva, un pur emoțional,

Precum mulți alții din vechime.

Sunt un scriitor, un trecător,
Cel ce am fost, cel care sunt,
Mă nasc, trăiesc, iubesc şi zbor,
Nu sunt un demon, dar nici sfânt.

Sunt un scriitor cum tot au fost,

Și mulți, un timp, tot or mai fi;

O elegie fără rost,

Precum un gând ce se sfârși.

Sunt un scriitor, un vicios,

Beau vin, fumez, mi-e frig și dor;

Și da! iubesc tot ce-i frumos –

Platonic, deci sunt Zburător.

Și uite cum mă contrazic,

Am tribulații, am hachițe;

Sunt eu normal? Parol îți zic

Că mintea mea-i un ghem de ițe.

Gândesc, deci sunt, sunt, deci exist,

Sunt plin de-angoase, utopist,

Mă nasc și mor, chiar sunt imun;

Sunt doar un alt scriitor…nebun.

D.P.

ianuarie 28, 2018martie 21, 2023

Dinu Popescu

Poem anost

Mă văd în povești spulberate
De veacul ce sâsâie mut,
Cât trece pe ceruri abstracte,
Un vers și un gând am pierdut.

Mă simt mai aproape de ieri,
Decât de mâine ori azi,
Iar roua ce scânteie seri
Se scurge din mituri când cazi.

În noapte lucesc licuricii,
Ziua e surdă chemarea,
Orbiți de elipsa tăcerii,
Ne pierdem adesea și calea.

Clipirea-i un zgomot amar,
Periplul, un tunet stingher,
Din somnul de-o viață tresar,
Tăceri grăitoare mă cer.

Alerg mai departe prin valuri,
E numen în cerul prea lin,
O viață ca un joc de zaruri,
Născută etern din pelin.

Nu sunt doar o dulce-aparență,
Nici tu doar un zâmbet ștrengar,
Iar minima noastră decență
Se pierde plutind în aval.

Iată cum sună uitarea,
Privește stânca din larg
Și simte sosind detașarea,
Din zare zărim un stindard.

Oferă-mi etern de o clipă,
Fă-mi mantie din candela ta,
Hai, zboară cu mine pe-aripă,
Vreau rana s-o pot mângâia.

Suflă-ți subtil păpădia,
Din ea mai dezlegi un mister,
Hai, leapădă-ți azi disforia,
Departe, iele te cer.

Tu ești și ego și spirit,
Și tot ce a fost ori va fi,
Pe tine te am, căci te merit,
Cu tine de gât voi sfârși.

Un strigăt răsună pârdalnic,
Ecoul se-așterne în vid,
Destinu-i adesea șăgalnic,
Atunci când nu-i mult prea acid.

Așa se sfârși omenirea,
Pierdută în șapte păcate,
Dar fuse prea crudă pieirea,
Odată, în timpuri uitate.

Salvez doar o filă din flamă,
E fila cu noi din trecut,
Stingă-se acum orice dramă,
Iubirea nici azi n-am pierdut.

Așa o fi fost ca să fie,
Așa va fi din ce-a fost,
Și tot ce nu va să mai fie,
Era doar un alt vers anost.

Și tot ce nu va să mai fie,
A fost un poem fără rost.

D.P.

ianuarie 1, 2018martie 22, 2023

Dinu Popescu

Poem prostesc

Mă pierd în noapte,

Mă pierd în Lună,

Mă pierd în taine,

În adevăr și minciună,

Mă pierd în tine,

Mă pierd în noi,

În fiece clipă

Divizată la doi.

Mă pierd în zile,

În luni și ani,

Decenii și veacuri,

Milenii și bani,

Mă pierd în etate,

În ce-a fost și va fi,

În trecut și viitorul

Ce se va sfârși.

Mă pierd în nimicuri

Și în idealuri;

Mă pierd în mare,

Purtat de-alte valuri,

Mă pierd în nisip,

În raze de Soare,

Mă las mângâiat

De gânduri amare.

Mă pierd în abstract,

Mă pierd în zadar,

În vidul ciudat,

În sărutul ștrengar;

Mă pierd, iubito,

În tot ce-am iubit,

Cândva, îmi asum,

De tine îndrăgostit.

Mă pierd, dar de ce,

Mă pierd, de ce nu?

Și chiar de-i zadarnic,

Măcar știi și tu;

Și dacă mă pierd,

Ne pierdem împreună

În marea de iubire,

Adevăr și minciună.

Singur mă pierd,

Cu tine mă pierd,

Mă regăsesc doar

În amorul incert,

În noapte, în clipa

Ce naște și piere,

În banal, în secundă,

În taine stinghere.

Mă pierd în poem,

Mă pierd în blestem,

Mă simt un artist

Spânzurat de-un ghem…

În răspăr cu timpul,

Cu lumea de azi,

Mă voi găsi în Steaua

Ce luce când cazi.

Ador să mă pierd…

Nu mă regăsesc…

Mă pierd și mă pierd

De tot ce-i lumesc,

Iar de într-o zi

Mă voi regăsi,

Regăsirea va fi

În infinitul ceresc.

Mă pierd,

Mă regăsesc,

În acest

Poem prostesc.

D.P.

decembrie 17, 2017martie 21, 2023

Dinu PopescuUn comentariu

Scrisoare către predecesorii mei

Mă simt împovărat de voi,
De voi, predecesorii mei,
De-a voastre veșnice scântei,
Căci voi ați fost urmașii grei.

Vă calc pe urme, recunoscător
Pentru ce voi din cărți mi-ați oferit,
Supliciul l-ați făcut mult mai ușor
Și un biet bou din jug ați dezrobit.

Vă simt și tumultul și tânga,
Mă regăsesc atât de mult în toate,
În patimi, zbucium și păcate,
Ce dăinuie-n final nu este mâzga.

Voi, ce astăzi din trecut veniți,
Cu voi am împărțit aceleași vicii,
Și schingiurile sunt aceleași, știți,
Din vremurile-n care mai erați aici.

O, filozofi, poeți și, o, femei,
Muzele creației, muze moarte,
Ați transformat bieți muritori în zei
Și ați născut commedia dell’arte.

Mă pierd în versurile mele atât de des,
Mă regăsesc în voi și cerul știe
Că nu sunt vreun nebun neînțeles,
Sunt doar un alt bolnav de abulie.

Și neaoș strig că nu m-am resemnat,
Îmi voi găsi într-un final și calea,
Atâta spleen și tot n-am sucombat,
Ibovnică supremă mi-este marea.

Zâmbesc șăgalnic și cu deferență,
Voi pregătiți-mi un pahar de vin,
Eu vin să facem schimb de experiență,
În compania dulcelui pelin.

Zâmbiți, căci vă voi face mândru,
Apoteoza astăzi v-o grăiesc,
Pentru o clipă sunt uman, nu sumbru,
Arhetipal refuz să-mbătrânesc.

Va las acum să v-odihniți în pace,
Eu sunt cordial, plin de recunoștință,
Ne vom vedea curând, coșciugul zace
Cu gândul la a mea ființă.

D.P.

decembrie 3, 2017martie 16, 2023

Dinu Popescu

Rugăciune pentru România

Poate nu avem ce ne dorim,

Poate nu e timpul potrivit,

Poate cei ce astăzi mai iubim,

Poate vom transcende ce-am gândit.

Știm că noi putem mai mult de-atât,

Poate într-o zi vom reuși;

Cât speranța blândă n-am pierdut,

Nu contează cât vom suferi.

Poate am greșit, și chiar prea mult,

Poate n-am știut la timpul drept,
Dar ne-așteaptă-n față un trecut,

Dacă vom găsi drumul corect.

Poate zâmbetul e azi pierdut sau fad,

Poate schingiul e legat doar de cutume,

Dar până și schingiurile cad

Versuri în colecția de antume.

Nu decidem unde ne-am născut,

Dar alegem cum ne-așternem calea,

În neant sfârșește orice tumult

Când, în fine, ne găsim chemarea.

Vă conjur, trăiți, nu existați,

Cu prezență-n fiecare clipă,

Să visați, orbește să sperați,

Cât în zbor dați raită pe aripă.

Tot ce-a fost nu va mai fi mereu,

Astăzi iar renaștem reveria

Și lăsăm în urmă tot ce-i rău,

La mulți ani, români și România!

La mulți ani, Români, poporul meu,

La mulți ani plini de înțelepciune,

Vă urez milenii fără greu,

Precum o împlinită rugăciune.

D.P.

decembrie 1, 2017martie 16, 2023

Dinu Popescu

Adio, România

Unde ne sunt poeții

Pierduți printre păcate?

Distrași de-amarul sorții,

Atrași către etate?

Unde ne sunt actorii

Șăgalnici, mucaliți?

Din ramurile florii

Plecară veștejiți.

Unde ai țării pictori

Și-au lepădat pastelul?…

Iar bravii noștri ctitori

Au părăsit castelul.

Unde ne sunt studenții

Și emeriții lor?

Cine mai scrie cărți

Din nesecat izvor?

Unde ne e istoria,

Ștefan, Cuza, Mihai?

S-a golit vistieria,

Carnagiu-l vezi din Rai.

Unde o fi viitorul,

Sub jug l-am înrobit,

A emigrat poporul,

Apoi ne-am răzvrătit.

Cu tânga înainte,

Tângă e și-napoi,

Pierduți printre cuvinte,

Ne-am subjugat și noi.

Toți împărțim o culpă,

A ignoranței vină,

Iar veșnica ocultă

Ne-njunghie drept în splină.

Aleg să fac rocada,

Căci m-am pierdut cu firea,

Unde ne e izbânda,

Care ne e menirea?

Unde ne e speranța

Și unde-i omenia?

Rămas bun, libertate,

Adio, România…

D.P.

noiembrie 29, 2017martie 16, 2023

Dinu Popescu

Într-o zi nu voi mai fi…

Într-o zi nu voi mai fi

Primprejur ca să grăiesc,

Nu mă veți mai auzi,

Iar eu n-am să mai privesc.

Într-o zi voi dispărea,

Va veni și acea zi

Când nu voi mai transpărea

Pe tărâmul pământesc.

Într-o zi voi fi pierdut

Într-o rază din vreo stea,

Detașat, plăpând și rupt

De ce-a fost în lumea mea.

Într-o zi eu voi pleca

Și în urmă va rămâne

Doar o carte, mantra grea,

Răsăritul va apune.

Într-o zi voi fi cenușă

Răspândită-n patru zări,

Pe cărarea jucăușă

A altor placide mări.

Într-o zi voi fi amintire,

Povestită, sper, frumos,

Iar șăgalnica-mi privire

Va fi în albumul gros.

Într-o zi nu voi mai fi

Nici măcar o amintire,

Când totul se va sfârși,

Va rămâne doar neștire.

Într-o zi toți vom pleca –

Poate ne-om reîntâlni,

Iar de nu ne-om revedea,

Eu vă las această zi.

Într-o zi va fi o zi

În care ne vom trezi

Și va fi ultima zi,

Iar apoi vom putrezi.

Va fi o zi,

Într-o zi…

D.P.

februarie 25, 2017octombrie 12, 2023

Dinu Popescu

Detașare

Ți-aș mai spune „te iubesc”,
Chiar pentru ultima dată,
Aș voi să-ți mai șoptesc,
Într-o noapte luminată.

Te-aș mai dezmierda puțin
Când răsare blânda Lună,
Într-un cor stelesc, sublim,
Pe care-am dansa-mpreună.

Am mai râde doar în doi,
Așa cum făceam odată,
Ale tale coarde moi
Mi-ar grăi ca altădată.

Ți-aș spune că ne-am pierdut,
Devenind un el și-o ea,
Eu, un alt necunoscut,
Tu, o umbră din ceva.

Mai puteam să fim cumva,
Dincolo de-acest sfârșit?
De azi nu te-oi mai vedea
Ca atunci când te-am iubit.

Ca un înger decăzut,
Devii doar o piesă-n vulg,
Moare ultimul sărut,
Iar sublimul s-a pierdut.

Cândva ai fost infinit,
Candelă-ți era privirea,
Erai totul și-am crezut
Că ne va salva iubirea.

Acum ești doar efemer,
Filă din trecut, un zlot
Pierdut pe-o cărare-n ger
Și găsit de vreun netot.

Acum nu-mi mai amintesc
Și te-alung din gândul meu.
Ai fost glasul îngeresc…
Am uitat, eram ateu.

D.P.

februarie 17, 2017februarie 21, 2023

Dinu Popescu

Transcendent

Arta transcende mistere,

Reflexia mi-e oglindită de stele,

Luna răsare, îmi șoptesc în tăcere,

Sunt emulul viselor mele.

Te privesc cu un zâmbet placid,

Cu dorință ascunsă în vid,

Prin sute de gânduri cerești

În care tu sălășluiești.

Încerc să m-ascund de-amintiri

Pierdute în glasul subtil

Al blândelor mele iubiri

Din vremuri trecute tiptil.

Copilul se joacă timid

În valul ce piere la mal

Și crește și-i tot mai avid

Să treacă de-al vieții hotar.

Descoperă tainele lumii,

Se-afundă în ele abil,

Devine apoi nestatornic,

Pierdut de eternul futil.

Ca o lumânare grăbită

Ard anii trecuți spre aval;

Se-așterne tăcerea subită

Pe cercul măreț și oval.

Mă pierd ca să mă regăsesc,

Doar o clipă petrec eu cu mine,

Iar tot ce-i divin ori lumesc

Devine un tumult de sine.

Găsesc absolutul abstract,

Fericirea, o simplă iluzie,

Aleg să nu mă complac

Pierdut în această confuzie.

Trecut, prezent și viitor

Se unesc într-o Fata Morgana,

Miraj fad și înălțător,

Ce spulberă strașnic coroana.

Accept doar că nu vreau s-accept

Să fiu altă harpă comună,

Excedat de acest concept,

Mă lepăd de orice cutumă.

Mă văd în orice clipire

Sculptată de imaginea ta

Ce acum schițează-o mijire

Privindu-mă în fulgul de nea.

Transcend mistere ancestrale,

Oglindite în roiuri cerești.

Sunt emulul viselor mele,

Divine și atât de lumești.

link > Sting – Desert Rose

D.P.

februarie 4, 2017martie 21, 2023

Dinu Popescu